Goya fiind pictorul meu preferat, am evitat in general sa scriu despre el aici pe blog. Nu stiu de unde sa incep si unde sa ma opresc.
Totusi. Acum cateva luni, am citit un articol in editia online a gazetei englezesti "Times" un articol care sta sub titlul "O greseala colosala? Lumea artei tulburata de capodopera lui Goya"
Asa cum o arata si jocul de cuvinte din titlu este vorba despre tabloul numit "Colosul". Adica acesta:
Ideea e urmatoarea. Dupa multi ani, timp in care a fost privita drept una din marile lucrari ale lui Goya, s-a descoperit ca a fost pictata de Asensio José Luis Diez. Dupa ce s-au uitat atent cu lupa la tablou au vazut ca nu-i bine pictat (sau nu asa de bine cum se asteptau de la Goya) si cand au pus lupa intr-un colt au vazut ca acolo scrie mititel A.J.
(Ca o lamurire: Acest Diez a fost mana dreapta a lui Goya cand a pictat frescele din "La Ermita de San Antonio de la Florida" si semna cu initialele A.J.)
Hotararea a fost definitiva. Tabloul a fost scos din catalog si trecut sub rubrica "in stilul lui Goya"
Taberele sunt impartite. Cativa continua sa creada, totusi, ca autorul este Goya.
Printre necredinciosi ma numar si eu. Nelamurirea mea este una simpla. 80 de ani cat a fost expus la Prado, nu s-a uitat nimeni in coltul tabloului sa vada ce scrie acolo?
Si-apoi, descoperirea mie imi pare cel putin bizara, verdictul dat cu usurinta, avand in vedere greutatea metaforica a lucrarii. Facand o comparatie e ca si cum ai spune ca s-a descoperit ca "Luceafarul" e scris de Veronica Micle pentru ca Eminescu nu avea cum sa foloseasca pleonasmul "cobori in jos" iar pe spatele manuscrisului scria V.M.. E absurd.
Nu contest faptul ca e posibil sa existe 2-3 pensule date de Luis Diez, insa povestea din tablou este mult prea mare pentru ucenicul lui Goya. Este echivalentul pictat al romanului "Razboi si Pace".
Asa cred eu.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
Asta-mi aminteste cand am fost la o expozitie marca Rembrandt, si majoritatea tablourilor erau de fapt pictate de ucenicii sai, dar in stilul lui. Pana la urma... conteaza rezultatul final, si nu neaparat cine este cel care tine pensula in mana. Daca 'ucenicul' foloseste tehnica maestrului, atunci... cine a pictat de fapt tabloul??
M-am gandit la intrebarea ta. Si uite cu ce raspuns vin eu:
Depinde in ce epoca au pictat maestrul si ucenicul.
La inceput pictura era doar mestesug. Mesterii aveau ucenici. Se picta dupa canoane. Oamenii, hainele, sfintii sau faraonii, Cristos sau luna de pe cer se pictau aproape la fel. Era o meserie ca si cea de fierar. (un bun exemplu este acela ca in Tarile Romane se chemau zugravi - mesteri zugravi).
In vremea aia daca ucenicul folosea tehnica maestrului conta prea putin. Tabloul, icoana sau fresca era considerata a maestrului.
Cu timpul pictura a evoluat. In Renastere ea s-a desprins treptat de mestesug. Pictorul era tot mai mult poet. Era filosof. Avea pareri si manevra simboluri. Tehnica se subordoneaza viziunii.
In Renastere, daca ucenicul foloseste tehnica maestrului tabloul este al aceluia care e mai genial dintre cei doi. Un bun exemplu este "Botezul lui Cristos" pictat de Andrea Verrocchio. Desi Verrochio a fost un pictor mare, tabloul a devenit celebru datorita unui inger blond pictat in coltul din stanga jos, de ucenicul lui de 14 ani - Leonardo da Vinci.
Si in final ajungem in zilele noastre, la expresionismul abstract sa zicem, unde pictorul nu mai este absolut deloc mestesugar. E doar poet.
Aici intrebarea nu mai are raspuns pentru ca deja maestrii nu mai au ucenici. :)
Post a Comment