Păşciunea cartierului.

Era un banc pe vremuri cu niste militieni care trag mortul pe Academiei pentru ca nu stiau cum se scrie Edgar Quinet. Asta m-a facut sa ma gandesc la numele cartierelor Bucurestene. Stiam cum se scriu. Dar nu tuturor le stiam de unde le vine numele . Asa ca am facut o lista. E o lista facuta pe genunchi si probabil imperfecta. N-am cum sa garantez ca nu sunt bazaconii cele scrise. Asa ca orice adaugare / corectura este bine-venita.

Balta Alba - Daca am inteles eu bine, aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta. Alba.
Baneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.
Berceni - Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.
Colentina - Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tină" - cu referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina"
Cotroceni - Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a scormoni".
Crangasi - Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. Aici traiau, normal, crangasii.
Dealul Spirii - Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o biserica (Spirea Veche)
Dristor - Numele vine de la Silistra care-i mai zice si Dârstor sau Dristor. Intre razboaie prin locul care inainte se chemase "Gura Lupului" trecea drumul ce pleca de la sud de Bucuresti si tinea pana la Silistra: Drumul Dristorului
Drumul Taberei - Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.
Ferentari - paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. N-am aflat insa care-i legatura.
>> Update (Marius): In secolul XIX, tot Ferentari erau numiti soldatii olteni (infanterie usoara). In urma improprietaririlor lui A.I. Cuza, le-au fost alocate terenuri din zona respectiva.
Floreasca - dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii
Ghencea - Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei
Giulesti – O proprietate boiereasca: a Julestilor
Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko („locul cu tei”). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.
Militari - In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei"
Pantelimon - isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca "pan" inseamna "tot" si "éléïmon" inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.
Rahova - Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei una dintre cele cinci artere botezate in secolul 19 spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.
Salajan - Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.
Titan - isi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construita la inceputul secolului XX
Vitan - De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: "În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşciunea"

Cat am lipsit m-am uitat la filme

Gata. M-am intors.
Adevarul este ca am vrut de multe ori sa ma re-apuc de mazgalit aici pe blog. Dar fie din lene, fie din lipsa de timp am ocolit.
Am vrut de exemplu sa scriu despre cateva filme bune (sau cel putin interesante) pe care le-am vazut in ultima perioada. S-au adunat prea multe ca sa le comentez in parte, asa ca am sa le fac doar o trecere in revista - in caz ca are cineva timp si ocazia sa le vada sa stie ca nu sunt rele si ca nu sunt chiar pierdere de vreme.
Alors:

Incep cu ultimele doua filme excelente vazute saptamana trecuta. Amandoua sunt facute de acelasi regizor - Fatih Akin. Filmele teoretic sunt nemtesti. Practic insa, filmele sunt cu turci care traiesc in Germania si sunt vorbite mai mult in turca.
Primul este "Head-On" (TRAILER)
iar cel de-al doilea se numeste "The Edge of Heaven". (TRAILER) La fel - un film excelent


"Dupa Nunta" (After the Wedding) - Film Danez. Incerc sa-mi aduc aminte daca am mai vazut filme daneze pana acum. Nu cred. Oricum, a fost interesant. Regia face credibila o poveste care daca as fi citit-o nu sunt sigur ca m-ar fi convins. (TRAILER)
Si tot din Danemarca vine si "Chinezul" - "Kinamand". La fel - o idee nu foarte complicata insa jucata bine de actorul din rolul principal.
Baad Asssss Cinema - Documentar despre un gen de filme ale anilor '70 despre care nu stiam mai nimic - Blaxploitation

La Sconosciuta (cred ca se traduce "Necunoscuta") - Film facut de Giuseppe Tornatore (care a facut regia pentru Cinema Paradiso). (TRAILER)
Fucking Amal - Film suedez nu tocmai nou.

"Va, Vis et Deviens" - Filmul lui Radu Mihaileanu. (TRAILER)
"Following" - Primul film al lui Cristopher Nollan (care a facut "Memento"). "Following" e un Neo-noir facut cand Nolan avea 28 de ani. Cu un buget ridicol de mic, a fost filmat sambata si duminica timp de un an de zile pe film alb/negru de 16mm. Doar si din punctul asta de vedere, filmul este impresionant. (TRAILER)
"Italianul" (Italianetz) - Film rusesc. (TRAILER) Rolul principal e jucat de un pusti care, in materie de talent actoricesc juvenil, il trimite pe Macaulay Culkin dupa tigari.
Urmeaza doua filme nemtesti. Primul este "Vietile altora" - film de Oscar (TRAILER)

... si "Der Baader- Meinhof Komplex" - Un film despre "Rote Armee Fraktion" (RAF). In film joaca Alexandra Maria Lara (un rol secundar) si Moritz Blaibtreu (blondul din "Run Lola Run") (TRAILER)

Si, in fine, "49 UP" ultimul film din seria de documentare inceputa acum 46 de ani. (TRAILER)

Normal, au mai fost si alte filme - unele bune, insa bine-stiute, altele prea slabe ca sa le mai amintesc.

Reclama

Daca dupa mai bine de 15 ani mi-am adus aminte de reclama asta, inseamna ca a fost buna. Am revazut-o ieri si inca imi mai place.
Pot sa spun fara sa exagerez ca-i o mica bijuterie vizuala. E o reclama pentru barbati. Cu toate astea, nu apare niciun barbat timp de 30 de secunde cat dureaza reclama. Doar o mana.
Muzica e Prokofiev / Dansul Cavalerilor din Romeo si Julieta
Iar textul (vezi transcriptul mai jos) parafrazeaza versurile lui Corneille din Cidul (Ô rage! ô désespoir! ô viellesse ennemie!/ N'ai-je donc tant vécu que pour cette infamie ? )
Deci, asta-i reclama. Regizor: Jean-Paul Goude. 1990



Égoiste...
Où est-tu?
Montre-toi misérable!
Prends garde à mon courroux!
Je serai implacable!
Ô rage !
Ô désespoir !
Ô mon amour trahi!
N'ai-je donc tant vécu que pour cette infamie?
Montre-toi égoïste!

Pour l'homme...

Égoïste! Égoïste! Égoïste! Égoïste! Égoïste! Égoïste! Égoïste! Égoïste!

Wendy Beckett

Am vazut aseara cele cateva episoade care-mi mai ramasesera din "Sister Wendy's Odyssey". E vorba de un serial facut de BBC inceput pe la inceputul anilor '90 si apoi continuat sub un alt titlu.Fiecare episod are in jur de 10 minute si in fiecare episod sunt prezentate 3-4 tablouri dintr-un oras. Nu neaparat cele mai cunoscute, ci tablourile dragi maicutei Wendy Beckett.
Am fost foarte sceptic la inceput. Cum poti sa vorbesti in 10 minute despre picturile de la Luvru. Si in plus habar nu aveam cine-i aceasta maicuta Wendy.
Ei bine, se poate vorbi in 10 minute despre arta oricarui oras, iar Wendy Beckett este absolut fermecatoare.
Nu credeam ca un om atat de neatragator fizic se poate metamorfoza radical doar vorbind despre frumos.Pana sa faca acest film a trait ultimii 20 de ani izolata intr-o rulota aflata pe un domeniu manastiresc undeva in Anglia si (conform spuselor ei) nu a vazut niciodata televizorul. M-am intrebat cum a fost totusi posibil sa aiba legatura cu lumea artei intr-o astfel de lume inchisa ermetic. Ulterior am aflat ca... a terminat facultatea la Oxford.E absolut fascinanta cum poate sa treaca de la un tablou religios, la unul laic, la un tablou de David Hockney (!!!) cu o egala bucurie de a admira frumosul si o desavrsita eruditie vizuala.

Step over the gap

De ceva vreme a fost introdusa la NY o campanie de avertizare a calatorilor, sa fie atenti cand se urca in tren.
Calatorul sa caste ochii si sa faca un pas peeeeste despartitura dintre peron si tren.
Au pus afise, semne, au scris pe jos, pe usi, beculete, etc. Asadar, vizual totul a fost pus la punct. Mai ramasese un singur lucru: sa atentioneze calatorul si prin vorbe. Surpriza a fost sa aud cu ceva vreme in urma la megafonul din statie o voce un pic somnoroasa, vocea diminetii de dupa chef: "Hi I'm Alec Baldwin reminding you to be train smart. Step over the gap...".


Deja ma obisnuisem cu vocea lui. Acum o saptamana sau cam asa - o voce noua (zambitoare de data asta):
"... aem Jean Reno, hremainding uuu tu step over ze gap when ecsiit yeuhr thraain".

Epic.

Cum mi-am petrecut sfarsitul saptamanii uitandu-ma la "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii".

Am vazut in sfarsit filmul asta. Vroiam de mult sa-l vad. Scenariul il citisem si chiar eram curios sa vad ce a iesit. Mai cu seama ca producator executiv a fost (ferea!!) Scorsese. Oaaaaa!!!
Pentru cine nu a vazut filmul, poveste este a unei fete de 16-17 ani si a fratiorului ei (scolar) care traiesc intr-o mahala bucuresteana a anului 1989. In mahala mai traiesc un securist care are un baiat de varsta fetei, o familie de tigani, un nebun, un adolescent care sta singur (?) parinti sau doar taica-su fusese arestat ca tiparise manifeste (sic), vecini, copii, etc. Mai departe e greu de povestit pentru ca nu mi-a fost foarte clar.
Am ramas cu multe intrebari fara raspuns.
De ce fata face sex cu baiatul securistului, daca nu-l placea?
Sau il placea?
De ce vroia fratele fetei sa se sinucida?
Ce era cu baiatul nou din cartier ai carui parinti fusesera arestati? Mai exact ce n-am inteles a fost daca acel baiat era retardat.
Fata primeste un disc de la baiatul asta aparent batut in cap. Nu are nicio reactie. Mai tarziu primeste blugi si ciocolata Toblerone. Iar nimic. Nu-l place? Daca nu-l place de ce este in cardasie cu el?
Cand e sa treaca Dunarea, fata se intoarce. De ce?
Fata e data afara din UTC. De ce? Ca a spart mulajul de ipsos?
Fata il ajuta pe Jean Constantin sa faca fluiere. De ce?
Baiatul cel mic il pune pe Jean Constantin sa-i compuna o poezie cu Ceausescu pe care o recita la scoala. De ce?
Si lista poate sa mearga mai departe pana la nivel de replica.

Am remarcat deasemeni un numar foarte mare de situatii anacronice si improbabile.

Ca sa nu mai ocolesc foarte mult concluzia - nu mi-a placut. Poate pentru ca nu l-am inteles.

Documentar

... everybody knows that a fairy tale starts out, "Once upon a time", but a truck-driver's tale starts out, "You ain't gonna believe this shit."
Cu vorbele astea spuse de Teri Horton (75 de ani, fosta soferita de TIR) incepe documentarul pe care l-am vazut zilele astea si pe care il recomand celor care au ocazia sa-l vada.
Filmul se numeste "Who the fuck is Jackson Pollock ?".
Despre ce-i vorba. Aceasta Teri Horton, ca sa-si inveseleasca o prietena deprimata, se gandeste sa-i faca o farsa - respectiv ii cumpara cu 5 dolari, de la un second hand, un tablou pictat cu vopsele aruncate haotic. Adica asta:


Urca tabloul intr-o furgoneta si se duce sa-si inveseleasca prietena. Insa surpriza: tabloul nu intra pe usa, fiind urias.
Asa ca femeile se hotarasc sa-l vanda. Si cum stateau ele in curte cu tabloul asta urias, cineva le zice ca tabloul poate sa fie un Jackson Pollock. La care batrana il intreaba, normal: "Who the fuck is Jackson Pollock?!"
Si de aici incepe actul al doilea. Afland ca tabloul pe care ea daduse 5 dolari poate sa valoreze 50 de Milioane (!) de dolari, incepe sa caute sa-l vanda. Dar cum sa-l vinzi fara niciun act de provenienta? Intre timp, nici macar magazinul de unde-l cumparase nu mai exista - se demolase.
Intra pe rand in scena felurite personaje. Fostul director de la Metropolitan Museum, un pictor care fusese pe vremuri prieten cu J. Pollock, un faimos expert in detectarea falsurilor pe baza prelevarii de esantioane, amprente si analize microscopice, un falsificator, un dealer escroc, niste vecini care se intalnesc cu batrana la o bere, un alt galerist si asa mai departe.
Fiecare cu parerea lui. Este tabloul un Jackson Pollock autentic sau nu? Pus la microscop, tabloul pare sa fie autentic; au gasit chiar si o amprenta care se potriveste cu cea a lui Pollock. Pus insa in fata dealerilor cu ifose, tabloul nu trece drept original.
Filmul nu concluzioneaza povestea intr-o directie sau alta, pentru ca tabloul inca nu s-a vandut. Desi a avut doua oferte pana acum (una de 2 milioane si mai tarziu una de 9 milioane de dolari), Teri Horton lupta in continuare pentru pretul pe care l-ar merita un tablou original de Jackson Pollock.

Muza

Sa cante la pian, sa fie sexy (in vremurile acelea asta insemna un pic durdulie), sa fie venita dintr-o familie de "émigré" (polonezi sau rusi daca se poate) si peste toate sa organizeze un "salon artistique" la Paris. In plin Belle époque, acesta era tiparul perfect al unei MUZE.
Si ea a existat. Se numea Maria Zofia Olga Zenajda Godebska. Pe scurt: Misia
O lista (chiar si incompleta) cu cei din anturajul ei este reteta cremei culturale Europene de la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20: Mallarmé, Marcel Proust, Erik Satie, Coco Chanel, Pablo Picasso, Claude Debussy sau Jean Cocteau. Pe Misia au pictat-o Henri de Toulouse-Lautrec, Pierre Bonnard, Odilon Redon, Édouard Vuillard si Auguste Renoir iar Maurice Ravel i-a dedicat din muzicile lui.
Misia arata astfel:
In comuna primitiva artistii pictau cu sange de urs pe peretii din pestera, mai tarziu a aparut tempera, apoi uleiul pe panza si in zilele noastre culorile acrilice. La fel si muzele. Ele au aratat mereu altfel. Chiar daca astazi privind la fotografia Misiei niciun pictor probabil nu o sa fie lovit instantaneu de geniu , la vremea respectiva ea a fost ingredientul de care era nevoie. Misia a fost catalizatorul cultural al timpurilori ei. Si pentru asta ii suntem recunoscatori.

Aici pictata de Pierre Bonnard:


apoi de Toulouse-Lautrec

de Édouard Vuillard

si de Auguste Renoir

Remarcam astazi

Remarcam astazi ca (din pacate) pictura romanesca (in general cea contemporana) este excesiv de scumpa.
Nu intru in exemple concrete dar am vazut pictori din strainatate care vand lucrari in acelasi registru stilistic cu cei de la noi din tara, insa mult mai ieftin.
Paradoxal, in Romania cei mai multi iubitori de arta sunt cei care nu-si pot permite... si, evident, cei care-si pot permite nu prea se bucura.
Concluzia este ca nu castiga nimeni - nici pictorul, nici potentialul cumparator. Asa cred eu.
Am intalnit odata un website american unde se vindeau tablouri contemporane cu preturi care pleacau de la 99 de dolari, ceea ce pentru un salariu occidental este perfect acceptabil. Tablourile sunt de dimensiuni mai mici, nu raspund la marile intrebari existentiale... insa sunt facute de oameni cu educatie plastica si, ceea ce este cel mai important, se vand. Chiar daca se mai strecoara printre ele si lucrari mai schioape, in general ai de unde sa-ti alegi un tablou sau doua.
Eu nu spun ca romanii nu picteaza bine si ca nu au muncit fizic si intelectual la tablourile lor, doar ca, pe langa marile galerii de fite, ar putea sa existe si o alternativa pentru "ceilalti".
Cand eram in facultate si intram la Galeriile Orizont sau, mai rau, la Dominus sa casc gura la tablouri, parca intram in zona crepusculara. Privirea aia a vanzatorului in care citeam limpede "La ce-ai mai intrat aici, daca tot nu-ti poti permite sa cumperi nimic?". O senzatie de disconfort totala. Si asta nu-i un lucru firesc, pentru ca arta trebuie sa te bucure indiferent de cati bani ai in buzunar.

O Poveste

Teoretic, frumosul, mai bine zis starea de bine produsa la vederea frumosului poate sa fie masurata. Nu este un lucru abstract. Creierul uman produce patru feluri de unde electromagnetice, fiecare cu amplitudinea si frecventa ei. Ceva de genul asta:


Ei bine, frumosul este perceput undeva acolo, in ascutisul oscilatiilor Alfa. Asa s-ar traduce matematic bucuria de a citi o carte buna, de a vedea un film, a asculta un concert sau a admira un tablou.
Ce vreau insa sa zic este ca, dupa mintea mea, educatia nu este nici pe departe o conditie suficienta pentru a recunoaste frumosul si a te bucura de el. Cititnd 100 de tratate de estetica nu-ti vor ridica niciun fir de par pe ceafa atunci cand o vei asculta pe Maria Callas sau cand vei vedea "Pietà" a lui Michelangelo. A te bucura de frumos cred ca este mai mult o capacitate biologica cu care ne nastem sau nu. Un dar.
Si acum povestea auzita azi si care-i legata de speculatiile mele de mai sus: O batrana trecuta de 80 de ani care traieste la bloc, undeva in Bucuresti are tot apartamentul decorat cu tablouri. Desi supravietuieste dintr-o pensie mizerabila si ar putea sa traiasca omeneste doar din vanzarea tablourilor, nu o face.
De precizat ca tablourile nu sunt "orice fel" de tablouri, "tiganci cu pipa". "pepeni taiati" sau "caprioare la izvor". Nu. Sunt tablouri de catalog pe care ar lua o suma enorma de bani.
Motivul pentru care refuza sa le vanda este cel mai simplu cu putinta: Ii plac pentru ca sunt FRUMOASE.
Dar lucrul care face povestea memorabila este acesta: batrana este analfabeta. In afara de semnatura (pe care a invatat-o mecanic) nu stie sa scrie sau sa citeasca nici macar un cuvant.
Femeia a lucrat toata viata maturand si frecand podele. Asa a si capatat tablourile - in loc de bani pentru servicii de menaj facute in anii de dupa razboi unei printese scapatate.