Vocile

Imi transpirasera palmele. Asteptam. In urechi imi reveneau cu ecou lucrurile care mi se spusesera inca din prima zi:
- Uite, asta din dreapta este "cheia". Cand se aprinde lumina, impingi spre dreapta si ai "cale". Lumina rosie iti arata ca esti in direct. Daca vrei sa tusesti, dai in stanga.
Studioul mirosea a vechi (lemnarie din '52) iar "cheia" era un intrerupator metalic cu trei pozitii. Mi-am asezat mana la 3cm de el, sa fiu pregatit. Un lucru inutil, bine-nteles.
S-a aprins lumina. LUMINA! Inima pompeaza in ritmul unei masini de cusut.
Cheia parca are o tona, parca-i butonul care va declansa razboiul nuclear. O asez in pozitie. Lumina rosie. Sunt in direct... In mili-fractiuni de secunda vad parca toata lumea care ma asculta... o femeie spaland vase, un impiegat CFR, parintii mei carora le-am zis si care sigur stau cu radioul deschis... Hai! Spune odata!
- Aici Bucuresti, Radio Romania...

Mi-am adus aminte de toate astea ieri, cand am gasit pe internet o inregistrare a primei emisiuni (?) transmise de TVR. Era facuta cu ocazia revelionului. In prim-plan Cleo Stiber, a carei voce o stiam. Apoi am vazut un alt clip cu Georgeta Perlea (un interviu).
Le-am ascultat de cateva ori. Ce voci! Ce dictie eleganta, tonurile acordate impecabil - maiestuozitatea unui pian de concert lacuit in negru. Ce cultura a vocii de radio s-a pierdut.
Mi-am adus aminte apoi de Eugen Turjanski, monstru sacru al rostirii la microfon. Parca-l vad: statea intr-un fotoliu si fuma, isi astepta ora sa intre in direct. Cand am trecut prin dreptul lui (eram in primele mele saptamani de Radio) mi-a zis, cu armonicele lui intunecate:
- Te-am ascultat... ai o voce agreabila.
M-a demolat.