La 8 Martie sarbatorim 28 Februarie

O traducere foarte larga a textului de mai sus, zice asa:
"8 martie - Ziua luptei femeilor muncitoare impotriva sclaviei din bucatarie! Spuneti NU opresiunii muncii casnice!"
Nu pot sa nu remarc idealismul autorului acestui afis, intr-o vreme cand probabil violenta domestica era "soup du jour" in Uniunea Sovietica.
Asa cum s-a intamplat si cu "1 Mai", sarbatoarea isi are originile in occident (unde se sarbatorea la 28 Februarie), preluata mai apoi de comunisti si politizata, apoi depolitizata si aproape uitata in vest.
Mai jos, o poza cu "Liga Internationala a Femeilor" din 1922. Figurile catorva dintre activiste sunt adorabile. La multi ani.

Plecari

Daca filmul asta ar fi fost facut in Europa sau in Statele Unite, ma intreb daca ar fi luat Oscarul anul trecut. Asta nu inseamna ca filmul este rau. Nu, e chiar bun, insa ceea ce l-a impins in fata a fost si faptul ca se intampla intr-o lume indepartata cultural de a noastra, ca apartine unei civilizatii pe care mai greu o putem intelege. Poate si faptul ca era vremea ca o tara din orientul indepartat sa ia un Oscar a contribuit.Povestea din "Okuribito" ("Plecari") este despre un tanar violoncelist (Daigo) a carui orchestra se desfinteaza. Este astfel nevoit sa-si vanda violoncelul de 200.000 de dolari (bani imprumutati) si sa plece din Tokio impreuna cu nevasta-sa, undeva in provincie, in oraselul unde se nascuse. Maica-sa nu mai traia, iar taica-su ii parasise cand el era destul de mic. In casa ramasa nelocuita, gaseste violoncelul la care canta cand era copil si o piatra invelita in hartie. Daigo inceaca sa-si aduca aminte de taica-su, dar imaginea figurii lui nu-i apare clara. Singurul lucru de care isi aminteste legat de taica-su este cum odata, pe malul unui rau, ii daduse o piatra si ii spusese ca pe vremuri oamenii cand inca nu stiau sa scrie isi dadeau unul altuia pietre - cu cat piatra era mai neteda, cu atat sufletul le era mai linistit. La randul lui, copilul ii da si el lui taica-su o piatra mica, alba si neteda.
Intr-o zi, Daigo cautandu-si de lucru, gaseste un anunt in ziar pentru o firma de "plecari". Crezand ca e o firma de turism se duce la interviu, ca sa afle defapt ca firma se ocupa "de cei plecati" - adica era o firma de imbalsamari. Am dedus din film ca meseria asta n-are o foarte buna reputatie in Japonia. Pe scurt, nimeni nu se inghesuise la interviu si este angajat pe loc. Ajunge acasa si este destul de evaziv cu nevasta-sa, lasand-o sa inteleaga ca-i vorba de o firma care organizeaza nunti.
In prima zi de lucru, seful lui Daigo il ia sa faca figuratie pentru un DVD instructional despre tehnica imbalsamarii. Daigo trebuia sa faca pe mortul in timp ce seful lui il barbierea, spala, machia. Incepe apoi sa aiba de-a face cu imbalsamarile adevarate, la care Daigo se duce avand nevoie de bani ca sa se intretina. Rudele raposatilor isi aratau gratitudinea pentru felul exemplar in care Daigo si seful lui isi faceau treaba si astfel, cu timpul, incepe sa se simta implinit cu meseria lui.Dar intr-o zi, nevasta-sa gaseste DVD-ul instructional si este oripilata. Ii spune lui Daigo ca daca nu termina cu chestia asta, ea pleaca. Si asa se si intampla. Dar nu doar nevasta-sa avea o problema cu meseria lui, ci chiar si un prieten de-al lui din copilarie (Yamashita) care ii spune, vizibil jenat, sa-si gaseasca o meserie de "om normal".
El insa continua sa lucreze fara sa tina cont de ce zice lumea si in paralel se reapuca sa cante la violoncelul din copilarie. Mai trece ceva vreme si nevasta-sa se intoarce totusi sa-i spuna ca-i insarcinata, sperand ca astfel o sa-l convinga sa isi dea demisia. In momentul critic cand trebuia sa ia hotararea, suna telefonul. Afla ca mama lui Yamashita, prietenul lui, murise. Cum si nevasta-sa avusese ocazia sa o cunoasca pe femeie, merge si ea la inmormantare. Aici si nevasta-sa si prietenul lui au ocazia sa vada in ce consta meseria de "imbalsamator". Evident sunt impresionati si astfel le castiga intelegerea.
Intr-o zi, Daigo primeste o telegrama ca a murit chiar taica-su. Desi nu era legat sentimental de el (si intr-un fel nu putea sa-l ierte ca-l parasise atunci cand fusese mic), se hotaraste totusi sa se duca. Ajuns in satul pescaresc unde-si traise taica-su ultimii ani, vin doi "imbalsamatori" locali sa preia cazul, dar fiind fara chef vroiau sa fusareasca treaba. El are un moment de judecata si acceptare si le spune alora sa-l lase pe el sa se ocupe de taica-su, ca-i de meserie. Astfel gaseste in mana lui taica-su piatra alba pe care Daigo i-o daduse cand era mic.

Filmul cred ca merita vazut fie doar si pentru ineditul oferit de felul in care interactioneaza in situatii de criza personaje venind dintr-o cultura atat de diferita. Evident, dialogul si dualitatea semantica a "plecarilor" subliniata in diferite momente cheie, ridica filmul peste povestea pe care am incercat eu sa o schematizez aici.

TRAILER

1900

"... de exemplu pianul: claviatura incepe si se termina. E incontestabil faptul ca sunt 88 de clape cu totul. Numarul clapelor nu-i infinit. Tu esti infinit. Muzica pe care o canti la clape este infinita. Pamantul? Pamantul este un vapor prea mare pentru mine, o femeie mult prea frumoasa, o calatorie prea lunga, un parfum prea tare..."


"Legenda lui 1900" este un film-metafora. Un basm cinematografic modern. Si lucrul asta poate sa placa sau sa nu placa, sa para melodramatic pentru anumite gusturi - asa imi explic de ce filmul sta oarecum ascuns. In fine, ce pot zice este ca, personal, am fost impresionat. Este ceea ce numesc "un film frumos"; are o idee servita de dialoguri scrise bine, imaginea-i exemplara, muzica la fel si ce-i cel mai important: este un film care povesteste. Teoretic e o drama. Tehnic, finalul este trist. Practic insa, dimpotriva. Nu face decat sa inchida firesc un cerc - cel al frumosului.

O carte

Saptamana trecuta am terminat de citit "A Fine Balance".
O carte care nu-i doar buna. Este o carte monumentala. Genul de carte care sta in raft intre carti de Balzac si Tolstoy.
Sunt multe recenzii pe internet legate de ea, asa ca n-am sa ma apuc sa bat prea mult apa in piua cu parerile mele. Un singur lucru am remarcat - multa lume se refera la nefericirea abisala in care coboara fara oprire personajele, pesimismul si degradrea fara limita a umanului. Parerea mea este ca nu-i un tratat de 600 de pagini despre viata mizerabila in India anilor '70 sub guvernarea Indira Gandhi. E despre viata in general, o metafora universala a conditiei umane.
Felul in care este scrisa si minutiozitatea detaliilor, o fac sa fie un mecanism perfect. Personajele, pana la cele mai neinsemnate, isi au fiecare rostul lui. Fiecare actiune a lor este parghia unei contra-reactiuni care apare cateva zeci sau sute de pagini mai tarziu. Un mozaic migalos din mii de bucati de viata.
Fotografia de pe coperta este a lui Dario Mitidieri dintr-o serie de fotografii facute in anii '90 in Bombay.

Păşciunea cartierului.

Era un banc pe vremuri cu niste militieni care trag mortul pe Academiei pentru ca nu stiau cum se scrie Edgar Quinet. Asta m-a facut sa ma gandesc la numele cartierelor Bucurestene. Stiam cum se scriu. Dar nu tuturor le stiam de unde le vine numele . Asa ca am facut o lista. E o lista facuta pe genunchi si probabil imperfecta. N-am cum sa garantez ca nu sunt bazaconii cele scrise. Asa ca orice adaugare / corectura este bine-venita.

Balta Alba - Daca am inteles eu bine, aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta. Alba.
Baneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.
Berceni - Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.
Colentina - Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tină" - cu referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina"
Cotroceni - Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a scormoni".
Crangasi - Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. Aici traiau, normal, crangasii.
Dealul Spirii - Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o biserica (Spirea Veche)
Dristor - Numele vine de la Silistra care-i mai zice si Dârstor sau Dristor. Intre razboaie prin locul care inainte se chemase "Gura Lupului" trecea drumul ce pleca de la sud de Bucuresti si tinea pana la Silistra: Drumul Dristorului
Drumul Taberei - Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.
Ferentari - paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. N-am aflat insa care-i legatura.
>> Update (Marius): In secolul XIX, tot Ferentari erau numiti soldatii olteni (infanterie usoara). In urma improprietaririlor lui A.I. Cuza, le-au fost alocate terenuri din zona respectiva.
Floreasca - dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii
Ghencea - Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei
Giulesti – O proprietate boiereasca: a Julestilor
Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko („locul cu tei”). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.
Militari - In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei"
Pantelimon - isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca "pan" inseamna "tot" si "éléïmon" inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.
Rahova - Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei una dintre cele cinci artere botezate in secolul 19 spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.
Salajan - Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.
Titan - isi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construita la inceputul secolului XX
Vitan - De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: "În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşciunea"

Cat am lipsit m-am uitat la filme

Gata. M-am intors.
Adevarul este ca am vrut de multe ori sa ma re-apuc de mazgalit aici pe blog. Dar fie din lene, fie din lipsa de timp am ocolit.
Am vrut de exemplu sa scriu despre cateva filme bune (sau cel putin interesante) pe care le-am vazut in ultima perioada. S-au adunat prea multe ca sa le comentez in parte, asa ca am sa le fac doar o trecere in revista - in caz ca are cineva timp si ocazia sa le vada sa stie ca nu sunt rele si ca nu sunt chiar pierdere de vreme.
Alors:

Incep cu ultimele doua filme excelente vazute saptamana trecuta. Amandoua sunt facute de acelasi regizor - Fatih Akin. Filmele teoretic sunt nemtesti. Practic insa, filmele sunt cu turci care traiesc in Germania si sunt vorbite mai mult in turca.
Primul este "Head-On" (TRAILER)
iar cel de-al doilea se numeste "The Edge of Heaven". (TRAILER) La fel - un film excelent


"Dupa Nunta" (After the Wedding) - Film Danez. Incerc sa-mi aduc aminte daca am mai vazut filme daneze pana acum. Nu cred. Oricum, a fost interesant. Regia face credibila o poveste care daca as fi citit-o nu sunt sigur ca m-ar fi convins. (TRAILER)
Si tot din Danemarca vine si "Chinezul" - "Kinamand". La fel - o idee nu foarte complicata insa jucata bine de actorul din rolul principal.
Baad Asssss Cinema - Documentar despre un gen de filme ale anilor '70 despre care nu stiam mai nimic - Blaxploitation

La Sconosciuta (cred ca se traduce "Necunoscuta") - Film facut de Giuseppe Tornatore (care a facut regia pentru Cinema Paradiso). (TRAILER)
Fucking Amal - Film suedez nu tocmai nou.

"Va, Vis et Deviens" - Filmul lui Radu Mihaileanu. (TRAILER)
"Following" - Primul film al lui Cristopher Nollan (care a facut "Memento"). "Following" e un Neo-noir facut cand Nolan avea 28 de ani. Cu un buget ridicol de mic, a fost filmat sambata si duminica timp de un an de zile pe film alb/negru de 16mm. Doar si din punctul asta de vedere, filmul este impresionant. (TRAILER)
"Italianul" (Italianetz) - Film rusesc. (TRAILER) Rolul principal e jucat de un pusti care, in materie de talent actoricesc juvenil, il trimite pe Macaulay Culkin dupa tigari.
Urmeaza doua filme nemtesti. Primul este "Vietile altora" - film de Oscar (TRAILER)

... si "Der Baader- Meinhof Komplex" - Un film despre "Rote Armee Fraktion" (RAF). In film joaca Alexandra Maria Lara (un rol secundar) si Moritz Blaibtreu (blondul din "Run Lola Run") (TRAILER)

Si, in fine, "49 UP" ultimul film din seria de documentare inceputa acum 46 de ani. (TRAILER)

Normal, au mai fost si alte filme - unele bune, insa bine-stiute, altele prea slabe ca sa le mai amintesc.

Reclama

Daca dupa mai bine de 15 ani mi-am adus aminte de reclama asta, inseamna ca a fost buna. Am revazut-o ieri si inca imi mai place.
Pot sa spun fara sa exagerez ca-i o mica bijuterie vizuala. E o reclama pentru barbati. Cu toate astea, nu apare niciun barbat timp de 30 de secunde cat dureaza reclama. Doar o mana.
Muzica e Prokofiev / Dansul Cavalerilor din Romeo si Julieta
Iar textul (vezi transcriptul mai jos) parafrazeaza versurile lui Corneille din Cidul (Ô rage! ô désespoir! ô viellesse ennemie!/ N'ai-je donc tant vécu que pour cette infamie ? )
Deci, asta-i reclama. Regizor: Jean-Paul Goude. 1990



Égoiste...
Où est-tu?
Montre-toi misérable!
Prends garde à mon courroux!
Je serai implacable!
Ô rage !
Ô désespoir !
Ô mon amour trahi!
N'ai-je donc tant vécu que pour cette infamie?
Montre-toi égoïste!

Pour l'homme...

Égoïste! Égoïste! Égoïste! Égoïste! Égoïste! Égoïste! Égoïste! Égoïste!

Wendy Beckett

Am vazut aseara cele cateva episoade care-mi mai ramasesera din "Sister Wendy's Odyssey". E vorba de un serial facut de BBC inceput pe la inceputul anilor '90 si apoi continuat sub un alt titlu.Fiecare episod are in jur de 10 minute si in fiecare episod sunt prezentate 3-4 tablouri dintr-un oras. Nu neaparat cele mai cunoscute, ci tablourile dragi maicutei Wendy Beckett.
Am fost foarte sceptic la inceput. Cum poti sa vorbesti in 10 minute despre picturile de la Luvru. Si in plus habar nu aveam cine-i aceasta maicuta Wendy.
Ei bine, se poate vorbi in 10 minute despre arta oricarui oras, iar Wendy Beckett este absolut fermecatoare.
Nu credeam ca un om atat de neatragator fizic se poate metamorfoza radical doar vorbind despre frumos.Pana sa faca acest film a trait ultimii 20 de ani izolata intr-o rulota aflata pe un domeniu manastiresc undeva in Anglia si (conform spuselor ei) nu a vazut niciodata televizorul. M-am intrebat cum a fost totusi posibil sa aiba legatura cu lumea artei intr-o astfel de lume inchisa ermetic. Ulterior am aflat ca... a terminat facultatea la Oxford.E absolut fascinanta cum poate sa treaca de la un tablou religios, la unul laic, la un tablou de David Hockney (!!!) cu o egala bucurie de a admira frumosul si o desavrsita eruditie vizuala.

Step over the gap

De ceva vreme a fost introdusa la NY o campanie de avertizare a calatorilor, sa fie atenti cand se urca in tren.
Calatorul sa caste ochii si sa faca un pas peeeeste despartitura dintre peron si tren.
Au pus afise, semne, au scris pe jos, pe usi, beculete, etc. Asadar, vizual totul a fost pus la punct. Mai ramasese un singur lucru: sa atentioneze calatorul si prin vorbe. Surpriza a fost sa aud cu ceva vreme in urma la megafonul din statie o voce un pic somnoroasa, vocea diminetii de dupa chef: "Hi I'm Alec Baldwin reminding you to be train smart. Step over the gap...".


Deja ma obisnuisem cu vocea lui. Acum o saptamana sau cam asa - o voce noua (zambitoare de data asta):
"... aem Jean Reno, hremainding uuu tu step over ze gap when ecsiit yeuhr thraain".

Epic.

Cum mi-am petrecut sfarsitul saptamanii uitandu-ma la "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii".

Am vazut in sfarsit filmul asta. Vroiam de mult sa-l vad. Scenariul il citisem si chiar eram curios sa vad ce a iesit. Mai cu seama ca producator executiv a fost (ferea!!) Scorsese. Oaaaaa!!!
Pentru cine nu a vazut filmul, poveste este a unei fete de 16-17 ani si a fratiorului ei (scolar) care traiesc intr-o mahala bucuresteana a anului 1989. In mahala mai traiesc un securist care are un baiat de varsta fetei, o familie de tigani, un nebun, un adolescent care sta singur (?) parinti sau doar taica-su fusese arestat ca tiparise manifeste (sic), vecini, copii, etc. Mai departe e greu de povestit pentru ca nu mi-a fost foarte clar.
Am ramas cu multe intrebari fara raspuns.
De ce fata face sex cu baiatul securistului, daca nu-l placea?
Sau il placea?
De ce vroia fratele fetei sa se sinucida?
Ce era cu baiatul nou din cartier ai carui parinti fusesera arestati? Mai exact ce n-am inteles a fost daca acel baiat era retardat.
Fata primeste un disc de la baiatul asta aparent batut in cap. Nu are nicio reactie. Mai tarziu primeste blugi si ciocolata Toblerone. Iar nimic. Nu-l place? Daca nu-l place de ce este in cardasie cu el?
Cand e sa treaca Dunarea, fata se intoarce. De ce?
Fata e data afara din UTC. De ce? Ca a spart mulajul de ipsos?
Fata il ajuta pe Jean Constantin sa faca fluiere. De ce?
Baiatul cel mic il pune pe Jean Constantin sa-i compuna o poezie cu Ceausescu pe care o recita la scoala. De ce?
Si lista poate sa mearga mai departe pana la nivel de replica.

Am remarcat deasemeni un numar foarte mare de situatii anacronice si improbabile.

Ca sa nu mai ocolesc foarte mult concluzia - nu mi-a placut. Poate pentru ca nu l-am inteles.