Vacarescologlu

Nici azi nu am sa pot sa nu remarc ce frumos stiau sa traiasca oamenii candva.
Am citit zilele trecute cateva poezii scrise de Alecu Vacarescu. Nici nu eram sigur cine-i. Stiam doar ca "un Vacarescu" scrisese faimoasele "las voua mostenire, cresterea limbei Romanesti si-a patriei cinstire". Aveam sa aflu ca ala a fost defapt tatal lui Alecu, Ienachita Vacarescu.
Dintre toti Vacarestii, cred ca Alecu a fost cel mai talentat. Din pacate, tot ce a scris, a scris pentru el intr-o "condicuta" si semnat cu pseudonimul "Vacarescologlu".

„Oglinda cînd ţi-ar arăta
Întreaga frumuseţea ta,
Atunci şi tu, ca mine
Te-ai închina la tine"

Asa incepe una din poeziile lui Alecu Vacarescu - probabil cea mai cunoscuta dintre ele - "Oglinda" . Apoi o alta:

Să arz trăind, să mor arzînd!
Ş-al tău obraz numai văzînd,
Să-m pară focul viaţă,
Şi moartea o dulceaţă!

Superba usurinta cu care trece peste naivitatea induiosatoare a epocii. Alecu Vacarescu a fost considerat defapt puntea dintre poezia medievala si cea romantica. Insasi moartea lui a fost una livresca.
La 30 de ani este intemnitat si condamnat la moarte. Se pare ca motivul at fi fost o uneltire din gelozie a nevestei lui, Elena Dudescu. Cert este ca a fost acuzat de uciderea matusii lui (atentie la nume) Venetiana Vacarescu.
Din porunca lui Voda Moruzzi, Alecu este inchis la Tulcea unde si moare in acelasi an. In vremea cat a fost intemnitat a scris pana in ultima clipa rugandu-se la Dumnezeu, intre doua oftaturi, sa aiba mila si sa nu-i ia calimara.
Cam asa arata Alecu Vacarescu (strabunicul Elenei Vacarescu) pe la 20 si ceva de ani pictat de Anton Chladek. In coltul din stanga sus sta scris plin de mister: "Omul care din veacuri avea firea de a pizmui şi blestema "