Friday, July 03, 2009

Jean Fouquet - Fecioara din Melun

Tabloul
In 1450, Jean Fouquet picta unul din tablourile reper ale civilizatiei apusene, un tablou pe care istoria avea sa-l consemneze sub numele de "Fecioara din Melun" - "La Sainte Vierge de Nôtre-Dame de Melun".

Tabloul o infatiseaza pe Fecioara Maria cu mantie de hermina si corsajul desfacut dezvelindu-si un san. In bratele ei sta pruncul Isus. Cei doi sunt inconjurati din toate partile de ingeri rosii si albastrii.
Daca tabloul statea ascuns sute de ani si aparea in zilele noastre intr-o galerie de arta moderna, probabil nimeni nu sesiza vreun anacronism pentru ca, vizual, pictura este aproape supra-realista.
O scena comuna in iconografia vremurilor de atunci " Maria Lactans" intr-o interpretare neobisnuita, aproape socanta prin aparitia ingerilor monocromi si erotismul figurii feminine centrale. Desi incorecta anatomic, femeia din tablou provoaca. Pielea ei sidefie inspira orice in afara de piosenie. Un exemplu doveditor este poate si faptul ca Henry al IV-lea s-a oferit sa plateasca bisericii zece mii de livre pentru aceasta piesa.

Personajele.
Pe langa cei noua ingeri a caror simbolistica este in aceiasi nota cu cea a Fecioarei - respectiv legatura dintre imparatia cereasca si cea lumeasca, culoarea albastra a cerului si cea rosiatica a pamantului, elementul cel mai misterios este Fecioara ce-si poarta coroana perlata pe capul complet ras.
Normal, este rasa in cap pentru ca asa era moda muritorilor in vremurile acelea. Insusi rolul Fecioarei este jucat de o muritoare pe numele ei Agnès Sorel.


Agnès nu era alta decat amanta regelui Charles VII (acel Charles care ii datora tronul Ioanei D'arc). Sorel este chiar considerata prima amanta oficiala din Istoria Frantei. Din relatia ei cu regele s-au nascut patru copii.


Insa, curios, nu regele a fost cel care a comandat tabloul, ci protejatul lui: tresorierul Etienne Chevalier.
Urcata in tronul decorat cu perle uriase, Agnes Sorel se uita protector la pruncul Isus. Aceasta la randul lui priveste in afara tabloului si arata cu degetul spre ceva ce nu se mai vede.

In locul indicat de prunc exista un al doilea panou. Lucrarea era un diptic. Cele doua panouri au fost ulterior separate. Panoul cu Fecioara se gaseste la Antwerp iar celalalt panou la Berlin.
In acest al doilea panou, Fouquet l-a pictat pe Etienne Chevalier si pe patronul sau onomastic, sfantul Stefan. Acesta din urma il prezinta pe Chevalier fecioarei Maria.


Enigma
Acest Etienne Chevalier era, printre altele, omul desemnat de rege sa o aiba in paza pe frumoasa Agnès. Istoria nu consemneaza nicaieri faptul ca intre el si Agnès ar fi existat ceva. Etienne era considerat inainte de toate un cavaler "sans peur et sans reproche".
Cu toate astea, doua misterioase indicii, desprinse parca din "codul lui Da Vinci", vin parca sa confirme relatia dintre cei doi.
Primul: In anul in care Agnès la doar 28 de ani, moare de "dizenterie" (citeste: otravita cu mercur), Chevalier isi comanda un portret bizar care-l infatiseaza cu un sul de hartie iesindu-i din gura, pe care se afla urmatorul rebus: "Tant", urmat de desenul unei aripi (aile), apoi vine "vaut" urmat de o sa (selle) desenata, dupa care scrie "pour qui je", apoi desenul unei zabale de cal (mors) si cuvantul "d'amour"
Fonetic, in secolul 15 suna cam asa: "Tant elle vaut celle pour qui je meurs d'amour". Odata descifrata, ideea este simpla: o declaratie plina de durere la moartea iubitei.
Urmeaza al doilea indiciu: La Paris, sub tencuiala casei unde a locuit Chevalier, undeva deasupra unei intrari, a fost descoperita urmatoarea inscriptie gravata in piatra: "Rien sur L n'a regard" Am subliniat jocul de cuvinte in jurul numelui Sorel sau Surelle (cum se folosea la vremea respectiva).
Asa se explica, poate, de ce a comandat Etienne Chevalier un diptic, infatisand-o pe Agnès Sorel, pentru catedrala din Melun - localitatea lui natala - in anul 1450. Adica exact anul mortii ei. O metafora in care motivul inchinarii este insusi subiectul.


Initial inramat in catifea albastra brodata cu aur si argint, dipticul a stat in catedrala Nôtre-Dame de Melun pana in secolul 18, dupa care tablourile au fost despartite. Pe spatele tabloului cu fecioara scrie asa:

La Sainte Vierge
Sous les traits d’Agnès Sorel

Maîtresse de Charles VII, roi de France

Morte en 1450
Acest tablou, care a fost in altarul bisericii N
ôtre-Dame de Melun, a fost facut din dorinta Maestrului Etienne Chevalier,
unul din executorii testamentari ai lui Agnes Sorel.

1775, Gaulthier, avocat


Dincolo de legende si speculatii, tabloul lui Jean Fouquet, "La Sainte Vierge de Nôtre-Dame de Melun" ramane una dintre acele opere de arta care depasesc cu mult vremurile cand au fost facute.
Jehan Foucquet (Jean Fouquet) (1420 - 1481)

Monday, June 29, 2009

Romania colorata a lui Horst Grund

Am sa incep cu doua vorbe despre Horst Grund (29 Iulie 1915-8 Mai 2001) si-am sa spun ca a fost unul din cameramanii germani in timpul celui de-al doilea razboi mondial care a documentat pe pelicula, pentru buletinele saptamanale de stiri ale Reichului, mersul trupelor germane pe frontul de rasarit.
In materie de cinematografie de razboi a venit cu o idee originala. In timpul unui atac al aliatilor, nefiind decat el singur, fara asistent, a cuplat pe un singur cap de trepied doua aparate de filmat cu focale diferite: o Askania Z cu un teleobiectiv de 300mm si un Arriflex de 75 de mm.
Incadrarea o facea printr-un binoclu prins deasupra aparatelor.
Pe langa Arriflexul si Askania din dotare avea cu el si o Leica. Nu, n-a pus si camera pe trepied ca sa faca si poze. Pozele le facea separat. Si aici vine partea interesanta.
In drumul spre Rusia, Horst Grund a facut cateva fotografii si in Romania. Poate ca a facut mai multe imagini decat am gasit eu. dar chiar si asa este interesant de vazut cum arata Romania anului 1941 in culori. Foarte multe dintre poze au fost facute in zona Dobrogea-Marea Neagra, el fiind corespondent atasat trupelor de marina.
Asadar:
In prima imagine titlul pozei spune "coloana de soldati intr-un oras". Evident este Bucurestiul la piata Kogalniceanu

Imaginea asta e absolut colosala: Nazisti facand safteaua unor tiganci florarese... (nu-mi dau seama unde este fotografia facuta)

Eine butelkutzan mit tzuikan ?

Copii de prin Dobrogea

O turcoaica si un turc, posibil pe undeva pe langa Braila



O biserica de prin zona deltei (?)

Un lipovean in fata acelei biserici

Un taran si un copil

titlul original este Romania - marinar pescar barbos

Marea Neagra

Dobrogea


Concurs de aruncarea stufului intre matelot si Capitan


Vacar dobrogean calare


Soldat desenand marea. In planul doi se vede Constanta

Cazinoul din Constanta

Tot cazinoul

Constanta vazuta dinspre port. La chei este ancorat puitorul de mine "Carol"

Soldati marsaluind prin Constanta

Constanta


Soldati romani prin Constanta. De remarcat faptul ca, desi aflati in mijlocul celui mai mare macel al omenirii, oamenilor le pasau de flori. Generatie dupa generatie lumea cumpara tot mai putine flori. Cumparam doar constransi de obligatii din pacate.

"Resedinta de vara a regelui Carol" - asa se cheama fotografia.

Asta-i chiar Horst Grund

Tot el cu un "Kamerad"


O mitraliera pe afet si un arriflex pe trepied

Mitralior si operator. Constanta in planul doi.


Horst Grund
Frumoasa e Constanta (dar mai frumoasa-i viata)

Pe acoperisul unei vile din Constanta (sau cel putin asa zice titlul)

Cherchez la femme...


Soldati romani marsaluind


Un Dornier 24 (locul seamana cu Sf. Gheorghe)
Sistemul cu 2 aparate de filmat de care pomeneam mai sus

Pe Marea Neagra - Horst Grund si Leica


(In acelasi context, interesante sunt si cele 5 poze ale lui Hugo Jaeger, tot din 1941)

Thursday, June 25, 2009

Jean Auguste Dominique Ingres - "Printesa de Broglie"

Pana sa vad in realitate primul tablou pictat de Ingres, nu eram un mare admirator al picturilor lui. Le stiam, le vedeam ca fiind importante, dar nu eram impresionat.
Asta pana am vazut prima oara la Metropolitan tabloul numit "Printesa de Broglie" sau pe numele intreg (faceti loc) "Printesa Albert de Broglie, née Joséphine-Eléonore-Marie-Pauline de Galard de Brassac de Béarn"


Ingres a detestat intotdeauna portretele la comanda. Pictura istorica era in vremurile de atunci "all the rage" si asta era ceea ce isi dorea el sa faca.
Pictat in jurul anului 1852, tabloul este aparent ultimul portret comisionat artistului infatisand o femeie.
Pe langa dimensiuni (tabloul este in marime naturala), puterea este data de compozitia simpla de forma piramidala.


Volumul suprafetelor (fie ca-i vorba de atlazuri, dantelarie sau carne) o fac pe femeia din tablou sa fie vie. Ingres a vrut-o sa semene cu o statuie greceasca, insa te uiti la ea si ea iti raspunde cu o privire de lenesa melancolie, din inaltimea statutului ei social.



In dreapta sus este blazonul familiei care-i asigura trufia aristocratica.


La gat poarta in loc de crucea clasica un medalion ce imita un artifact paleocrestin. Asa era moda in vremurile alea.



Tot in spiritul giuvaerurilor neoclasice sunt si bratarile, inelele si cerceii.


Pe scaun sunt aruncate nonsalant manusile albe de matase, evantaiul inchis si un sal brodat cu fir de aur. Ele ne spun ca femeia se intoarce de undeva de la un bal sau o soarea oarecare. E un moment oarecum intim, cand personajul iese din spatiul public si intra in cel domestic.

Tabloul, care si acum pastreaza rama originala aleasa de Ingres in 1853, a fost comandat de sotul femeii Jacques Victor Albert duce de Broglie (mai tarziu prim ministru al Frantei).


La cativa ani dupa terminarea tabloului, pe cand avea 35 de ani, printesa de Broglie moare de tuberculoza. In urma nefericitului eveniment, Jacques Victor muta tabloul intr-o alta incapere, in spatele unor draperii. Lucrarea ramane in posesia familiei de Broglie pana in anul 1958 cand se alatura colectiei private Robert Lehman (cea mai mare din America) si ulterior donata Muzeului Metropolitan in 1969.

Tuesday, June 23, 2009

Bine de stiut

Oarecum acunsa pe Youtube se afla o colectie de cinematografie ruseasca aproximativ 80 de lung metraje titrate in engleza (nu stiu cat o sa mai dureze din pricina problemelor de copyright). Asa ca ma grabesc sa vad/revad cat mai multe, cat mai repede.
Pomenesc doar cateva din cele mai stiute filme de acolo:

Gara pentru doi

Andrei Rubliov
Anna Karenina (1967)

Oglinda
Moscova nu crede in lacrimi

Nostalgia

Pe Donul linistit
Cainta

Calauza

Taxi Blues

Zboara cocorii

Insula
Intoarcerea

Piesa neterminata pentru pianina mecanica

Razboi si pace (varianta scurta de 5 ore)

Albul Bim ureche neagra.


Filmele sunt taiate in bucati de 10 minute minute, insa puse impreuna sub forma de playlist ca sa nu stai sa cauti urmatorul fragment.
Deci, link-ul :
AICI

Saturday, June 20, 2009

Anatomia obiectivului de 50

Acum cateva luni, aparatul foto a luat o cazatura in bot.
Camera nu a avut nimic, insa obiectivul (Canon 50mm f/1.8) s-a facut pe din doua.
Pentru cei interesati sau doar curiosi, asa arata maruntaiele celui mai simplu obiectiv EF

Friday, June 19, 2009

"Za"

M-a impresionat nu atat lista in sine. Comparativ cu numarul total al crimelor politice din perioada respectiva, 346 de condamnati la moarte sunt o nimica toata.
Pentru mine impresionanta este semnatura.
O actiune motrice de cateva secunde si un automatism de rutina, ajung sa fie incarcate de atata filosofie existentialista. O semnatura apasata, cu creion albastru. Acel punct infinitezimal care se afla exact in centrul de refractie al istoriei si al destinului.
"Za" (se aproba) - I.V. Stalin


Lista cu 346 condamnati la moarte intocmita de Lavrenti Beria si data lui Stalin pentru aprobare in ianuarie 1940

Wednesday, June 17, 2009

Colosul

Goya fiind pictorul meu preferat, am evitat in general sa scriu despre el aici pe blog. Nu stiu de unde sa incep si unde sa ma opresc.
Totusi. Acum cateva luni, am citit un articol in editia online a gazetei englezesti "Times" un articol care sta sub titlul "O greseala colosala? Lumea artei tulburata de capodopera lui Goya"
Asa cum o arata si jocul de cuvinte din titlu este vorba despre tabloul numit "Colosul". Adica acesta:


Ideea e urmatoarea. Dupa multi ani, timp in care a fost privita drept una din marile lucrari ale lui Goya, s-a descoperit ca a fost pictata de Asensio José Luis Diez. Dupa ce s-au uitat atent cu lupa la tablou au vazut ca nu-i bine pictat (sau nu asa de bine cum se asteptau de la Goya) si cand au pus lupa intr-un colt au vazut ca acolo scrie mititel A.J.
(Ca o lamurire: Acest Diez a fost mana dreapta a lui Goya cand a pictat frescele din "La Ermita de San Antonio de la Florida" si semna cu initialele A.J.)
Hotararea a fost definitiva. Tabloul a fost scos din catalog si trecut sub rubrica "in stilul lui Goya"
Taberele sunt impartite. Cativa continua sa creada, totusi, ca autorul este Goya.
Printre necredinciosi ma numar si eu. Nelamurirea mea este una simpla. 80 de ani cat a fost expus la Prado, nu s-a uitat nimeni in coltul tabloului sa vada ce scrie acolo?
Si-apoi, descoperirea mie imi pare cel putin bizara, verdictul dat cu usurinta, avand in vedere greutatea metaforica a lucrarii. Facand o comparatie e ca si cum ai spune ca s-a descoperit ca "Luceafarul" e scris de Veronica Micle pentru ca Eminescu nu avea cum sa foloseasca pleonasmul "cobori in jos" iar pe spatele manuscrisului scria V.M.. E absurd.
Nu contest faptul ca e posibil sa existe 2-3 pensule date de Luis Diez, insa povestea din tablou este mult prea mare pentru ucenicul lui Goya. Este echivalentul pictat al romanului "Razboi si Pace".
Asa cred eu.

Monday, June 15, 2009

Am uitat (evident)

Stiam eu ca e in Iunie, pe la inceput, dar nu mai tineam minte exact ziua. Ma refer la faptul ca, din 6 Iunie, am intrat in al patrulea an de cand ma opintesc la blogul asta.
Asa ca, momentul fiind expirat, in loc de "Ziua Blogului Meu" am sa sarbatoresc "Ziua Cititorului Blogului Meu". Am sa-ti multumesc pentru ca ai trecut pe-aici, ai citit si ai lasat comentarii frumoase care m-au impins sa mâzgălesc mai departe.
Multumesc.

Friday, June 12, 2009

Un tablou, un nebun si o ploaie de aur

15 Iunie 1985.
Uniunea Sovietica.
Leningrad.
Pentru angajatii muzeului Ermitaj este o Sambata ca oricare alta. Este aproape ora pranzului cand randurile vizitatorilor incep sa se ingroase.
In muzeu intra un tovaras deranjat psihic, avand in mintea-i tulbure un scop precis iar in buzunar un cutit si o sticluta cu acid sulfuric. Se duce direct la un anumit tablou, il stropeste cu acid dupa care il sfasie de doua ori cu lama cutitului.
Lucratorii muzeului raman blocati. In Uniunea Sovietica nimeni nu indraznea nici macar sa se gandeasca la asa ceva.
Dupa ce ordinea publica a fost adusa sub control (nu e greu de imaginat prin ce mijloace avand in vedere ca nici acum nu se cunoaste numele atentatorului) tabloul a fost scos din rama, dus intr-o camera, asezat in picioare si timp de ora si jumate angajatii luau apa in gura si o pulverizau pe tablou ca sa stopeze arsura acidului.
Pe seara, cand procesul chimic a fost definitiv oprit, aproape o treime din tablou era distrusa. Din nefericire aceasta treime era exact in mijloc.
Dar in URSS, "un monument al barbariei" nu trebuia sa existe. Tabloul trebuia restaurat.
Cu un amstec de miere si clei de sturion au fost reparate straturile de vopsea care incepusera sa se desprinda. Din pricina "dusului" care a stopat acidul, tot vernis-ul devenise laptos si a trebuit ca tabloul sa fie tinut in vapori de alcool.
Au fost prelevate esantioane si puse la microscop, panza radiografiata, locurile unde vopseaua s-a topit si s-a amestecat cu grundul au fost inlaturate milimetric si repictate dupa tehnica originala, etc.
A durat cu totul aproape 13 ani, pana cand tabloul - acum inramat sub sticla - a fost re-asezat in galeriile Ermitajului.
Tabloul, unul din reperele colectiei inca din 1722 cand a fost cumparat de catre Ecaterina cea Mare, se numeste "Danae" si a fost pictat de Rembrandt.

Lui Rembrandt i-a servit ca prim model nevasta-sa - Saskia van Uylenburgh. Spun ca a fost primul model pentru ca mai tarziu Rembrandt s-a razgandit. A sters fata nevestei si a pictat in loc pe cea a amantei - Geertje Dircx.

Tema este una destul de prezenta in pictura apuseana. Au pictat-o Titian, Tiepolo, Tintoretto, Klimt si multi altii.
Povestea pe scurt a temei este cea a unei femei (Danae) care este inchisa de catre tatal ei. Acestuia ii fusese prezis ca va fi omorat de catre nepotul lui. Dar cum Danae nu avea niciun copil, batranul isi inchide fata.
Numai ca, intr-o noapte, Zeus afland de frumusetea femeii, se transforma intr-o ploaie de aur si astfel ajunge in camera fetei. Evident, Danae ramane insarcinata, il naste pe Perseu care, cativa ani mai tarziu, implineste profetia si il omoara din greseala pe batran.

Acest moment, chiar de dinaintea venirii lui Zeus, este surprins de Rembrandt.
Nu vedem ploaia de aur, ci doar pe Danae orbita de stralucirea ei.


Cat de simplu, si cat de frumos.

Thursday, June 11, 2009

O cina romantica la lumina celularelor

In 1990, era la televizor un video-clip "Scorpions - Wind of Change". Arhi-cunoscut. Din loc in loc erau intercalate imagini ale spectatorilor care aprindeau brichete. Un covor de mici luminite. O imagine foarte frumoasa.

2009, un alt concert, al altcuiva. Nu conteaza al cui pentru ca nu la asta am sa ma refer. Am sa ma refer doar la covorasul de luminite.
De data asta nu mai era nicio bricheta. Erau doar telefone mobile care filmau/fotografiau.

Acum fie ca sunt eu demodat (moda cu brichetele era, totusi, acum 20 de ani), fie ca intr-adevar este o bizarerie, m-a nedumerit urmatorul lucru: care-i spilu' sa platesti un bilet in primele randuri, ca sa vezi tot concertul printr-un patratel chinuit. Apoi sa mergi acasa si sa constati ca tot ce ai "filmat" este, in cel mai fericit caz, un rahat mic si tremurat de culoare albastra.
(Apropos, tot ceea ce filmau oamenii aia cu celularele, se gaseste de vazut in High-Definition pe Youtube.)

Povestea cu luminitele nu se opreste aici.
Daca, totusi, chiar vrei sa vezi concertul cu ochii tai si - ca pe vremuri - sa iei parte la corul sutelor de luminite, tot telefonul celular iti vine in ajutor cu... o poza feerica a unei brichete aprinse.

Ce romantic!