Apa Sambetei - jurnal de carte (01)

M-am apucat sa retranscriu din ciornele de mana - cate mai sunt. Vreau sa-mi iau grija lor intai si pe urma am sa vad ce-i de facut.
Ma uit peste ce am scris. Sunt multe goluri care trebuiesc acoperite. Lucruri care nu se leaga si trebuiesc innodate. Pentru moment m-am hotarat sa nu mai avansez cu povestea, ci sa ma intorc sa fac ordine peste ce am scris deja.
Word Count 28.000

RAZ - BOI - SIP - ACE

Oricat mi-as fi propus, cartile excesiv de groase intotdeauna le-am amanat pana la punctul in care nu le-am citit niciodata. Marturisesc. Senzatia ca-mi lipseste o gratificare imediata ma facea sa abandonez dupa primele pagini. Ca un meci de box cu un negru urias care-mi da un pumn si termina meciul in 24 de secunde. Puneam cartea pe masa cu promisiunea ca o sa continui maine, mainele se transforma in saptamani, ma apucam sa citesc altceva si fara sa-mi dau seama cum, cartea ajungea la loc in biblioteca.
Vesnicul candidat la abandon a fost: "Razboi si Pace". Monstrul rus.
Ieri m-am hotarat sa rezolv problema. O metoda care o recomand tuturor celor care, ca si mine, au probleme cu cartile de forma cubica. Fireste conditia esentiala este ca valoarea intrinseca a cartii sa fie foarte, foarte mica.

Sissi

O poza din 1988, care inca exista pe undeva, ma arata pe mine la Viena. Mic (12 ani aveam), rotund si certat cu lumea. Nu stiu pe unde e poza, oricum, locul unde este facuta fotografia este ãsta. Statuia principesei Elisabeta a Austro - Ungariei. Pe scurt "Sissi".

Statuia principesei Elisabeta

Nu mai stiu exact motivele pentru care mi-a placut statuia, cert este ca din lucrurile vazute in singura zi cat am stat la Viena, doua lucruri mi-au ramas limpezi: vanzatorii italieni de inghetata si Sissi.

Sissi

Elisabeth Amalie Eugenie, Ducesa de Bavaria (pe numele ei intreg) a avut 4 copii:
1) Sofia (care moare la doi ani si a carei moarte o marcheaza enorm pe Sissi - ea avand oricum precedente in familie de dezechilibru psihic)
2) Gisela
3) Maria Valeria (cel mai mic dintre copii si a carei paternitate a fost pusa sub semnul intrebarii)
4) Rudolf (care urma sa mosteneasca tronul lui Franz Iosef dar care s-a sinucis sau a fost omorat, nu se stie exact, la Mayerling impreuna cu amanta lui Maria Vetsera)

Rudolf

Maria Vetsera (amanta lui Rudolf)

La 61 de ani Sissi moare injunghiata de un dobitoc: Luigi Lucheni.

Luigi Lucheni

Rochia in care era imbracata Sissi cand a fost asasinata (se vede in dreptul inimii taietura cutitului)

Se pare insa ca Sissi a avut si un al cincilea copil; o fata pe numele ei Karoline Franziska Kuhnelt (casatorita Zanardi Landi).
In 1914, aceasta Karoline scrie o carte numita "Secretul unei Imparatese", unde-si expune varianta ei.

Este in plin razboi mondial iar imperiul Austro-Ungar avea sa dispara in foarte scurt timp. Chiar sa fi vrut sa isi ceara partea sau recunoasterea, totul era pierdut pentru ca imperiul ardea de la margini.

Cu zece ani inainte sa publice cartea, in 1904, Karoline nascuse o fata - Elizabeth-Marie ("...in amintirea mamei mele" dupa cum avea sa justifice numele copilului).
La randul ei aceasta fata (care era nepoata lui Sissi in teorie) , avea sa fie cunoscuta sub numele Elissa Landi. O actrita cu o anumita glorie in perioada muta a cinematografului american.

Nu stiu daca intr-adevar a fost sau nu adevarata nepoata a Elisabetei, insa asemanarea intre cele doua este frapanta.


Elissa Landi a avut la randul ei un singur copil: Carolyn Maude Thomas.

Trei

Azi mi-am irosit seara cu un film prost. Nu mai am vreme sa mai scriu ce as fi vrut. Drept pentru care adaug un rest de idee din ziua de ieri. Cautand reproducerea cu Romania revolutionara am dat peste un tablou straniu. Se poate sa fie cunoscut. Eu nu-l stiam.


Se numeste "Trei Revolutionari" si se gaseste la Muzeul Evreilor Romani din Bucuresti. Pictat de acelasi Constantin David Rosenthal. Reprezinta foarte probabil trei masoni din loja "Dreptate si fratie". Privirile atat de conspirative ajung sa-i faca sa semene cu niste personaje moderne de benzi desenate. La fel de ciudate palariile celor trei - fara indoiala pictate cu o simbolistica oculta.
Dupa revolutie, Rosenthal a fugit la Paris, incearca sa se intoarca in Transilvania nu peste mult timp insa este arestat. La 31 de ani se spanzura in inchisoare la Pesta.

(in stanga, Rosenthal desenat de Ion Negulici)

Englezoaica, masonii si revolutiunea (Romana)

A existat un tablou care pana azi am refuzat sa-l iau in seama. Era in manualele de istorie, in manualele de limba romana, pe peretii scolii generale 169, la Tele-enciclopedie sau la emisiunea "Pentru Patrie". O imagine care se uzase din pricina ca era o ilustrare comoda a unui moment istoric (revolutia de la 1848). Un tablou care l-am asociat ani de-a randul cu o programa scolara rigida, cu un soi de didacticism prafuit in care parca profesor si elev, redactor si telespectator aveau o intelegere tacita de genul:" stim amandoi ca este plictisitor, ca ai vazut tabloul asta de 1000 de ori dar n-avem incotro".
Asta pana ieri cand intr-o discutie a venit vorba despre el. Despre cat de mult seamana femeia din tabloul "Romania rupand catusele pe Campia Libertatii" (despre tabloul asta e vorba) cu o alta femeie intr-un alt context.
M-am dus sa rascolesc grabit internetul in sus si in jos in cautarea tabloului. Sa-l vad, sa aflu ce este cu el pentru ca am realizat ca nu stiu nimic despre el. Am intrat pe Google si m-am oprit. Cum naiba il chema pe pictor? Bezna. Nimic nu-mi aduceam aminte. Efectele refuzului de a asimila arta sunt inspaimantatoare. Pot sa fac pe desteptul vorbind despre arta cinetica, optica sau pictori flamanzi obscuri si nu sunt in stare sa-mi aduc aminte cine a pictat cel mai stiut si ras-stiut tablou romanesc.
Intr-un final mi-am adus aminte. Rosenthal. Si am gasit si tabloul.


Prima surpriza a fost sa aflu ca "Romania", este o englezoaica. Suna ca naiba, stiu, dar modelul este sotia lui C.A. Rosetti, Maria Rosetti nascuta Mary Grant - fata consulului englez la Bucuresti Effingham Grant. Avem deci portretul unei englezoaice, pictat de un evreu mason (C.D. Rosenthal) si intitulat "Romania rupand catusele ...." Bun.
A doua surpriza a venit dintr-un articol scris de Dan Anghelescu, 30º din Loja Masonica Axis Mundi - Orientul Sinaia. Facand referire la tabloul cu pricina Dan Anghelescu trage concluzia urmatoare:
"Pentru noi, masonii, este important de reţinut că în 1848, când a fost pictat tabloul "România rupându-şi lanţurile...", tricolorul apare pentru prima dată şi el are în mod evident culorile egale şi verticale, confirmând originea sa masonică. "
Pam-pam.

Cine se teme de Elena Wolff?

Fara nici o legatura cu piesa lui Albee. Pur si simplu ma gandeam ieri la Elena Lupescu trecuta in acte Elena Wolff. Si asta dupa ce am terminat de recitit cartea lui Paul D. Quinlan "The Playboy King : Carol II of Romania"
Acum vreo cativa ani (inainte sa-i aduca oasele lui Carol in Romania) am vazut o caseta video filmata de niste prieteni in Portugalia, la mormantul lui Carol si al Elenei. Locul nu era deschis publicului. Au mers acolo (manastirea Sao Vicente din Lisabona) si au intrebat daca pot vizita.
Un cavou simplu (in fapt o camera alba). Sicriele asezate unul deasupra celuilalt. Inveliti cu un steag matasos al Romaniei. Ca intr-o parabola a existentei lor.
Atunci, pentru prima data aceasta femeie mi-a devenit simpatica. Pana atunci imi fusese doar indiferenta.
Sateam pe canapea cu o cafea in fata. Prietenul imi comenta imaginile. La un moment dat zice:
"Bai sa sti ca m-a impresionat; astia chiar s-au iubit...Nu-nteleg ce naiba mai au cu ei".
"Habar n-am" i-am raspuns.

Chip Kidd

O lectura tinuta de Chip Kidd la Walker Art Center si data vulgului pe internet. Nu m-am miscat de pe scaun. Tipul este senzational. Excelent vorbitor. Plin de umor si de minte.
In general nu am rabdare sa vad genul asta de lucruri (conferinte, lecturi, bla-bla-bla, etc.) mai ales pe internet insa o ora sau cat a tinut filmul nici la tigara nu m-am dus.
De curand i-a aparut un album cu cele mai reusite lucrari. Intr-adevar a revolutionat coperta de carte din America si grafica supracopertilor (asa numitul dust jacket).

Aici este filmul

"Traiesc si lupi in Delta?" sau greutatile celebritatii

In anul 1982, pe vremea cand eram un vajnic "Soim al Patriei" am ajuns la Televiziunea Romana. Primii pasi pe drumul spinos al celebritatii. Era o emisiune pentru copii despre Delta Dunarii.
Treaba era in felul urmator. Era in studio un profesor universitar iar in jurul lui erau adunati pionieri si soimi. Copiii puneau intrebari iar profesorul raspundea. Fireste intrebarile erau pregatite de redactor. Nimic nu era spontan.
A inceput filmarea. Reflectoarele s-au aprins in studio. Trebuie sa spun ca era luna Ianuarie, iar eu aveam pe sub camasa portocalie de poliester un pulover gros de lana si eram un pic racit. Eram penultimul copil care intervenea cu intrebarea naucitoare: "Traiesc si lupi in Delta?". Reflectoarele incepusera sa dogoreasca, simteam firisoare de sudoare cum imi curg pe sira spinarii. Eram emotionat. Timorat cred ca e un cuvant mai potrivit. Curgeau apele pe mine si mai presus de toate, simteam ca incepuse sa-mi curga si nasul. Incet. Nu puteam sa-l trag. Nu puteam sa-l sterg. Puloverul era in flacari. Stateam cu capul intors de la camera spre profesor de teama sa nu se vada lumanarelele de sub nas. Aveam o pozitie nefireasca. Chinuitor. Ma durea si gatul. Palmele erau bureti de apa din pricina emotiei. Timpul curgea ca mierea zaharisita din borcan. Nu-mi mai venea randul. Intr-un final cu sfortari supra-omenesti mi-am dat replica. Nu am aflat daca traiesc si lupi in delta, pentru ca de acolo din infern, vocea profesorului nu o mai auzeam.
.................................................
24 de ani mai tarziu.
Ioana Baldea de la Radio Romania ma intreaba daca nu vreau sa-mi ia un interviu minuscul pentru emisiunea ei. Un interviu telefonic cam cat ai spune "traiesc si lupi in Delta".
Groaznic. In primul rand eram la serviciu si am zis sa ies afara sa nu se interfereze cineva peste convorbirea telefonica. In secunda cand am inceput sa vorbesc la cativa pasi de mine un cetatean harnic a iesit cu masina de tuns iarba. Si i-a dat drumul. RRRRRRRRRRRRRRRRRRRR!!!!!!!!!!! Am fugit cu telefonul la ureche continuand sa vorbesc despre cafenele (pentru ca interviul era despre cafenele). Deja nu-mi mai aduceam aminte cum incepusem propozitia, cu cine trebuie sa fac acordul, cuvintele se prabuseau sub mine. Mainile erau ca buretii de emotie. Vroiam sa inchid telefonul si sa fug. Era jenant sa o fac. Pe urma a venit o intrebare pe care am auzit-o ca prin vis...ceva cu diferentele dintre cafele...cum e cafeaua aici...nu imi aduc aminte pentru ca probabil nu mai aveam puls. M-am tarat spre ultimele 2-3 cuvinte care reusisera sa evadeze dintr-un creier inchis ermetic si am dat pe gura magistrala replica:
"Aici cafeaua e doar mare, in rest e la fel ca peste tot".

Portretele Lolei Montez

Asa arata in 1851 Eliza Rosanna Gilbert. Sau Lola Montez - nume de scena fireste. Ludwig I al Bavariei a avut-o amanta si i-a facut in dar titlul de contesa de Landsfeld. La fel de intim au cunoscut-o Franz Liszt si Alexandre Dumas.
Epoca marilor curtezane a murit atunci cand a fost inventata fotografia iar Lola Montez la 40 de ani. La New York, de pneumonie. E inmormantata intr-un cimitir din Brooklyn.
Nu au ramas de pe urma ei decat doua imagini fotografice. Doua daguereotipuri extraordinare facute la Boston de Sothworth & Hawes. Prima imagine (cu tigara) care-i la Metropolitan Museum (scanata de mine din albumul facut de Robert Sobieszek) si cea cu voal care-i la muzeul de arta din Boston (scanata acolo direct de pe original). (click pentru marire)
Amandoua imaginile au fost facute foarte probabil in aceeasi zi.
In prima imagine pozeaza sofisticat, decadent si nonsalant. Poarta manusi de promenada intr-o poza de interior. Arata ca nu-i pasa. Are tigara intre degete (nu cred sa existe vre-un alt daguereotip din secolul 19 in care sa vezi o femeie cu tigara!). Probabil la vremea respectiva o femeie cu tigara era de doua ori mai decadenta decat una pozand cu o cravasa. De asta banuiesc nu a pozat cu vestita ei cravasa ce o ajutase sa faca "... marile ei cuceriri si care semana cu un sceptru in mainile ei"
In a doua imagine, pozeaza drept artista demimonda. Nu a renuntat la manusile de piele.
Imaginile sunt facute cum ziceam in 1851 - anul venirii ei in America.

Ce incepusem sa zic.

Vroiam sa zic ceva despre Ecaterina a II-a a Rusiei. Despre barbata-su care se juca cu soldatei de plumb in timp ce ea se juca in dormitor cu un soldatel adevarat (contele Orlov).
Asa am ajuns pe firul ideii la pictorul de curte Levitzki si de acolo la ducesa (dupa altii contesa) Ursula Mniszeck (sau Mniszech). Aici drumul s-a infundat pentru ca habar nu am cine a fost aceasta femeie si nici nu am reusit sa aflu pe internet (tot ce am gasit a fost o firma din China care face reproduceri in ulei dupa tabloul asta).
In orice caz, atunci cand am vazut tabloul mi-am adus aminte de el. Cand eram in facultate cumparasem o carte despre pictura rusa. Dintre toate tablourile de epoca (majoritatea ale lui Levitzki), asta statea deoparte. In rest, cam toate celelalte erau picturi cu oameni impaiati.
Chiar daca are un gat anormal si atentia pictorului se iroseste in textura satinului, nasul ala un pic rosu, gura intredeschisa imperceptibil si privirea care trece pe langa tine oprindu-se nicaieri dar totusi vie te fac sa crezi ca femeia asta chiar a trait.

Despre "cum sa furi un milion"

"Cum sa furi un milion" este un film din '66 cu Audrey Hepburn si Peter O'Toole. Este filmul care defineste imaginea romantica - aventuroasa a hotilor de arta. E drept, in filmul cu pricina furau un fals. Asta e mai putin important.
Mi-am amintit de filmul asta ieri cand am vazut niste poze cu hotii din Oslo care au furat acum doi ani "Strigatul" lui Munch (una din cele 4 versiuni - sper sa nu gresesc). Ma uitam ca nu era nici o difereta intre hotii astia si unii "obisnuiti" care jefuiesc o casa de amanet din Prelungirea Ghencea. Nici vorba de papion sau conversatie de salon.

Cum arata Ana Karenina

Pe coperta editiei Signet Classic (pe care o am si eu) a cartii Anna Karenina, este reprodus tabloul "Spineta" de Dewing Thomas Wilmer, pictat in 1902. Cred ca alegerea este una foarte izbutita pentru simplul motiv ca femeia sta cu spatele.
In marea lor majoritate cartile literaturii clasice universale reproduc pe coperta tablouri din epoca. Uneori alegerea poate sa influenteze cititorul. Cred. Sau cel putin asa se intampla la mine. In subconstient, fara sa imi dau seama. Imaginea care se reveleaza printre randuri se amesteca cu imaginea "servita" pe coperta. Asta e valabil si atunci cand vad film inainte sa citesc. Din curiozitate am cautat sa vad cum "arata" Anna Karenina. In concluzie:

1) Fara indoiala, cea mai cunoscuta reprezentare a Annei este tabloul "Portretul unei Femei" de Ivan Kramskoy. A fost pictat in aceeasi perioada cand Tolstoy scria romanul. Intamplator, tot atunci, colectionarul Tretyakov ii ceruse ui Kramskoy sa ii execute un portret cu Tolstoy.
Spre deosebire insa de portretul lui Tolstoy pe care Tretiakov l-a cumparat imediat, "Portretul unei Femei" nu numai ca nu a fost cumparat de colectionar, ba chiar a fost respins de societatea vremii - trecand drept o reprezentare a femeii cochete dar mai ales imorale. Tabloul a aparut pe cateva coperti ale cartii Anna Karenina. Tabloul este superb, insa personal, nu cred ca arata asa.

2) Varianta audio a cartii (editata de Naxos). Mult prea tanara. Aproape o adolescenta.

3) Tatiana Samoilova. Chiar daca machiajul o aduce evident in anii '60 - '70, respira aerul ala rusesc pe care celelalte actrite nu-l au chiar daca sunt foarte bune (nici Sophie Marceau, Jaqueline Bisset sau Greta Garbo si cu atat mai putin Vivien Leigh pe care o gasesc cel mai departe de St. Petersburg)

4) Urmeaza alte reproduceri mai mult sau mai putin nimerite (in general pictori realisti rusi). Insa de departe cea mai neinspirata coperta este asta: Madame Recamier pictata de Jaques-Louis David in 1800!

Barbatul din Hagerstown

Stirile despre tablouri expira mai greu decat alea cu bombe. O stire care a aparut acum cateva saptamani si-i inca proaspata.
Anuntul de la Associated Press :

"Hagerstown, Maryland - X-ray technicians performing a check-up on a 16th century Italian Renaissance painting depicting the preparation of Jesus' body following crucifixion got a bonus - they discovered the image of a Renaissance man hidden underneath.

The Washington County Museum of Fine Arts, which owns the painting, asked a local hospital to X-ray the artwork to determine its condition. The X-rays showed a detailed image of a man dressed in late Renaissance clothing with his hands clasped at his waist.

The painting by Gerolomo Bassano, entitled The Sepulchre, depicts the preparation of Jesus Christ's body to be placed in the tomb. Joseph of Arimathea is at the head of Jesus, Nicodemus is at his feet and the Virgin Mary is in front.

Bassano lived from 1566-1621 and belonged to a well-known family of artists from the small town of Bassano and Venice.

The painting is based on a larger altarpiece painted in 1574 by Bassano's father, Jacopo Bassano, and brother, Francesco Bassano, which hangs in the Church of Santa Maria in Vanzo, Padua, Pixley said.

Museum director Joseph Ruzicka said Gerolomo Bassano's painting of The Sepulchre would have been made for a Catholic home to use as a private devotion. The painting's nocturnal setting adds dramatic effect, showing how Jesus, who was crucified on a Friday, was buried before sunset, the start of the Jewish sabbath."

Quattrocento-ul si extraterestrii

Circula pe internet prin cercuri semi-docte (ca de exemplu aici sau aici) imaginea acestui tablou. "Bunavestire" de Carlo Crivelli.
Dar nu pentru ca ar renaste un interes deosebit pentru Quattrocento-ul italian, ci pentru un singur detaliu care apare in acest tablou. Locul ala rotund in care se deschide cerul. De la acest detaliu pornesc argumente pro si contra daca intr-adevar acolo sus pe cerul Italiei zboara sau nu un OZN. E chiar un comentariu la un moment dat hilar: "I agree. Right underneath it's like a guy saying "Yo dudes, whats that? Jimminy Cricket! It's a UFO!" lol. cool though...i bet its a ufo."
Insa nicaieri, sau aproape nicaieri, nu apare un detaliu clar al acelui obiect. In general imaginea e pixelata iar argumentele sunt categorice.
In realitate, este o "adunatura de ingeri" amestecati cu nori. Atat. Un motiv des intalnit in pictura epocii. (click pe imagine pentru marire)

Portretul lui Diego Covarrubias

In 1940 "Portretul lui Diego Covarrubias" de El Greco iesea din Romania cu un tren de noapte. Dintr-un camion ticsit cu legionari se tragea in rafale. N-au incetat sa ciuruiasca vagoanele decat atunci cand sarbii au inceput sa traga si ei de dincolo de frontiera.
In 5 ani de zile a vazut Spania, de acolo a trecut clandestin in Portugalia, apoi cu transatlanticul in Cuba, pe urma in Mexic, de acolo in Brazilia si inapoi in Portugalia. Acum este in Spania la Museo del Greco, din Toledo.
Candva Romania avea cea mai mare colectie de picturi de El Greco din afara Spaniei.

Crocheron Park

In sfarsit. Am reusit sa fac un efort si sa developez filmele facute acum doua luni. Mai aveau un pic si putrezeau in holdere. M-am tras langa scanner sa le lucrez. Un Bordeaux care se desface in idei. La casti Djivan Gasparyan & Michael Brook.
Cred ca sunt printre ultimii oameni de pe planeta care o sa mai developeze cu Rodinal facut de Agfa (1891 - 2005). Am luat penultima sticla de pe raft.

Cantece marinaresti

Am ascultat un disc excelent. "Sea Shanties - from Dublin to Auckland".
"Shanty", sau "chantey"; vine (evident) din franceza - "chanter". Au fost cantate in perioada marilor veliere si pana la aparitia vapoarelor cu aburi pe la 1800 si ceva. Erau cantece de munca si stimulau marinaru' sa traga la franghie.
Se impart in general in 6 grupe, dar daca ritmul se modifica poate fi folosit acelasi cantec pentru trageri (de funie) diferite:
- pentru trageri lungi ( trageau o singura data pe fiecare vers - sa aiba vreme sa se odihneasca)
- trageri scurte (cand ridicatul unei panze pe catarg dura putin)
- pentru cabestan (la ridicatul ancorei - fiind o miscare continuua cantecul e mai lin)
- Stamp-'n'-Go (pentru marile veliere cu echipaj mare)
- Cantece de pompat apa (aici, paradoxal, cantecele sunt vesele)
- cantece de prova (Fo'c's'le sau forecastle) care sunt cantece generale ( de baut, veselie, sau sa stea treji cat sunt de cart).

Asta mi-a amintit de o carte veche (1939) pe care o aveam acasa. "Cucerirea Marilor" (Ships and how they sailed the seven seas) de Hendrik Willem Van Loon. Pe fiecare pagina erau desene in penita facute de Van Loon. O carte care din pacate nu a fost reeditata decat in Anglia.

Gauguin, Elena Ceausescu si epitomul singuratatii

Otahi - inseamna "Singura" sau "Singuratate". Este un tablou pictat de Gauguin in 1893. O femeie, nisip si singuratatea ei
Sub ea, o poza care circula pe internet. Elena Ceausescu. O femeie, nisip si singuratatea ei pe care incerc sa mi-o imaginez. Nimeni nu are voie sa se apropie de plaja pe o raza de 10 Km. Tovarasii de la securitate ascunsi prin valuri sau ingropati prin nisip. O singuratate de o suta de ori mai chinuitoare.

Nostalgia

Cred ca de mai bine de trei ani vroiam sa vad "Nostalgia" lui Tarkovsky. E genul ala de film pe care daca vrei sa-l vezi trebuie sa nu ai nimic de facut in ziua aia. E un film care nu merge strecurat printre alte nimicuri. E monumental. Dupa ce l-am vazut, cred ca o ora nu am putut sa articulez o vorba.
Despre scena absolut halucinanta in care pasarile ies din pantecul fecioarei Maria, un articol aici
Imaginea care apare pe fundal cu Madonna del Parto, aici

Librarie

Azi dimineata am avut gandul precis sa cumpar "The Fate 0f Romanovs" din libraria de la etajul Terminalului de autobuze. O carte pe care am vazut-o acum vreo doua saptamani si mi-a ramas mintea la ea. Eram grabit si m-am dus direct in locul unde stiam ca o gasesc. Exact in dreptul raftului o femeie obeza, batrana si blonda, cu sacose si o umbrela din care siroia apa citea cotoare de carti in general. Era evident ca vroia doar sa piarda vremea intre doua autobuze. Femeia se misca stanga-dreapta si nu a fost chip sa-mi dau seama daca mai au cartea pe care o cautam pe raft. M-am dat mai intr-o parte sa o astept sa termine de cautat. Asa am dat de cartea lui Andrei Codrescu - Louisiana Mon Amour. Am vazut ca are critici bune in New York Times. Trebuie cercetata.
Femeia nu s-a miscat din locul ala. A trebuit sa fug, Pierdeam autobuzul.

Fayum

Exista picturi care sar cu mult peste epoca lor. Unele sute de ani. Cred ca asta este valabil si pentru portretele de la Fayum. Pe scurt, portretele funerare de la Fayum sunt facute in primele doua sute de ani de dupa Cristos (cand Egiptul era sub stapanire romana). Erau pictate in timpul vietii, tinute in casa iar la moarte erau asezate deasupra mumiei in dreptul fetei.
Sunt pictate pe placi de lemn folosind o tehnica numita "encaustic". Pigmentii sunt amestecati cu ceara topita si combinati pe o paleta incinsa. Efectul este asemantor cu pictura in ulei insa culoarea are o adancime care probabil nu exista in vre-un alt fel de mediu. Culorile plutesc una deasupra celeilalte.
Portretul lui Eutyches pe care l-am vazut anul trecut la Metrpolitan Museum este uimitor. Nu doar tehnica culorii ci a luminii este speciala la portretul baiatului mumificat in jurul anului 150 . Portretul are umbre adevarate!! ( cateva sute de ani i-au trebuit artei apusene sa le redescopere).
Pe obraz si pe gat se vede ca portretul a fost pictat foarte probabil intr-o dimineata.
Dar ceea ce fascineaza cu adevarat sunt ochii portretelor de la Fayum.

Boldini

In 1996 cand m-am intors prima data din Franta am tarat dupa mine un monstru de carte pe numele ei "La Grande Encyclopédie de la Peinture". O carte care cred ca are o tona si pe care m-am opintit sa o aduc aici la New York. Sute de pagini cu pictori si curente. In prima seara cand am rasfoit cartea, o imagine a sarit la mine deasupra celorlalte - ca o pisica lovind cu gheara.
" Mademoiselle Lanthelme " de Giovani Boldini. M-am gandit daca nu cumva imi placea doar femeia din tablou si mai putin tabloul. Poate obraznicia, nerusinarea si eleganta femeii, sau naiba stie ce, m-au facut sa ma uit la " Mademoiselle Lanthelme " mai mult decat la oricare alt tablou in seara aia.
Trecuse un an de la povestea asta. Eram la Roma la galeriile de arta moderna. M-am intors cu privirea la un moment dat si atunci mi-a aparut in fata. Coplesitoare. Trebuie sa spun ca tabloul are aproape doi metri si jumatate inaltime. Fiecare tusa este o risipa de putere. Negrul este tare. Fosneste.
Superb.

Ma uit peste tablourile lui Boldini. Sunt surprins sa vad din loc in loc scapari. Are cateva lucrari (in special nudurile) in genul pictorilor de pe litoral. Desen indemanatic dar fara gust.

Trec mai departe si iarasi sar imagini in fata. Cu bruschetea sarpelui care ataca. "Ritratto di marchesa Luisa Casati" sau "Portretul Marchizei Casati cu ogar negru". Risipa de eleganta si frivolitate. Aceleasi tuse largi, trase repede. Aceiasi ochi care ma fac sa-i pun pe ai mei in pamant.
Asta a fost unul din primele tablouri care au lansat-o pe marchiza Casatti pe orbita decadentei de la inceputul secolului XX. A fost pictat in 1908.

(O scurta biografie a Luisei Casati: aici)


Surpriza insa a venit cand am aflat ca acelasi Boldini a pictat portretul Martei Bibescu (imaginea din dreapta)

Abram Iefimovici Arhipov

Dupa Rubliov, cred ca varful picturii ruse a fost la momentul "Peredvijniki". (intr-o traducere la mana a doua: "Ratacitorii"). Repin, Serov, Levitan, si toti realistii rusi de dupa 1870 au reusit sa scoata din vacuum pictura.

Cautand mai zilele trecute sa-mi schimb fundalul monitorulului, am dat peste imaginea asta de deasupra. Tabloul se numeste "Pe Volga" de A.I. Arhipov si este expus intr-un muzeu la St. Petersburg din cate am inteles.
Pe la 1888 (inainte sa intre in Peredvijniki) Arhipov a plecat cu prietenii de facultate pe Volga. Mergeau prin sate, dormeau pe unde apucau si faceau sute de desene. S-a intors, a mai stat inca un an dupa care a inceput sa picteze la tablou. M-a impresionat ca toata respiratia asta uriasa a fluviului e inchisa in doar 36 × 58 cm. Ulei pe panza.

Marturisesc, nu stiam mare lucru despre Arhipov. Imi aminteam doar tabloul "Spalatoresele". Probabil cel mai stiut tablou al lui.
Il aveam acasa reprodus intr-un album despre galeriile Tretiakov. Aveam in minte doar imaginea spalatorului plin de abur si figurile spalatoreselor din prim plan care par identice. Numele pictorului nu-l mai tineam minte.

Tabloul are doua variante pictate la doi ani diferenta. Ca sa iasa totul asa cum vroia a mers prin tot felul de spalatorii de haine. Facea studii de miscare si crochiuri de femei muncind.
Aproape il terminase de pictat cand, intr-o spaltorie din piata Smolensk din Moscova, a descoperit-o pe femeia care apare in stanga.
S-a apucat sa repicteze tabloul.

Cu siguranta esenta tabloului se reduce la femeia cu privire goala si la felul cum oboseala ii curge prin mana inerta. Restul e doar lumina.