Wednesday, July 30, 2008

Therese

Pentru ca am postat deja pe ziua de azi pe Passe-Partout pe "Doamna X", agat aici tabloul lui Balthus "Fata cu pisica" sau "Therese" sau "Therese visand". Tabloul asta, azi am aflat, e aici in NY la Metropolitan Museum, insa nu cred ca l-am vazut. Asta pentru ca de cate ori am fost, am adoptat metoda mea dovedita de a vedea un muzeu. Tehnica, pe care o aplic la toate muzeele mari, este sa ma duc precum trupele de comando. Stiu exact salile care ma intereseaza si tablourile pe care vreau sa le vad. Altfel, sunt Knock-Out dupa cateva ore de amulete mesopotamiene si vaze grecesti. Odata am fost la Metropolitan doar pentru un singur tablou (asta). Am sa ma opresc si la Therese cu prima ocazie pentru ca-i absolut fantastic tabloul. E si metafora da-i si kitsch, cotidian si patologic, simbolic, oniric si naiba mai stie cum. Contrapunct intre linistea sobra a camerei si indecenta naturala a fetei. Fara discutie, pisica-i decorativa sau, cel mult, obsesia lui Balthus pentru feline.

4 comments:

Anonymous said...

E prima data cand intru pe blogul dvs. Nu stiu daca o sa mai nimeresc, cumva sunt total dezinteresat de multe si foarte interesat de prea putine... Mi-a placut nespus comentariul, expunerea, prezentarea tabloului dar mai ales modul in care unii-l cauta. Superb!
Pe undeva va invidiez pentru consecventa. Si va deplang instrainarea.

Cu respect in seara asta,

color said...

Multumesc pentru cuvintele frumoase!

Anonymous said...

pisica este Balthus, dar ai dreptate pare oarecum decorativa insa la fel si personajul, natura moarta etc. fara suparare, parerea mea este ca atunci cand faci un comentariu la o lucrare de arta e mai indicat sa fii sincer decat interesant.

color said...

Ma bucur ca am reusit sa fiu interesant :))
Sunt perfect de accord. Nu am inteles insa unde sta nesinceritatea. Nesincer fata de ce? Fata de cine?
Parerea referitoare la pisica este a mea si mi-o pastrez, asa cum probabil si tu ti-o pastrezi pe a ta. Fiecare, normal, are argumentele lui. La urma urmei este vorba despre arta.
P.S. Nu-ti face probleme nu ma supar eu asa usor :)