Friday, September 26, 2008

Fanar (III) - Hüzün

Fotografia de mai sus am facut-o in Fanar. Nu stiu ce a fost aici. Zilele trecute am crezut ca am identificat-o, dand peste o alta imagine cu o biserica distrusa in vremea "Pogromului din Istambul" din 1955, cand greci, armeni, evrei au fost batuti in devalmasie si-alungati. Inlantuite au venit si alte fotografii cu vechiul Istanbul.
Asa am realizat cum se poate pierde un oras (nu-i nevoie de comunism ca sa pierzi un Paris, fie el si mic). Duse sunt vremurile cand limbile apusene se vorbeau in Istanbul in egala masura cu turca. Dusa e si lumea lui Adrian Zografi si hüzün-ul lui Pamuk - melancolie ce-i deopotriva renuntare si acceptare.









Monday, September 22, 2008

Sultanul, tunul si ardeleanul

Intr-o zi vine la Sultan un ardelean si-i zice:
- Zâua buna! No, am auzit sultane ca vrei sa dai cu boambe in Greci. D-apa' nu vre maria ta sa-ti faca badea un tun?
- Daca tu facut dun la mine, eu blateam 1000 de teichini. Primesti? Cat de mare putut faceam dun la mine? Spargeam zidul la Constandinobol?
- No d-apai ti-oi face un tun de numa-numa. Ti-oi face pe muma tunurilor.
- Aferim-Galatasaray-Istanbul-Ortadoglu! sau ceva de genul asta i-a raspuns Sultanul.


Trecand de la gluma la serios, in 1453 un ardelean pe numele lui Orban (probabil mester de clopote) a facut un tun care sute de ani avea sa ramana cel mai mare din lume (vezi imaginea de mai sus).
8,2 m in lungime, calibru 800 mm (putea sa intre un om pe branci prin deschizatura), teava din bronz masiv cu pereti grosi de 20cm. Cantarea 18 tone.
Tunul putea sa arunce un proiectil din granit de peste o jumatate de tona la o distanta de un kilometru jumate.
Ca sa-l care, erau nevoie de 60 (!) de boi injugati. Scopul: Sa sparga zidurile Constantinopolului. L-au botezat "Ursoaica" si s-au apucat de treaba.
Rezultatul este cunoscut. Zidurile lui Theodosius s-au facut pesmet, ca sa folosesc un termen tehnic.
Ulterior caderii Constantinopolului, Mehmed a mai comandat 42 de bucati, pentru orice eventualitate. 300 de ani mai tarziu, in 1808, tunurile mai demolau vase englezesti in stramtoarea Dardanele.
Unul dintre tunuri se afla expus in Anglia la Fort Nelson, spre aducere aminte.

Wednesday, September 17, 2008

Fanar (II) - Ratacit prin Fatih

Ca sa ajungi in Fanar sunt doua metode. Ori mergi pe malul apei si la un moment dat ajungi, ori o iei printre stradute si la un moment dat te ratacesti.
Evident, metoda a doua a fost cea pe care am urmat-o. Asa si numai asa am ajuns la "Mehmet Fatih Türbesi" adica "Mormantul lui Mehmed al II-lea Cuceritorul", ascuns in spatele unei moschei care, cu toate ca este enorma, este si ea la randul ei ascunsa intr-un desis de stradute cu nume imposibil de pronuntat. Toata zona era reprezentata pe harta mea printr-un dreptunghiulet verde. Clar ca lumina zilei.
Mormantul este un mic mausoleu decorat rococo (sau o combinatie de rococo si islamism), cu un candelabru de Murano in mijloc, chiar deasupra unui sarcofag imprejmuit cu un gardulet de argint. (am gasit pe internet o poza a locului de care zic)

In sarcofag insa nu e Mehmed. In locul ala incepe un tunel care duce pana la mormantul propriu-zis aflat sub moschee.
De la Moscheea Fatih tot ce ai de facut este sa o iei inspre est si ajungi in Fanar. Primul lucru care te asigura ca ai ajuns este cladirea rosie a Colegiul Grec Ortodox. De aici chiulea Cantemir cand era mic. (nu stiu daca intr-adevar chiulea, dar de invatat, a invatat aici sigur). Colegiul a fost construit in 1454 pe vremea lui Mehmed cel mai sus pomenit.

Tuesday, September 16, 2008

Fanar (I) - Cantemiroglu

In 1453, cand a cazut Constantinopolul, ramasitele Bizantului au luat-o care incotro. (Apropos, EL Greco e un bun exemplu al infuziei de cultura post Bizantina). Grecii ramasi si-au facut pe malul Cornului de Aur cartierul lor: Fanarul (sau Fener). Care fanariot era mai bogat isi putea cumpara tronul in Moldova sau Tara Romaneasca.
Cam astea sunt liniile mari care conturau Fanarul in mintea mea. Mai erau si filmele cu haiduci, remarcile "Mavrodin... tu esti neam de fanariot", cartea "Ciocoii vechi si noi" si asa mai departe.
Ajuns asta vara la Constantinopol, Fanarul a fost primul loc pe care am vrut sa-l vad.
Cu toate ca in zilele noastre Fanarul e un fel de tiganie cocotata pe dealuri, un fel de Ferentari pe verticala, mi-a placut. Cu un efort de imaginatie si de incadrare fotografica am dat deoparte parabolicele, rufele si gunoiul. Eu cred ca merita vazut mai ales ca turcii promit sa-l renoveze.
Aici am dat peste palatul lui Cantemiroglu (Dimitrie Cantemir). Coincidenta a facut sa gasesc intorcandu-ma la Bucuresti o reproducere a unui desen din epoca al aceluiasi palat. Candva de aici de sus de la palat se vedea Cornul de Aur si in dreapta pana la Bosfor si Asia dincolo de ea. Nu se mai vede nimic. Spre consolare am intrat intr-o cafenea de unde se vedea.


Thursday, September 11, 2008

Auzita in autobuz


In autobuzul 368 (da, am mers si cu autobuzul Bucurestean in vacanta asta) aud in spatele meu o replica de un existentialism absurd si bine-nteles involuntar:
"... lasa-ma-n mortii mei, sa-mi traiesc viata!!!"
Era un adolescent care incerca telefonic sa puna la punct niste probleme cu gagica-sa (banuiesc).

Monday, September 08, 2008

Alimentara Mica

Nu stiu daca se intampla si altora, insa mie imi revin cand si cand (amestecate printre vise) colturi de strazi, locuri, cladiri. Marea majoritate a acestor franturi sunt din copilarie. Mi-am promis ca atunci cand am sa revin in Bucuresti am sa le fotografiez. Un fel de exorcizare arhitecturala sau topografica.
Unul din obsedantele locuri ale copilariei a fost "Alimentara Mica". Fac o paranteza aici: in copilarie orice alimentara de cartier avea un nume: la Sobolanu', alimentara mica, alimentara (normal) mare, Bucla, etc.
Ei bine, Alimentara Mica era locul unde eram arondati sa ne luam "Ratia". In afara de cateva desene pe pereti , locul este neschimbat. Nici grilajul din fata, nici "Portile Imparatesti" din spate.
Usile astea se deschideau doar ca sa se "bage" alimente (de la navete cu gheare de pui insangerate pana la bere). Cand totul era gata, usile se inchideau cu bufnet si se deschidea doar un patratel, un fel de ghiseu. Prin acest ghiseu se "dadeau". O vanzatoare haina iti cerea buletinul si consemna totul intr-un caiet studentesc.
Acum sunt curios daca am sa-l mai visez. L-am fotografiat pe film, asa, ca sa fiu sigur.

Wednesday, September 03, 2008

Inapoi

Acum o ora m-am intors din vacanta. Revin pe blog atunci cand am sa ma mai desmeticesc. Destul de curand, sper.