Pif

Pentru cei nascuti in deceniul 1970-1980, imaginea de mai jos o sa le trezeasca poate nostalgii. Penru cei care nu stiu despre ce-i vorba, revista asta a reprezentat pentru multi templul copilariei.
Revistele se schimbau, se imprumutau sau se lasau mostenire de la fratii mai mari.
I linii mari, publicatia a trait cat zidul Berlinului (1969-1993). Dupa faliment, a incercat sa mai scoata capul de cateva ori, dar nimic notabil.

Primavara

Unul dintre cele mai complexe tablouri din punct de vedere simbolistic este, cred, "Primavara" a lui Sandro Botticelli.
Doar faptul ca in tablou apar peste 500 (cinci sute !) de soiuri de plante (flori, ierburi si copaci) poate sa fie un argument indestulator.
Intr-un sens cat se poate de propriu, complexitatea tabloului trece dincolo de propriile lui margini, el fiind in directa legatura cu un alt tablou la fel de cunoscut: "Nasterea Venerei".

Tabloul este urias, la figurat si la propriu. Are doi metri inaltime si este lung de trei metri. A fost pictat de Botticelli in jurul anului 1480 iar acum se afla in galeriile Uffizi din Florenta.
Dar inainte de a ajunge acolo, a decorat peretii unei alte case. Cea a lui Lorenzo di Pierfrancesco de' Medici. Aici tabloul era asezat fata in fata cu "Nasterea Venerei" despre care pomeneam mai sus.

"Primavara" este impartita compozitional pe din doua. In stanga se afla Mercur si alaturi de el cele trei Gratii. In partea dreapta - Venus (izbitor de asemantore Fecioarei Maria) urmata de Flora si ...tot de Flora (insa mai tanara). Pe urmele ei se afla Zefirul gata sa o prinda.Exact la mijloc, deasupra tuturor se afla Cupidon sagetand-o pe ultima dintre cele trei Gratii. Aceasta din urma nu este alta decat Caterina Sforza. La foarte putina vreme dupa ce tabloul a fost pictat, aceasta devine cumnata mai sus pomenitului Lorenzo. (Ca o paranteza, dealungul vietii, Caterina Sforza a aparut in aproximativ 20-30 de lucrari de arta. Numarul exact nu este cunoscut pentru ca de cele mai multe ori ea apare "deghizata" sub forma de zeita, nimfa, Fecioara Maria, etc. S-a speculat chiar faptul ca in spatele Mona Lisei este tot ea.).

In tabloul lui Botticelii mai exista un personaj adus din viata reala: Flora imprastiind florile primaverii nu este alta decat Simonetta Vespucci - si ea candva implicata sentimental cu unul dintre fratii Medici. Aceasta este probabil un omagiu postum adus acesteia. Simonetta murise de tuberculoza nu cu mult inainte de pictarea tabloului.Spuneam ca cele doua tablouri se aflau candva fata in fata (sau cel putin asa se povesteste). Ei bine lucrul asta poate sa nu fie deloc intamplator, pentru ca sfarsitul unui tablou este inceputul altuia.
"Primavara" se termina cu Zefir si Flora, "Nasterea Venerei" incepe cu Zefir si Flora."Nasterea Venerei" se termina cu o padure, "Primavara" incepe cu aceiasi padure.
E un cerc, o ciclicitate. Sau poate e doar o intamplare. S-au scris sute de pagini si se mai pot scrie inca pe atat. S-au dat interpretari neoplatonice, interpretari deopotriva pagane si crestinesti, s-au descoperit mesaje politice, formule matematice si cate si mai cate.
Dincolo de toate astea, "Primavara" ramane ceea ce este defapt, un tablou ametitor de frumos.

Leaganul

In general pictorii Rococo-ului au umplut panzele in acelasi stil in care decorau farfuriile si mobila. Scene bucolice, amorasi grasuni si poznasi, femei si barbati semanand intre ei si cu nimeni, natura coafata sauvage conform tezelor lui Jean-Jacques Rousseau, etc. Au fost si cateva exceptii insa putine. Prin urmare, "Leaganul" lui Fragonard a iesit foarte usor in fata.
Tabloul, al carui titlu alternativ este si "Accidentele Fericite ale Datului in Leagan" a fost pictat probabil pe la 1768, pentru ca Octombrie 1767 ii fusese comandat pictorului Gabriel-François Doyen.
Acesta, pudic, refuzase.
Asa ca a luat Fragonard comanda de la o persoana foarte influenta. Se pare ca era un baron pe numele lui Baron de Saint-Julien. Pe langa faptul ca era baron, era si o mare fata bisericeasca a timpului. Asa era pe-atunci.
Ma rog.
Tabloul povesteste cum, o fata (amanta clientului in realitate), in timp ce se dadea linistita in leagan a inpins (fara sa vrea) un tanar in boscheti. Tanarul, fiind cazut in tufisuri, vede (si el, tot fara sa vrea) dessous-urile tinerei.
Scena arata in semi-obscuritatea planului secundar un parintel - probabil o reprezentare voalata a celui care comandase tabloul. Acesta, datorita pioseniei, nu putea sa fie pictat in tufisuri. Asa ca sta cuminte pe o balustrada, continua sa o dea in leagan pe fata si se multumeste sa zambeasca cu ingaduinta

Tanarul cazut, este nu doar surprins de ceea ce vede, dar este si descoperit; isi tine palaria in mana. La vremea respectiva, locutiunea "un barbat descoperit" avea o a doua semnificatie clar stabilita si care-i usor de ghicit.

Din cauza impactului, pantoful duduitei sare din picior. Nici asta nu-i intamplator. Aveam sa aflu ca in simbolistica secolului 18 un picior gol si un pantof pierdut simbolizeaza pierderea virginitatii.

Comanda clientului prevedea initial ca pantoful sa fie prins de un amoras."... en faisant voler en l'air les pantoufles de madame, et que des amours les retiennent". Fragonard alege insa sa picteze amorasul sub forma de statuie. Statuia este defapt o replica a unei lucrari contemporane autorului - "Amour Menaçant" a lui Étienne Maurice Falconet.


De jur imprejurul actiunii, se afla un gard - semn ca totul are loc intr-un cadru privat.
Cititnd despre tablou, am dat peste o comparatie care merita, cred, pomenita. Poate sa fie accidentala sau nu; insa cu siguranta este interesanta.

Sambata asta, Pietro Longhi

Sambata asta am ajuns la Metropolitan Museum. Am vrut sa vad “Pierre Bonnard: the Late Interiors” - Bonnard fiind unul dintre pictorii dragi mie. Nu era pentru prima oara (am mai patit asa la Diane Arbus Revelations) cand aveam sa dau peste un loc ticsit de lume.
Nu era niciun chip sa te poti uita la tablouri. Se foiau toti, vorbeau, faceau poze cu niste mici sapuniere metalice, etc. Am renuntat fara niciun regret. La urma urmei, interioarele goale ale lui Bonnard sunt cele care ma atrag cel mai putin. Imi plac portretele (Le corsage rouge, de exemplu).

In fine. Am plecat din sala respectiva si bine am facut pentru ca am descoperit un pictor depre care stiam extrem de putin, dar care de acum incolo a intrat in loja favoritilor: Pietro Longhi.
Singurul tablou pictat de el pe care-l stiam de prin carti era "Rinocerul".
La Metropolitan sunt patru tablouri pictate de Longhi. Din punct de vedere al abilitatilor tehnice, el nu straluceste. Pictura lui e la o aruncatura de bat de pictura naiva. Genialitatea lui sta in umorul fin, aluziile voalate, atentia cu care observa moravurile vremurilor in care traieste.
Unul dintre tablouri se numeste "Vizita" - Intr-un interior Venetian de conditie buna, cu pereti impracati in damasc si tablouri ale stramosilor, sunt adunate cinci personaje: O tanara, toata numai nuri, imbracata elegant, un barbat cu mantaua pe el, gata sa plece (mai mult ca sigur sotul ei) si inca trei barbati care urmeaza sa-i tina companie femeii - un preot, un profesor (care o mediteaza probabil) si un tanar care este amantul femeii. Aluzia este evidenta. Catelusul mic vine sa ia din mana tanarului un biscuit a carui asemanare cu o rusinoasa parte femeiasca este dincolo de echivoc.


Defapt acesti biscuiti (numiti buzzola) sunt o tema recurenta la Pietro Longhi. Ei apar si in alte picturi. "Ciocolata fierbinte" de exemplu. Aici biscuitii sunt mai mari, mai numerosi, si asezati foarte strategic in compozitie.Revenind la tablourile de la Metropolitan. Un alt tablou din aceeasi serie se numeste "Ispita". Aici, un servitor vine sa-si anunte stapanul ca au sosit doua femei - o "domnisoara" si "managera" ei. Servitorul ii arata stapanului cu degetul despre ce-i vorba. Pe perete un tablou cu o scena erotica iar la masa un loc in plus. La stanga de tot, un mesaj subliminal. Un al doilea servitor tine cutitul in asa fel incat sa ne dam seama ca si lui ii sta mintea la niste treburi.


Fascinant pictor. Fiecare tablou pare un act dintr-o piesa de Goldoni.
O galerie cu lucrarile lui, inclusiv cele de mai sus la o rezolutie mai mare, aici.

22 Noiembrie 1968 - Ziua cand Romania i-a asteptat pe rusi

In August 1968 rusii au lansat operatiunea "Dunarea", mai exact invadarea Cehoslovaciei.Este bine-cunoscuta interventia lui Ceausescu de la vremea respectiva, discursul lui din 21 August - aplaudat de occident pentru tupeul nesabuit.
Interesante sunt cateva rapoarte informative ale CIA-ului facute public (relativ) recent (2001), privind posibila invadare a Romaniei de catre rusi 3 luni mai tarziu, in ziua de 22 Noiembrie 1968.
Agentii operativi raportau (din fericire) doar zvonuri privind o invazie de aproximativ 150.00 de militari.
Unul din comentariile raportului spune: "Sovieticii probabil isi permit sa joace un joc al asteptarii cu romanii ca sa vada daca acestia au tras vreo invatatura din invadarea Cehoslovaciei...si daca or sa fie visibil cooperanti in afacerile Pactului de la Varsovia.".
Unul din putinele lucruri pe care le-a putut face Ceausescu la vremea respectiva, ca sa contracareze invazia, a fost sa infiinteze Garzile Patriotice - cu bastile alea urate. Rusii nu ne-au mai atacat, drept care garzile au plecat la strans cartofi.