Wednesday, August 13, 2008

Vocile

Imi transpirasera palmele. Asteptam. In urechi imi reveneau cu ecou lucrurile care mi se spusesera inca din prima zi:
- Uite, asta din dreapta este "cheia". Cand se aprinde lumina, impingi spre dreapta si ai "cale". Lumina rosie iti arata ca esti in direct. Daca vrei sa tusesti, dai in stanga.
Studioul mirosea a vechi (lemnarie din '52) iar "cheia" era un intrerupator metalic cu trei pozitii. Mi-am asezat mana la 3cm de el, sa fiu pregatit. Un lucru inutil, bine-nteles.
S-a aprins lumina. LUMINA! Inima pompeaza in ritmul unei masini de cusut.
Cheia parca are o tona, parca-i butonul care va declansa razboiul nuclear. O asez in pozitie. Lumina rosie. Sunt in direct... In mili-fractiuni de secunda vad parca toata lumea care ma asculta... o femeie spaland vase, un impiegat CFR, parintii mei carora le-am zis si care sigur stau cu radioul deschis... Hai! Spune odata!
- Aici Bucuresti, Radio Romania...

Mi-am adus aminte de toate astea ieri, cand am gasit pe internet o inregistrare a primei emisiuni (?) transmise de TVR. Era facuta cu ocazia revelionului. In prim-plan Cleo Stiber, a carei voce o stiam. Apoi am vazut un alt clip cu Georgeta Perlea (un interviu).
Le-am ascultat de cateva ori. Ce voci! Ce dictie eleganta, tonurile acordate impecabil - maiestuozitatea unui pian de concert lacuit in negru. Ce cultura a vocii de radio s-a pierdut.
Mi-am adus aminte apoi de Eugen Turjanski, monstru sacru al rostirii la microfon. Parca-l vad: statea intr-un fotoliu si fuma, isi astepta ora sa intre in direct. Cand am trecut prin dreptul lui (eram in primele mele saptamani de Radio) mi-a zis, cu armonicele lui intunecate:
- Te-am ascultat... ai o voce agreabila.
M-a demolat.

Thursday, August 07, 2008

Sokushinbutsu sau autosanctificare "Made in Japan"

Stiu, genul asta de postari exploreaza senzationalul (am ezitat daca sa postez sau nu). Dar, sa fiu cinstit, intotdeauna mi-a placut sa fiu spectator la intortocherile mintii omenesti.
Reteta auto-sanctificarii (sau auto-mumificarii) japoneze nu este simpla si dureaza cu totul aproape 9 ani si se numeste Sokushinbutsu:
1) 1000 de zile calugarul budist nu mananca decat seminte, nuci si alune sa-si elimine grasimea din corp.
2) alte 1000 de zile mananca doar coaja de pin , respectiv radacina. Astea il ajuta sa se deshidrateze temeinic.
3) Spre sfarsitul acestor 1000 de zile incepe sa bea ceai de Usushi (habar n-am ce-i ala dar am auzit ca-i otravitor). Ceaiul asta scoate toata apa care se mai poate scoate si in plus il face pe calugar atat de otravitor incat niciun vierme nu se mai poate atinge de el.
4) In ultima faza, auto-mumificatorul intra intr-un mormant stramt cat sa-i permita sa stea in pozitia lotus. Acolo respira printr-o rachita si in fiecare dimineata suna un clopotel. Cand nu se mai aude clopotelul, un alt calugar sigileaza toata afacerea si se mai intoarce peste alte 1000 de zile.
Unora le iese figura, altora nu. Au incercat cateva sute de calugari (in zilele noatre practica este fireste interzisa) insa dintre toti doar la vreo 20 le-a iesit manevra.
Cei care reusesc sunt numiti Budha (sau un fel de Budha) si expusi intr-o vitrina.

Monday, August 04, 2008

Consemnare asupra zilei de ieri

Ieri am vazut absolut intamplator un film bun (sa-i zic documentar, desi cred ca instructional este un cuvant mai potrivit). Se numeste Cinematographer Style (2006) si este facut doar din interviuri cu peste o suta de operatori din toata lumea si din toate genurile.
Ma asteptam sa fie arid (o ora jumatate de capete vorbitoare), insa interviurile taiate grijuliu si combinate frumos au dat un film pe care probabil am sa vreau sa-l revad.

Friday, August 01, 2008

Orga domnului colonel

Jack Moelmann, un colonel iesit la pensie din Air Force, a fost pasionat toata viata lui de orgi. Atat de mult, incat a inchiriat pentru o zi sala Radio City din New York unde se afla cea mai mare orga Wurlitzer din lume, din cate am inteles. Se va duce acolo pe 9 August si impreuna cu cinci invitati (prieteni pasionati si ei de orga) vor tine un concert.
Remarcabil este efortul financiar pe care acest om la depus ca sa-si vada visul cu ochii: 100.000 de dolari - economiile lui de o viata, pentru o unica seara.
Indiferent ce si cum o sa cante, cred ca merita aplaudat.