Friday, December 22, 2006

"Apa Sambetei" - jurnal de carte (04)


Zilele astea se fac doi ani de cand scriu la "Apa Sambetei".
In 2004 un englez de 32 de ani a vandut tot ce avea. Absolut tot; pana si hainele le-a vandut. Ceea ce agonisise pana atunci valora in total 135 000 de dolari. Si-a cumparat un bilet de avion Londra - Las Vegas, s-a dus la Plaza Hotel, la masa de ruleta si a pus TOATA suma pe culoarea rosie. Bila a cazut pe 7 rosu. Intr-o secunda, Ashley Revell, a dublat ce stransese toata viata.
O senzatie oarecum asemanatoare am eu scriind la cartea asta. Poate e doar vanitatea care ma face sa cred ca tintesc sus. Poate prea sus. In orice caz, ideea este ca ma simt de parca as fi pariat 2 ani pe cartea asta.

Frunzarind

Concluziile din blogul de azi imi permit sa le expun aici pentru ca sunt pe blogul meu. In alt context poate ca nu as face-o fiind niste pareri absolut subiective care nu au in spate o cercetare amanuntita. Ele se bazeaza doar pe "frunzarire".
"Frunzarirea", din nefericire pentru autori, este cea mai otravitoare tehnica de a judeca o carte. Este tehnica pe care o foloseste cititorul atunci cand intre doua autobuze se opreste in fata tarabei cu carti. Frunzarirea il face sa-si doreasca volumul ala, si daca are bani sa-l cumpere.
Acum, dupa ce-am batut campii, sa trec la frunzarire:

1) George Vasilievici (fragment din poezia "Poem in care Emilia se povesteste")
"........si-am vomitat si atunci mi-a zis taticu,
“fa tu esti mai proasta decît curva de
mata”, de, eu aveam saispe jumate si nici
nu stiam si dupa aia n-am mai putut
sa dorm pent’ca mirosea a ciapa si a
borîtura si ciarceafurile erau ude de
transpiratia lu’ tatutu........"

2) Dan Lungu (fragment din volumul "Cheta la flegma", Outopos 1999)
".....Ea îsi puse piciorul drept peste piciorul stîng si privirea îti aluneca aproape fara voie catre genunchii ososi, tîsnind cu obraznicie în sus. Privirea ti se împleti apoi printre picioarele cu carne lemnoasa, si cazu fîstîcita lînga pantofii de lac pe capatul flendurit al unui muc de tigara."

3) Sorin Dinco (fragment de dialog din "Murrealistul 3")
" - Permiteti sa stau lînga dumneavoastra, stimata doamna cu premolarii de aur...
- Va rog frumos, e ocupat.
- Vai, dar e o scuza minora, doamna, cautati o scuza majora daca tot vreti sa ma respingeti. Nu zaresc nici un alt bagaj aici, deci sînteti de-a dreptul singura.
- Cu domnul preot, daca nu va suparati.
- A, nu, nu ma supar ca sînteti cu domnul unchi Bertholdt.
- Nu sînt unchiul BERTHOLDT, sînt Unchiul BERTRAM si locuiesc pe Kurt Weissel.
- Ce coincidenta, Kurt Weissel! Probabil numarul opt?
- Exact!

4) Stefan Caraman (fragment din nuvela "Piano Man")
"...adu-mi pumnul acela de calmante, stiu ca nu-si mai fac efectul, dar adu-l, îndeasa-mi-l pe gît chit c-o sa-l vomit jumatate, Camelia, Camelia, unde esti, niciodata cînd am avut nevoie de tine n-ai fost acolo, sau aici, unde pizda ma-tii esti! ma doare capul, Camelia, adu-mi calmantele, sau mai bine fute-mi una în cap cu satîrul, despica teasta asta nenorocita, scoate tot de acolo, împrastie prin casa, sa fuga durerea asta insuportabila, sa se duca, Camelia, citeste asta, unde esti, unde..."

5) Madalin Rosioru (fragment din nuvela "Ultimul")
"Se aplecase asupra veceului ca un amant peste trupul iubit, vomitînd din răsputeri şi cu simţul unei răspunderi regăsite parcă: un accident diplomatique dans la réalité cosmique. Din stomac îi emana o putoare insuportabilă"

CONCLUZIILE :
1. 90% din scriitura romaneasca "absconsa" nu tinteste nicaieri.
2. 90% se refera la sex, psihiatrie sau necazuri digestive.
3. din tot ce se scrie 90% este poezie (cu toate ca pot sa numar pe degetele de la o mana poetii romani contemporani care mai reusesc sa vanda ce-au publicat.).
4. 90% din romanele romanesti PUBLICATE nu au mai mult de 200 de pagini. Observ o lipsa de rabdare la scriitorul roman modern. Nu se mai scriu romanele alea fluviu care sa te demoleze. Se scrie repede si abstract.
5. 90% din nuvelistica nu are dialog aproape deloc, iar acolo unde-i dialog, este naucitor.
6. Nu mai exista poveste. Nu mai exista inceput, mijloc si sfarsit.
7. In Romania nu prea se traieste din scris. (Pai cum spanac sa se traiasca din scris cand scrisul e facut in felul asta?)
8. Nu se mai scriu carti frumoase.

Noapte buna.

Ce-am mai ascultat

Dupa unii, cea mai buna inregistrare a lui Lipatti. Nu-i nici siropos, nici trasat cu rigla. Probabil asa trebuie sa sune Chopin.

Pianism...


Pruteanu, facand un top al cartilor romanesti, justifica de ce a pus "Rascoala" pe primul loc.
"E ca Himalaya - doar pentru ca exista".
La fel si Callas - deasupra tuturor.

Frumos, curat si aerisit. O surpriza chiar foarte placuta. Apropos, tabloul de pe coperta se numeste "Un cuplu elegant din Madrid" si e pictat de baiatul lui Giovanni Tiepolo, Lorenzo.

Un pic sub asteptari.
Pe 80% din disc canta Alagna care mie, cinstit, nu prea-mi place (genul ala incrancenat, care joaca mingea la centru si nu mai da odata gol).
Locurile unde canta A. Gheorghiu sunt frumoase dar nu grozave.


Discurile astea doua, daca ar fi fost scoase anul asta, ar fi fost senzationale. Din pacate restaurarea a fost facuta acum mai bine de 12 ani cand re-masterizarea digitala era la inceput. Sunt inregistrari facute cu peste o suta de ani in urma (1902-1906) si tot fasaitul, pacanitul, scartaitul e de 10 ori mai puternic decat vocea. Caruso abia se aude de undeva de la vecini.
Pacat, discurile sunt aproape "ne-ascultabile".

Thursday, December 14, 2006

Delphine

Stiu, blogul de azi speculeaza senzationalul.
Ar fi fost suficient sa iau de bun ce-a zis Flaubert "Madame Bovary c'est moi" si sa imi vad de drum. Insa din curiozitate, intr-o zi, am cautat sa vad cat de departe se afla Yonville de Rouen (exista la un moment dat in roman descrierea drumului de la Rouen la Yonville cu postalionul). Habar nu aveam ca Yonville este un sat imaginar, ca nu exista pe nici o harta a Normandiei.
Aveam in schimb sa aflu ca exista Ry, locul care l-a inspirat pe Flaubert cand a scris cartea (el chiar a facut si o schita in timp ce scria romanul).
Mergand mai departe printre pagini de internet, am gasit imaginea de mai jos. Probabil e un loc speculat turistic, dar inedit pentru mine - nu stiam ca a existat cu adevarat "cazul Bovary".
Véronique Delphine COUTURIER (care avea sa devina in roman M-me Bovary) s-a nascut la 17 februarie 1822 - Rue St Pierre.
La 17 ani se casatoreste cu Eugéne Delamare care era mai mare decat ea cu 10 ani.
Ea moare otravita pe 6 Martie1848. Avea deci 26 de ani cand a murit.
Eugéne, ca si Charles Bovary, la scurt timp dupa ce ea se sinucide, moare - Decembrie 1849.
In 1990 Asociatia Scriitorilor Francezi a dezvelit pe locul vechii pietre tombale aceasta marmura comemorativa.

Saturday, December 09, 2006

L’art à la nippone

Pe un blog aiurea am gasit urmatoriul comentariu:
"Ce misto ca lumea mai si creeaza arta in loc sa o distruga..." (It's damn cool that people are creating art instead of destroying it...).
Se referea la urmatoarele poze cu camioane japoneze. (de remarcat foaia de parcurs si carligele de rufe din dreapta sus care ruineaza total compozitia)

pentru intregul set: aici

Wednesday, December 06, 2006

Fiziognomonia sticlarului

M-am intors sambata din Las Vegas. Dupa o saptamana de stat acolo.
Ca si acum doi ani m-am zgait la tavanul de milioane de dolari facut din 2000 de flori de sticla. De data asta am stat chiar la Hotel Bellagio si am avut vreme sa ma uit la el in fiecare zi.

Pe langa alte minuni ce izvorasc din minele de dolari de acolo, tavanul asta care se cheama "Fiori di Como" ocupa un loc important. E un fel de curiozitate care se lasa fotografiata de sute de turisti. Are si de ce. "Fiori di Como" cantareste 20 de tone si acopera 610 metri patrati de tavan. Toata sticla este modelata manual iar intreaga instalatie a fost facuta folosind o replica la scara 1:1 a tavanului din Bellagio dupa care a fost re-asamblata in locul unde este acum.
Acum despre fiziognomonie, aceea tendinţă de a determina caracterul omului după înfăţişarea lui. In urma cu vreo doua luni (parca) se facea mare valva prin New York la o instalatie mamut a lui Dale Chihuly. Un fel de cepe uriase din sticla presarate in serele gradinii botanice din New York. Biletul costa enorm. Reclame la radio, afise pe billboard-uri scumpe din Manhattan si asa mai departe. "Ce bandit!" am zis eu atunci. Asta trebuie sa aiba o industrie - numai chiria pe billboard-uri costa mii de dolari.
A trecut ceva vreme si cum spuneam ma zgaiam la tavanul cu flori gigant din Bellagio cand cineva mi-a zis ca a costat milioane de dolari.
"De cine-i facut?" am intrebat.
"Dale Chihuly, are si magazin aici in hotel".
Intr-adevar, intre doua magazine cu haine de lux era si magazinul lui Dale Chihuly.
Atunci mi-a revenit automat constatarea "Ce bandit..."
Dale Chihuly este o insttutie. La propriu. Se numeste Chihuly Incorporated si are 150 de angajati. El personal nu mai sufla sticla din 1979. Cand nu-si numara banii facuti din sticlarie, carti si alte maruntisuri se judeca cu galeriile care-i stau in cale sau cu vre-un sticlar care i-a evadat din sistem (cum ar fi Brian Rubino). In fine, ce sa o mai lungesc, ... un bandit.
Pentru cei care nu cred in fiziognomonie, mai jos este fotografia lui Dale Chihuly.