Saturday, December 04, 2010

"Vremea Calului Alb"



Dupa un chiul - nepermis de lung - m-am intors. Cu un scenariu.
Nu l-am scris cat am lipsit, ci mai inainte de asta - cu un an si ceva in urma. Insa de scos din sertar, l-am scos abia acum o saptamana, multumita lui Razvan Penescu de la Liternet.
Cum nu sunt decat vorbe (imaginile si le face fiecare in mintea lui) am sa rezum mai jos, in cateva note legate de text, despre ce este vorba. Pentru orice eventualitate.

Pe scurt, povestea începe în iarna anului 1938, în preajma crăciunului într-o unitate militară aproape de granița cu Rusia. Trei ofițeri joacă o partidă de cărți. Căpitanul Isvoranu, personajul principal (și cel din perspectiva căruia aflăm întreaga istorie), îi prezintă pe fiecare: locotenentul Antohi – rațional și înăsprit de viața cazonă -, locotenentul Mălăescu – radical de dreapta, însă incult - și Nic Isvoranu – un tânăr de bani gata, elegant și plictisit.
Partida de cărți este momentul când căpitanul Isvoranu decide că trebuie schimbat ceva în ceea ce-l privește și singurul lucru pe care poate să-l facă este să-și cumpere un cal. Ideea îi venise văzându-l pe Dibuc – armăsarul locotenentului Mălăescu. Acesta din urmă își obţinuse calul şantajând o familie de evrei.
Martor al santajului violent al lui Mălăescu este Isac Blauman - un ceasornicar evreu. La scurtă vreme, în urma unei întâmplări stranii, Isvoranu îl cumpără pe Vizir – un superb cal alb.
Petre (ordonanța lui Isvoranu) împreună cu alți doi soldați - Vasile și Iovan - ne introduc în actul secund. Aici, toate evenimentele tensionate al căror catalizator este Vizir, încep să-l modifice treptat pe Isvoranu. În cele din urmă, între cal şi stăpân se leagă o camaraderie la dimensiuni umane. În paralel, Isac Blauman este contactat de un agent infiltrat peste graniță cu propunerea de a se alătura unei celule de acțiune. Blauman are astfel ocazia de a-și motiva ideologic vendeta personală.
Povestea se intoarce neasteptat atunci când cedarea Basarabiei devine iminentă. Refuzându-i-se evacuarea lui Vizir dincolo de Prut, căpitanul Isvoranu este pus în faţa unei decizii de conştiinţă a cărei rezoluţie escaladează către un final dramatic.

În mare asta e povestea. Deși este cu ofițeri și soldați, povestea nu-i despre război. Poate că nici măcar despre România nu este. Este mai degrabă despre oameni aparținând unor culturi diferite, cu educații diferite, care interacționează într-o situație dată. E o poveste despre alegerile pe care acești oameni le fac în viață și argumentele care îi conduc la aceste alegeri.
Cât privește titlul, este si un à propos la biblica “vreme a calului alb”, a sfârșitului lumii, redusă fireste la dimensiunea acestui mic univers aflat pe graniță. Toată această lume urmează să se prăbușească sub greutatea sufletelor care o alcătuiesc, fie că sunt români sau evrei, soldaţi ruşi sau doar o şatră de corturari. Este o lume în care concluziile sunt violente, unde fiecare este victimă şi agresor.

Chiar dacă-i doar "o poveste", in ea se amesteca frânturi de lucruri care au existat - luate însă fragmentat și din contexte diferite. De exemplu:
Pentru Isac Blauman si Visarion Arhipov i-am avut in minte pe Max Goldstein si pe Abraham Grinstein, seful serviciului de terorism cu sediul la Odessa si organizatorul atentatului din 1920.
Scena evacuarii din gara este chiar asta.
Scena soldatilor cu trandafiri este decupata dintr-o fotografie pe care am gasit-o cu ani în urmă la un anticariat din București (poză care-i si pe copertă)
Monoclul negru și opac al locotenentului Antohi este ăsta
Fotografa americană din scena de mijloc este Margaret Bourke-White - care chiar a fost in Basarabia in perioada respectivă și ulterior a publicat in revista LIFE poze facute in Romania.
Printre fotografii, si aceasta - doi ofiteri romani calarind la trap in decorul unei "ierni siberiene".