Thursday, April 30, 2009

Se zice ca...

In Romania a existat inca din vremurile de-nceput ale ziaristicii tipul acesta de jurnalism periculos al lui "se pare ca", "se zice ca". Singura diferenta este ca cum 133 de ani inca se mai luau precautiunile de rigoare.

[8 septemvrie 1876] - O DIAGNOZÃ SUPERFICIALÃ
"Se zice cã, sunt acum douã sãptãmâni , o domnisoarã din hotelul Rusia, simtindu - se în stare anormalã, a chemat si consultat pe d. dr. Otremba, care a constatat o graviditate cam de trei luni; în urmã, consultând pe d. dr. Max, acesta fãrã a tine samã de împrejurãri au întrebuintat un instrument metalic care a provocat avortare. Fãtul, productul conceptiunei, se pãstreazã si astãzi la d. dr. Ratcu, unde se poate vede.
Dacã aceasta este adevãrat, parchetul ar trebui sã nu stea inactiv, cãci faptul constituie un delict pedepsit de lege. În caz contrar sã se constate cã d-rul nu este culpabil si cã este o acuzatiune nefundatã ce i sã aduce, ce[e]a ce nu trebuie sã esiste."


Patru zile dupa....

[12 septemvrie 1876]

"Publicãm mai la vale rãspunsul d-lui dr. Emil Max la notita inseratã în ziarul nostru no. 100 din 8 septemvrie si declarãm cã asertiunile cuprinse în ea sunt provenite din informatiunele ce ni le-a dat d. dr. Ratcu.

Domnule Redactor,

În foaia d-voastrã No. 100, din 8 sept., am cetit o notitã sub titlul ,,o diagnozã superficialã" pe care vã rog a o rectifica în modul urmãtori:
1) Nu este adevãrat, cã d. dr. Otremba a constatat graviditate la numita damã.
2) Nu este adevãrat cã eu am aplicat niste instrumente care ar fi provocat avortare.
Ci faptul este precum urmeazã: în luna lui iunie anul curent am vizitat ca medic de câteva ori pe numita damã la otelul Pârlita , tratând-o pentru niste crampuri de stomah si, vindecând-o , n-am mai vãzut-o pânã la mijlocul lui august, pe când într-o noapte am fost chemat la otelul de Rusia la o damã bolnavã de facere; sosind acolo am recunoscut pe sus numita damã, care se afla în adevãr periculos bolnavã din cauza unei emoragii însemnate; pe lângã bolnavã am gãsit pe onor d. dr. Ratcu, care scosese un fãt avortat dintr-însa, la care ocazie s-a rupt funia buricului si d-sa sã nãcãja deja de trei oare spre a scoate si locul rãmas înãuntrul si a opri emoragia.
Dupã ce am dat ajutorul necesar si am parvenit a opri scurgerea de sânge , am discutat cu d. dr. despre etatea fãtului, care pretindea d. dr. cã ar fi de 5 luni trecute, pe când eu sustineam etatea ca de 10— 12 sãptãmâni . Cu scop de convingere, d. dr. Ratcu a luat fãtul cu dânsul si dupã câteva zile, întâlnindu - ne , a convenit cã, dupã mãsurare si studiare cu ajutorul cãrtilor si a unui coleg al sãu, a constatat în adevãr etatea fructului ca de 3 luni.
Dupã care am si uitat cazul cu totul, pe când ieri mã trezesc cu sus citata notitã în jurnalul d-voastrã, prin care mã vãd lovit într-un mod inesact si rãutãcios în onoarea si stiinta mea.
Resping cu indignatiune acest atac si cu aceastã ocazie nu pot a mã abtine de surprindere asupra usurintei unui jurnal „oficial si serios" care vine a ataca prin publicitate reputatiunea si stiinta unui om ce este în drept a zice cã, prin aplicatiunea sa în timp de 16 ani, a dat urbei si tãrei destule dovezi de capacitate si onestitate.
Primiti d-le Redactor încredintarea considerati[e]i mele.
Emil Max, doctor în medicinã si în hirurgie, acoucheur si profesor artei mositului.

Nimeni nu ne poate obliga de a crede sau nu întâmpinarea d-lui dr. Max; cel putin informatiile cuprinse în notata noastrã si în întâmpinarea de mai sus sunt egale în privirea valorii sorgintii de unde ne vin si am publicat, cu aceeasi nepãrtinire, atât pe una cât si pe ceilaltã. Prin urmare la rândul nostru respingem imputarea de usurintã si declarãm cã pentru noi si una si alta din pãrti au dreptul a pretinde o egalã încredere. Dacã faptul în sine e eronat sau nu, e o cestiune pe care nu o poate rezolvi redactia unei foi (a cãrei bunã credintã poate fi indusã în eroare), ci numai specialisti care ar lua afacerea asupra - li spre cercetare."

Amanunt: articolele sunt scrise de Mihai Eminescu.

Tuesday, April 28, 2009

In seara asta caramizim in familie.

Cand eram in liceu era un banc. Se duce un European sa vada un film intr-un cinematograf din Pretoria. La un moment dat ii vine sa mearga la toaleta. Nefiind de-al locului si nestiind unde este toaleta il intreaba pe vecinul de scaun (tot un alb):
- Nu te supara, unde este toaleta?
- Aaaa... pai noi aici in Africa de Sud facem pipi de-aici de sus de la balcon.
- Pai si nu sunt oameni jos.
- Nu. Sunt doar negri.
- OK...
Zis si facut. In timp ce isi executa rutina peste cei de la parter, se aude de jos o voce:
- Mai plimb-o baaa!!!

Mi-am adus aminte de bancul asta stupid cand am auzit ca ieri s-au decernat premiile UNITER care se vor un fel de Oscar al teatrului romanesc.
Dar la Oscar se mai variaza premiantii. Se da un an si la negrii, la indieni, la cutare sau cutare grup de interese, se fac speculatii, mici pariuri, pronosticuri.
La UNITER nu trebuie niciun pronostic. Caramida cruciata merge aproape an de an in acelasi loc.
N-as vrea sa fiu inteles gresit. Victor Rebengiuc si Mariana Mihut sunt doi actori mari. Nu exagerez sa spun ca sunt legende ale teatrului romanesc. Totusi:



1993
(CASTIGATOR) Victor Rebengiuc pentru rolurile Iosef Kaplan din spectacolul „Forma mesei“ de David Edgar (Teatrul L.S.Bulandra) si Svetlovidov si Smirnov din „Comedii… comedii“ de Cehov (Teatrul Odeon)
(CASTIGATOR) Mariana Mihut pentru rolul Popova din spectacolele „Comedii… comedii“ de A.P.Cehov (Teatrul Odeon) -

nota: in acelasi an Stefan Iordache nu castiga niciun premiu pentru rolul din Titus Andronicus

1994
(nominalizat) Victor Rebengiuc pentru rolurile din spectacolele Teatrul Comic de Goldoni si Mephisto adaptare de Horia Garbea (Teatrul Bulandra)
(nominalizat) Mariana Mihut pentru rolurile din spectacolele Porunca a saptea de Dario Fo si Teatrul Comic de Goldoni (Teatrul L.S. Bulandra)

1995
-

1996
-

1997
(CASTIGATOR) Victor Rebengiuc, pentru rolul Dodge din spectacolul „Copilul ingropat“ de Sam Shepard
(CASTIGATOR) Mariana Mihut, pentru rolul Halie din spectacolul „Copilul ingropat“ de Sam Shepard (Teatrul L.S.Bulandra)

1998
- Premiul de Excelenta: LEOPOLDINA BALANUTA, MARIANA MIHUT, ILEANA STANA IONESCU pentru exceptionala lor interpretare in rolurile din spectacolul O batista in Dunare de D.R.Popescu

1999
- (nominalizata) Mariana Mihut pentru rolul Nikita Zotov din spectacolul „Petru“, de Vlad Zografi (Teatrul L.S.Bulandra)

2000 -

2001 -

2002 -
(nominalizat) Victor Rebengiuc pentru rolul Serebreakov din spectacolul „Unchiul Vanea“ de A.P.Cehov (Teatrul L.S.Bulandra)

2003
- Premiul pentru întreaga activitate: VICTOR REBENGIUC

2004
- Premiul pentru cel mai bun actor in rol secundar: Victor Rebengiuc pentru rolul Jevakin din spectacolul Casatoria de N.V. Gogol la Teatrul „L.S. Bulandra“

2005
- (CASTIGATOR) Mariana Mihut pentru rolul Inna Rassadina din spectacolul Sorry de Aleksandr Galin la Teatrul „L.S.Bulandra” Bucuresti

2006
- (CASTIGATOR) Victor Rebengiuc pentru rolul Preobrajenski din spectacolul „Inima de caine“ dupa Mihail Bulgakov de la Teatrul National din Bucuresti

2007 -

2008 -

2009
(CASTIGATOR) Cea mai bună actriţă în rol principal - Mariana Mihuţ pentru rolul titular din spectacolul Lear la Teatrul Bulandra, Bucureşti
(CASTIGATOR) Cel mai bun actor în rol principal - Victor Rebengiuc pentru rolul Willy Loman din spectacolul Moartea unui comis voiajor la Teatrul Bulandra, Bucureşti.

Parerea mea...

Monday, April 20, 2009

Al noualea tablou al Victorinei Meurent

Victorine Meurent, pictorita cu oarece faima in timpul vietii - in sensul ca a reusit sa expuna in cateva randuri la salonul unde erau refuzati cu obstinatie impresionistii, a ramas in istoria artei mai putin pentru tablourile pe care le-a pictat ci pentru cele in care a fost pictata.
M-lle Victorine a fost ani buni modelul favorit al lui Manet.
De comun acord a fost recunoscuta in 8 + 1 tablouri celebre. Spun + 1 pentru ca, banuiesc, nu foarte multa lume stie care este al noualea tablou unde se ascunde Victorine Meurent.
Asadar, aceste tablouri sunt:

1) "Cantareata strazii"

2) "Mlle V. en costume d'espada"
3) "Portrait de Victorine Meurent"

4) "Le Déjeuner sur l'herbe"
Aici este defapt o combinatie intre figura Victorinei Meurent si corpul plinut al Suzannei Leenhoff - companionul de viata al lui Manet

5) "Olympia"

6) "La Femme au perroquet"

7) "Femeie cantand la chitara"

8) "Le Chemin de fer" sau "Gare Saint-Lazare"

Si, in fine, al noualea tablou de care spuneam.
9) "Le Joueur de fifre"
Despre care un articol cu speculatiile de rigoare se gaseste aici.

Thursday, April 16, 2009

Aquarela pe fildes

Pana mai zilele trecute, nu vazusem portrete miniaturale care sa-mi placa, sau, ma rog, miniaturi care sa-mi atraga atentia. E drept nici nu le-am dat prea multa importanta. Si asta pentru ca le-am considerat mai aproape de mestesugarie decat de arta. Portrete lucrate cu rabdarea cusatoarelor de goblenuri - adica multa munca pentru un produs indoielnic. Printese diafane si incorecte anatomic, curtieri cu obrajori rumeni, copacei abia vazuti printre aburi dulcegi, etc.
Absolut intamplator am dat peste miniaturile pictate de Sarah Goodridge la inceputul secolului 19. Mi-au placut. Sunt probabil ultimele portrete miniaturale ale Americii, pentru ca la scurta vreme aveau sa cedeze locul daguerotipurilor.
Primele doua imagini sunt autoportrete, facute folosind aquarela pe fildes (O tehnica populara in America - spre deosebire de europeni care foloseau in general ulei pe cupru, email, etc).


Sarah Goodridge a fost autodidacta - uneori (foarte rar) lucrul asta se vede, insa fara sa deranjeze, ba dimpotriva. De exemplu "Portretul domnisoarei Sarah Appleton si a motanului Sanko". Pisica imi aduce aminte de Douanier Rousseau. E pe jumatate om.

A pictat miniaturi vreme de 30 de ani (pana in 1850 cand a inceput sa o lase vederea). Cu banii obtinuti din pictura isi intretinea familia.
O piesa interesanta este aceasta miniatura infatisandu-l pe Gilbert Stuart. Miniatura este atasata unei bratari, pe care Stuart i-a facut-o cadou mamei lui. Bratara (suportul propriu-zis al miniaturii) este crosetata din par uman. Parul este al lui Stuart si al sotiei lui.

Banuiesc, dupa figura celui din portret, ca doamna Stuart nu a fost greu de convins sa-si taie parul ca sa faca bratara pentru mama soacra.

Asta se intampla in 1827.
In acelasi an, Daniel Webster (senator si personaj important al istoriei americane) ramane vaduv. In 1828 Sarah Goodrige ii face cadou o miniatura un pic diferita.
Miniatura se numeste "Beauty Revealed" si se gaseste expusa la Metroplitan Museum of Art.

Miniatura nu era un cadou de consolare. Sarah il consolase pe Dl. Webster inca de pe vremea cand sotia acestuia traia.
Aici, sunt alte cateva lucrari ale ei.

Wednesday, April 15, 2009

Comentariu

Intr-o gazeta online, un articol: "Pianul lui Eminescu". In articol se face en-passant o referire la masca mortuara a lui Eminescu.
Sub articol, un comentariu (il reproduc litera cu litera):

"e ceva de nedescris am vazut masca lui mam incrozit mi sa fut frica de cand am vazutounde este depusa am auzit ca este din aur nu stiu daca este adevarat"

Surprinzatoare sunt doua lucruri:
1) Acest om are acces liber la internet.
2) Faptul ca lectureaza un articol legat de Eminescu.

Sunday, April 12, 2009

Les Femmes de Brancusi

Daca la artistii de dinainte de secolul 19 mai poti identifica pe ici pe colo cate un personaj adus din viata reala, la cei moderni lucrurile se complica. Trebuie sa te bazezi pe titlu, pe cuvantul artistului, pe insemnarile altora si, uneori, doar pe speculatii. De exemplu la Brancusi. Ai in fata un totem din lemn, un ou de piatra sau un falus metalic - Ghici cine-i? Normal, statuile respective reprezinta esenta care transpare dincolo de forma, natura fundamentala a femeilor respective iar asta poate sa fie de-ajuns privitorului. Totusi, cine este Mademoiselle Pogany? Cum arata ea sau Printesa X, atunci cand stateau in fata omului de rand si nu a lui Brancusi?
(De curand am dat peste un articol foarte bine documentat semnat de Sanda Miller intitulat "Brancusi's women", un articol care exact despre lucrul asta vorbeste).

Bine-nteles, cap de lista domisoara Pogany, pictorita Margit Pogany - probabil cea mai cunoscuta dintre relatiile pe care le-a avut Brancusi. Poate si cea mai lunga - mai bine de 25 de ani.


Eileen Lane - o americanca de origine irlandeza (pe care o convinge sa mearga cu el sa viziteze Romania spunandu-i ca n-are de ce sa-si faca probleme, o va prezenta drept fata lui)



Léonie Ricou - care l-a cunoscut pe Brancusi in salonul ei opulent din Grand Hôtel Particulier aflat pe boulevard Raspail la nr. 270. Sculptura se numeste "Madame L.R."


Baronesa Renée Irana Frachon - care si-a comisionat portretul lui Brancusi. Interesant este faptul ca portretul acesteia devine prin distilari succesive "Muza adormita".



Agnes Ernst Meyer care l-a cunoscut pe Brancusi prin intermediul (culmea) sotului Eugene Isaac Meyer, director al Ziarului "The Washington Post". Agnes devine "La Reine Pas Dédaigneuse" sculptata in marmura neagra.

"Jeune Fille Sophistiquée" nu este alta decat Nancy Cunard


Normal, nu toate femeile carora Brancusi le-a sculptat portretul sau care i-au vizitat atelierul au fost implicate afectiv cu el. Peggy Guggenheim de exemplu, (careia Brancusi ii zicea Peghitza) a fost (probabil) doar un companion placut si nimic mai mult.
Sau "Printesa X" - probabil una dintre cele mai faimoase lucrari brancusiene . Notorietatea si-a castigat-o mai cu seama datorita asocierilor obscene legate de forma acesteia. Lucrarea a fost dealtfel refuzata la salonul independentilor in 1920. "Printesa X" este aproape unanim recunoscuta drept reprezentare a printesei Marie Bonaparte (stra-nepoata lui Napoleon si sotia Printului George al Greciei). Foarte probabil forma statuii este in directa legatura cu studiile aprofundate pe care printesa le facea pe tema frigiditatii.

Saturday, April 04, 2009

Si mai si mai lat...

Azi am latit blogul. La propriu. L-am facut pe trei coloane.
Am schimbat si header-ul. Imaginea noua este un fragment dintr-un tablou care se afla la Rijksmuseum. Este o natura statica despre care nu se stie exact daca este a lui Rembrandt sau nu.
In afara de asta am mai pus un slideshow feed cu imaginile de pe "Passe-Partout". Asa, ca sa fie.

Friday, April 03, 2009

Un tablou "haios"

Dau intr-o zi peste o pagina de internet al carei titlu zice asa: "Ha ha ha... de departe asta e cel mai haios tablou din Luvru". Sub titlu, o poza stramba si miscata a tabloului cu pricina:

Tabloul se numeste: "Portrait présumé de Gabrielle d'Estrées et de sa soeur la duchesse de Villars". Titlul este lung, dar asta este.
Asadar:
Pe cand Mihai Viteazul ii urla pe turci in mlastina de la Calugareni, adica in 1595, undeva in Franta, doua muieri goale, stateau intr-o cada, iar una dintre ele o ciupea pe ailalta de o zona.
O scena destul de "risque".
Nu insa si in lumea simbolurilor secolului al 16-lea.
Inca din titlu este clar ca cele doua femei nu sunt angajate in frivolitati safice, ci sunt doar surori - respectiv blonda este Gabrielle d'Estrées. Usor de identificat dupa nebunia de pieptanatura. Satena din stanga este sora-sa, ducesa de VIllars.
Gabrielle d'Estrées a fost amanta lui Henri al IV-lea al Frantei. Regele obtinuse (direct de la Papa) OK-ul sa divorteze si ii promisese Gabriellei ca urmeaza sa o ia de nevasta. Inelul pe care aceasta il tine in mana stanga, nu este doar inelul de logodna ci este chiar inelul incoronarii.

Numai ca, Gabrielle d'Estrées ramane din nou insarcinata (ii mai facuse 3 bastarzi lui Henri). Asta este si motivul pentru care sora-sa o ciupeste cu degetele ei grasute. Pentru a ne arata calea laptelui matern.
Ca sa fie suficient de clar ca depre asta e vorba, pictorul (anonim) a adaugat in planul secund inca doua elemente. Servitoarea care coase de zor, pregatind trusoul pentru nasterea ce urmeaza, iar ceva mai la dreapta se afla "gura sobei" - simbol universal al feminitatii / maternitatii. Focul este aprins semn ca se coace ceva.
Deasupra semineului este un tablou. Un barbat cu socotelile acoperite de atlazuri rosii. Nu i se vede fata, asa ca putem doar sa banuim ca ala-i regele.
Povestea s-a terminat insa prost. Odata ce a primit inelul, Gabrielle a crezut ca aproape nimic nu o mai poate impiedica sa devina regina. S-a inselat. Sarcina s-a complicat si a murit.
Interesant este ca si acul servitoarei si ciupeala si inelul sunt operate delicat cu mana stanga. De ce? Habar n-am, poate este doar o intamplare.
Stilistic, tabloul a fost cu precizie clasat la "Seconde école de Fontainebleau" - un fel de renastere franceza cu puternice influente italienesti.
Tabloul este pictat in ulei pe un panou din lemn cam de un metru si ceva latime si a devenit "cel mai haios tablou din Luvru" incepand cu anul 1937, cand a fost achizitionat.