Boldini

In 1996 cand m-am intors prima data din Franta am tarat dupa mine un monstru de carte pe numele ei "La Grande Encyclopédie de la Peinture". O carte care cred ca are o tona si pe care m-am opintit sa o aduc aici la New York. Sute de pagini cu pictori si curente. In prima seara cand am rasfoit cartea, o imagine a sarit la mine deasupra celorlalte - ca o pisica lovind cu gheara.
" Mademoiselle Lanthelme " de Giovani Boldini. M-am gandit daca nu cumva imi placea doar femeia din tablou si mai putin tabloul. Poate obraznicia, nerusinarea si eleganta femeii, sau naiba stie ce, m-au facut sa ma uit la " Mademoiselle Lanthelme " mai mult decat la oricare alt tablou in seara aia.
Trecuse un an de la povestea asta. Eram la Roma la galeriile de arta moderna. M-am intors cu privirea la un moment dat si atunci mi-a aparut in fata. Coplesitoare. Trebuie sa spun ca tabloul are aproape doi metri si jumatate inaltime. Fiecare tusa este o risipa de putere. Negrul este tare. Fosneste.
Superb.

Ma uit peste tablourile lui Boldini. Sunt surprins sa vad din loc in loc scapari. Are cateva lucrari (in special nudurile) in genul pictorilor de pe litoral. Desen indemanatic dar fara gust.

Trec mai departe si iarasi sar imagini in fata. Cu bruschetea sarpelui care ataca. "Ritratto di marchesa Luisa Casati" sau "Portretul Marchizei Casati cu ogar negru". Risipa de eleganta si frivolitate. Aceleasi tuse largi, trase repede. Aceiasi ochi care ma fac sa-i pun pe ai mei in pamant.
Asta a fost unul din primele tablouri care au lansat-o pe marchiza Casatti pe orbita decadentei de la inceputul secolului XX. A fost pictat in 1908.

(O scurta biografie a Luisei Casati: aici)


Surpriza insa a venit cand am aflat ca acelasi Boldini a pictat portretul Martei Bibescu (imaginea din dreapta)