Monday, May 19, 2008

Ficatele

Prin '80 si ceva auzisem ca a venit la Favorit un film numit "Rochii". Un film cu box.
Nu vedeam nicio legatura intre rochii si pumni dar m-am dus cu toata gasca de la bloc. Evident era vorba de "Rocky" cu Sylvester Stallone.
Coada la bilete, sala ticsita, etc. Bucurosi ca am gasit cele mai bune locuri din sala (pe primul rand in opinia noastra erau cele mai bune locuri) ne-am asezat pe scaune.
A inceput filmul, tensiunea si conflictul cresteau, la fel si noi ne ridicam in scaune... eram la scena meciului final. Langa grupul nostru un tigan. La fiecare pumn din film tiganul eschiva, ofta, era acolo in ring. Si vine la un moment dat un pumn in burta lui "rochii", la care tiganul cu dintii stransi: ...aaaah... fi-ca-te-le!
De atunci, de cate ori vad un film cu Rocky imi aduc aminte de scena asta. Aseara mi-am adus din nou aminte. Am vazut ultimul episod al seriei. Ma asteptam sa vad carne tocata in pumni dar spre surprinderea mea filmul nu a fost rau. Chiar mi-a placut pentru ca a fost decent in inaltimea la care si-a ridicat stacheta si a incheiat onorabil 30 de ani de upercuturi, de arcade fisurate si pumni in "ficate".

2 comments:

Tzuca Bufnitzuca said...

:))
Si eu imi aduc aminte de o faza cand aud de ,,rochii" : eram prin clasa a VII-a si imi placuse foarte mult cartea ,,Cei trei muschetari " .Cand am aflat ca la cinema ruleaza ,,Rochia alba de dantela" mi-am inchipuit deja o poveste de dragoste la Luvru .
L-am anuntat pe fratele meu si pe vecinul nostru. Saracii, ei au auzit doar ,,rochia " care le-a sunat un fel de ,,rocky " asa ca au mers bucurosi crezand ca or sa vada un film de actiune cu Silvester.Mare le-a fost dezamagirea !:d
(intre noi fie vorba nici eu n-am fost prea incantata pentru ca n-am inteles mare lucru din film la vremea aceea ) .

Raymunde said...

"Ficatele!!". Foarte tare! De fiecare data cand am sa-l mai vad pe Stallone, nu am sa ma pot abtine de la a zambi.

Salutari,
Consuela