Wendy Beckett

Am vazut aseara cele cateva episoade care-mi mai ramasesera din "Sister Wendy's Odyssey". E vorba de un serial facut de BBC inceput pe la inceputul anilor '90 si apoi continuat sub un alt titlu.Fiecare episod are in jur de 10 minute si in fiecare episod sunt prezentate 3-4 tablouri dintr-un oras. Nu neaparat cele mai cunoscute, ci tablourile dragi maicutei Wendy Beckett.
Am fost foarte sceptic la inceput. Cum poti sa vorbesti in 10 minute despre picturile de la Luvru. Si in plus habar nu aveam cine-i aceasta maicuta Wendy.
Ei bine, se poate vorbi in 10 minute despre arta oricarui oras, iar Wendy Beckett este absolut fermecatoare.
Nu credeam ca un om atat de neatragator fizic se poate metamorfoza radical doar vorbind despre frumos.Pana sa faca acest film a trait ultimii 20 de ani izolata intr-o rulota aflata pe un domeniu manastiresc undeva in Anglia si (conform spuselor ei) nu a vazut niciodata televizorul. M-am intrebat cum a fost totusi posibil sa aiba legatura cu lumea artei intr-o astfel de lume inchisa ermetic. Ulterior am aflat ca... a terminat facultatea la Oxford.E absolut fascinanta cum poate sa treaca de la un tablou religios, la unul laic, la un tablou de David Hockney (!!!) cu o egala bucurie de a admira frumosul si o desavrsita eruditie vizuala.

Step over the gap

De ceva vreme a fost introdusa la NY o campanie de avertizare a calatorilor, sa fie atenti cand se urca in tren.
Calatorul sa caste ochii si sa faca un pas peeeeste despartitura dintre peron si tren.
Au pus afise, semne, au scris pe jos, pe usi, beculete, etc. Asadar, vizual totul a fost pus la punct. Mai ramasese un singur lucru: sa atentioneze calatorul si prin vorbe. Surpriza a fost sa aud cu ceva vreme in urma la megafonul din statie o voce un pic somnoroasa, vocea diminetii de dupa chef: "Hi I'm Alec Baldwin reminding you to be train smart. Step over the gap...".


Deja ma obisnuisem cu vocea lui. Acum o saptamana sau cam asa - o voce noua (zambitoare de data asta):
"... aem Jean Reno, hremainding uuu tu step over ze gap when ecsiit yeuhr thraain".

Epic.

Cum mi-am petrecut sfarsitul saptamanii uitandu-ma la "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii".

Am vazut in sfarsit filmul asta. Vroiam de mult sa-l vad. Scenariul il citisem si chiar eram curios sa vad ce a iesit. Mai cu seama ca producator executiv a fost (ferea!!) Scorsese. Oaaaaa!!!
Pentru cine nu a vazut filmul, poveste este a unei fete de 16-17 ani si a fratiorului ei (scolar) care traiesc intr-o mahala bucuresteana a anului 1989. In mahala mai traiesc un securist care are un baiat de varsta fetei, o familie de tigani, un nebun, un adolescent care sta singur (?) parinti sau doar taica-su fusese arestat ca tiparise manifeste (sic), vecini, copii, etc. Mai departe e greu de povestit pentru ca nu mi-a fost foarte clar.
Am ramas cu multe intrebari fara raspuns.
De ce fata face sex cu baiatul securistului, daca nu-l placea?
Sau il placea?
De ce vroia fratele fetei sa se sinucida?
Ce era cu baiatul nou din cartier ai carui parinti fusesera arestati? Mai exact ce n-am inteles a fost daca acel baiat era retardat.
Fata primeste un disc de la baiatul asta aparent batut in cap. Nu are nicio reactie. Mai tarziu primeste blugi si ciocolata Toblerone. Iar nimic. Nu-l place? Daca nu-l place de ce este in cardasie cu el?
Cand e sa treaca Dunarea, fata se intoarce. De ce?
Fata e data afara din UTC. De ce? Ca a spart mulajul de ipsos?
Fata il ajuta pe Jean Constantin sa faca fluiere. De ce?
Baiatul cel mic il pune pe Jean Constantin sa-i compuna o poezie cu Ceausescu pe care o recita la scoala. De ce?
Si lista poate sa mearga mai departe pana la nivel de replica.

Am remarcat deasemeni un numar foarte mare de situatii anacronice si improbabile.

Ca sa nu mai ocolesc foarte mult concluzia - nu mi-a placut. Poate pentru ca nu l-am inteles.