Ei bine, frumosul este perceput undeva acolo, in ascutisul oscilatiilor Alfa. Asa s-ar traduce matematic bucuria de a citi o carte buna, de a vedea un film, a asculta un concert sau a admira un tablou.
Ce vreau insa sa zic este ca, dupa mintea mea, educatia nu este nici pe departe o conditie suficienta pentru a recunoaste frumosul si a te bucura de el. Cititnd 100 de tratate de estetica nu-ti vor ridica niciun fir de par pe ceafa atunci cand o vei asculta pe Maria Callas sau cand vei vedea "Pietà" a lui Michelangelo. A te bucura de frumos cred ca este mai mult o capacitate biologica cu care ne nastem sau nu. Un dar.
Si acum povestea auzita azi si care-i legata de speculatiile mele de mai sus: O batrana trecuta de 80 de ani care traieste la bloc, undeva in Bucuresti are tot apartamentul decorat cu tablouri. Desi supravietuieste dintr-o pensie mizerabila si ar putea sa traiasca omeneste doar din vanzarea tablourilor, nu o face.
De precizat ca tablourile nu sunt "orice fel" de tablouri, "tiganci cu pipa". "pepeni taiati" sau "caprioare la izvor". Nu. Sunt tablouri de catalog pe care ar lua o suma enorma de bani.
Motivul pentru care refuza sa le vanda este cel mai simplu cu putinta: Ii plac pentru ca sunt FRUMOASE.
Dar lucrul care face povestea memorabila este acesta: batrana este analfabeta. In afara de semnatura (pe care a invatat-o mecanic) nu stie sa scrie sau sa citeasca nici macar un cuvant.
Femeia a lucrat toata viata maturand si frecand podele. Asa a si capatat tablourile - in loc de bani pentru servicii de menaj facute in anii de dupa razboi unei printese scapatate.
8 comments:
Sunt frumoase, da, iar colectionarii "stilati", stii tu, noii imbogatiti trendinezi cu pipa-n coltul gurii nu pot intelege cum de o doamna saraca lipita pamantului sta pe o comoara si prefera sa manance paine cu apa. (pipa e doar de efect, chiar imi place :))
Noii imbogatiti & tinerei mai au si un alt discurs care ma scoate din sarite. Ar muta toate batranele din zonele istorice in blocuri sau la case din periferie.
asta-mi aminteste de un banc-pilda:
se duce un bogatas pe marginea unui lac de munte, si vede un pescar. Il abordeaza si-l intreaba:
- auzi omule, tu pentru ce prinzi pestele asta?
- ca sa-l mananc
- auzi, da tu nu vrei sa-l vinzi?
- pai de ce?
- pai ca sa faci bani, ca sa iti cumperi o undita mai buna
- asa, si cu undita aia ce sa fac?
- pai ca sa prinzi peste mai mult, si sa vinzi mai mult, si poate la un moment dat iti iei o barca smechera de pescuit
- si cu aia ce sa fac?
- pai ca sa te duci in larg, unde e mai mult peste, si sa prinzi acolo mult, ca sa vinzi, si-apoi te imbogatesti.
- aha, si-apoi, cu banii castigati sa imi permit sa ma retrag undeva la un lac de munte linistit si sa stau si sa pescuiesc dupa placul meu, nu?
Asa si femeia asta. Ea e deja bogata. Sunt unii care fac bani ca sa isi colectioneze arta. Ea are deja colectia. De ce ar vinde-o? Daca ei asa ii place sa traiasca... iac-asa sa traiasca, ce treaba avem noi cu foamea ei? Tot respectul pentru femeia asta. Mi se pare o tipa foarte foarte sanatoasa.
@beze:
E de mirare totusi ca lumea mai recunoaste calitatea unor tablouri. Cu niste ani in urma am intrat intr-un magazin de antichitati din Bucuresti, pe la Hanul cu Tei. Erau lucruri dragute acolo, dar printre ele erau presarate tiganci cu pipă, cu ţîţă,o Giocondă :)), etc.
Patronul statea de vorba cu un prieten, culmea, chiar despre problema asta: "Ce sa fac ba Cornele... astea se vand cel mai bine, cu astea imi tin magazinul deschis"
@ afreuda:
:)) Corect...
da, din pacate 'astea se vand cel mai bine'. Dar asta la magazin. E un lucru bun ca unii artisti nu-si baga lucrarile prin galerii, ca sa se amestece cu tiganci si pipe, isi cauta clientii direct, si ii aleg sa fie pe placul lor. Si bine fac... Ma rog, aia care isi permit, evident.
F. misto pilda.
@color: "Ce sa fac ba Cornele... astea se vand cel mai bine, cu astea imi tin magazinul deschis"
Nu vad nicio anomalie, look around, o fi cerere. Sunt atatea cabane si birturi rustice. Coarnele de cerbi sunt in nr. finit. :) Tablourile...
:)))
... sau frescele alea din pagodele de la Sintesti. Am vazut odata o pictura murala cu o corabie din care zambea toata familia de tigani... sau alea cu tigru pe fond turcoaz... rupere.
@color - da-mi voi, sa te contrazic.
educatia estetica nu inseamna, pentru mine, 100 de tratate de estetica sau niscaiva doctorate - ele nu garanteaza nimic - ci cultivarea in timp si prin efort a unui simt estetic fata de obiectele de arta.
vorbesti despre frumos, dar frumoase pot fi - in ochii unora - tigancile cu pipa, pepenii taiati si caprioarele la izvor (in realitate, sunt chiar frumoase).
in exemplul tau, batrana si-a format ea insasi educatia estetica, contempland si cautand sa "inteleaga" tablourile pe care le-a primit de la altii/ langa care a trait. a avut acest noroc, pe care l-a valorificat. nu cred ca inainte a avea/primi tablorile, frecventa muzeele in mod frecvent...
ce vreau sa spun este ca educatia inseamna, dupa mine, un anumit efort si stradanie de a gasi (numit indeobste simt)- prin arta - acel sentiment/emotie estetic/a.
@Dragos -
Nu ma contrazici deloc. Sunt perfect de acord cu tine ca educatia (repet: educatia) estetica se cladeste prin efort intelectual.
Lucrul la care ma refeream era unul de ordin strict senzorial; intuitia ei naturala ca acele tablouri sunt frumoase.
Cu alte cuvinte, trebuie sa existe o fundatie pe care sa cladesti o educatie estetica. Iar aceasta fundatie, aceasta facultate de a identifica frumosul si de a-l separa de kitsch, o capatam prin nastere. Iar educatia vine sa creeze un vocabular analitic prin care sa putem explica de ce ne place acel frumos. Sa-l intelegem.
Asa cred eu.
Post a Comment