Sindromul Stendhal

Scriam cu ceva vreme in urma, aici pe blog, despre Sindromul Cotard, despre oameni care cred despre ei insisi ca nu exista.
Exista insa un sindrom si mai "poetic" decat acesta. Am auzit de el intamplator mai zilele trecute. Se numeste Sindromul Stendhal sau Hyperkulturemia sau Sindromul Florenta.
Numele ii vine bine-nteles de la Stendhal scriitorul. Simptomele (de care a avut parte si Stendhal) sunt palpitatii ale inimii, ameteala si chiar halucinatii atunci cand - aici vine partea interesanta - o persoana se afla in fata unei opere de arta de o imensa frumusete sau a unei cantitati impresionante de arta.
In general, locul unde acest sindrom s-a revelat cu precadere este Florenta (galeriile Uffizi in particular).

Pasoptistul ala de Moghioros.

Cu toate ca 25 de ani am locuit la 10 minute de mers pe jos de Piata Moghioros, figura lui Alexandru Moghioros a reprezentat o enigma si banuiesc nu doar pentru mine. Pentru unii, ceata care-l invaluia era chiar foarte groasa- ma refer aici la Elena Udrea care credea despre el ca a fost revolutionar pasoptist.
In concluzie, ani de-a randul am vrut sa stiu cum a aratat acest personaj destul de obscur si ce a invartit el. Azi am avut ocazia sa-i vad ochii.
In primul rand pe Alexandru Moghioros il chema defapt Magyarosi. Dupa stagiul obligatoriu la Doftana, devine apropiat al lui G.G. Dej.
Moghioros a fost cel care l-a avertizat pe Dej de faptul ca Moscova prin mana lunga a lui Chisinevski vrea sa-l detroneze si astfel acesta a avut timp sa faca eschivele necesare.
Tot Moghioros a fost cel care a proiectat caderea Anei Pauker si tot sub indrumarea lui Dej. Moghioros personal a interogat-o pe Ana Pauker in Procesul de la Craiova. Nu stiu pe unde am auzit, ca a facut-o chiar sa planga.
Pe cat de bine s-a avut el cu Dej, pe atat de rau s-a avut cu Ceausescu. Imediat ce a luat tronul, Ceausescu l-a trecut pe linie moarta. Iar cand Moghioros si-a dat obstescul sfarsit in '69, ca un tribut de mana a doua, piata Drumul Taberei (abia atunci construita) a fost numita Piata Moghioros.
Pe nevasta-sa o chema Esther Radosovetkaia. Bine-nteles si numele ei a trebuit un pic adus din condei. I-au spus Stela. Am pus o poza si cu ea (pe cuvant, in ultima poza nu e Moghioros, ci nevasta-sa)

Sarbatori fericite!

Am vaga senzatie ca asta este ultimul post pe anul asta. Pana-n Ianuarie... Sarbatori Fericite.

Intoarcerea

Aseara am vazut unul dintre cele mai frumoase filme facute vreodata: "Intoarcerea" (Vozvrashcheniye) (2003) - Regia lui Andrei Zvyagintsev si imaginea Mikhail Krichman.
Un film in trei personaje (dintre care doi copii), care a luat peaste 20 de premii si 12 nominalizari. Un film, in concluzie, ca un tanc rusesc - fara detalii inutile si gata sa te demoleze.
Pe scurt este povestea a doi frati (Ivan si Andrei) care isi re-intalnesc tatal dupa o absenta a acestuia de 12 ani si pleaca toti trei la pescuit pe o insula lacustra.
La inceput copiii sunt bucurosi ca-si revad tatal pe care nu-l stiau decat dintr-o poza veche. Ca o paranteza, scena in care copii il revad prima data pe tatal lor in timp ce acesta dormea, face o trimitere la tabloul "Plangere la moartea lui Isus" a lui Andrea Mantegna, o simetrie Tarkovskyana gen Nostalgia / Pierro della Francesca.
Insa odata plecati in calatorie, relatia dintre copii si tatal lor pe de-o parte si relatia dintre frati pe de alta, devine tot mai tensionata, escaladand dramatic spre final.
Despre cum joaca cei doi pusti in film nu prea mai sunt multe de zis (in special Ivan, baiatul cel mic). Absolut fantastici. Copii care au opinii, care stiu de ce vorbesc, stiu de ce tac sau de ce plang. Ii vezi cum gandesc partiturile colosale pe care le au de jucat.
Imaginea completeaza povestea. Cadre superbe, compozitii clare, simple, miscarile de camera putine si plutite. Etalonajul in nuante reci de albastru nu este un moft, face parte din poveste si din starea care ti-o transmite filmul in ansamblu.
Imaginile alb negru de mai jos sunt fotografiile pe care le fac ce-i doi copii si care apar cand filmul se sfarseste.
Superb.

Trimiterea la Mantegna de care ziceam:

Scurta consemnare, fara legatura cu ceva anume.

Azi dimineata am vazut cel mai pitoresc boschetar.
Dormea.
In picioare cu pantofi a caror talpa era deslipita in bot (ca in imaginile cliseizate ale cersetorilor din desene animate). Pe cap palarie de cowboy. Pe ochi avea masca din aia pentru somn de frumusete, iar deasupra lui, pe perete, era o priza... in care-si pusese player-ul MP3 la incarcat.
Vise placute..

Damnatio Memoriae

Acum 4 ani, a aparut pe piata lucrarilor de arta acest tablou pictat de Pinturicchio si care a fost o vreme socotit ca fiind pierdut.
Tabloul il arata pe Isus copil cu un halou din aur. Lucrul care-l face interesant este acela ca in cadru mai apar 3 maini enigmatice.

Tabloul este un bun exemplu de "Damnatio Memoriae". Probabil nimeni nu ar fi aflat niciodata ale cui sunt perechile de maini, daca tabloul nu ar fi fost copiat in secolul XVII de un artist numit Pietro Facchetti, inainte de a i se face « Photoshoping » cu foarfeca.

Mainile Madonei din tablou, apartin Giuliei Farnese (Giulia la Bella - cum ii spuneau contemporanii). Cu ceva vreme in urma am postat pe celalalt blog al meu un tablou care mi-a placut (si inca imi mai place, fireste). Tabloul se numeste "Doamna cu Unicorn" pictat de Rafael.

Tabloul o infatiseaza chiar pe aceasta Giulia Farnese. De unde se vede treaba ca la vremea ei era o persoana extrem de notabila. Si nu avea cum sa nu fie din moment ce era amanta Papei Alexandru al VI-lea – respectiv barbatul care se arunca la picioarele ei. (Papa Alexandru al VI-lea a fost printre altele tatal Lucreziei Borgia - vezi "Bartolommeo Veneto - Portretul unei Femei"). Tabloul cu adorarea ... lui Isus i-a fost comandat lui Pinturicchio de catre Papa, dimensionat perfect sa incapa deasupra patului. Cum genul asta de pictura imorala nu putea sa stea prea mult pe peretii Vaticanului, tabloul a fost un pic ajustat cu fierastraul dupa moartea "preafericitului". Iar dupa cativa ani a disparut cu totul si in locul lui a fost instalata o tapiserie.

Cele 5 poze ale lui Hugo Jaeger

Dupa cum spune cliseul, o poza face 1000 de cuvinte. Aceiasi poza dar cu rezolutie buna face mai multe. De mult cautam sa gasesc cele 5 fotografii Agfachrome facute de Hugo Jager in 1941, la Bucuresti, pe bulevardul Bratianu (actual Magheru). Le-am gasit in sfarsit ieri la o rezolutie multumitoare (click pe ele pentru marire)

ZIARUL

Sunt cativa ani buni de cand nu am mai deschis un ziar romanesc de aici din NY. Ieri am avut aceasta ocazie fabuloasa de a ma intalni cu o astfel de gazeta facuta pe genunchi.
Trebuie sa fac o paranteza. Persoana care mi-a dat ziarul spre lectura e plecata din Romania de 35 de ani. Dorind sa-si faca un duplicat dupa certificatul de nastere al lui si al sotiei + certificatul lor de casatorie, s-a dus la consulat unde nu fusese niciodata - si deci nu stia care-i spilu' pe la birourile romanesti. Dupa multe luni de asteptare primeste (surprinzator) un telefon de la consulat. Actele erau gata. Coada la ghiseu mica. Mica, da' grea... 2 (doi) functionari serveau la 1 (un) ghiseu. Cum altfel? Dupa o asteptare din aia serioasa (in care ai timp sa citesti gazeta glorioasa despre care va vorbesc) ajunge in fata si i se dau actele. Bucurie? Nu. Surpriza? Da. Ii facusera in loc de doua certificate de nastere si unul de casatorie, trei de nastere.

Revenind la ziar. Deschid la pagina de ras - respectiv mica publicitate:
Din ciclul "Shtrul mort. Vand Trabant", un anunt tiparit atat cat a fost hartie:N-am reusit sa aflu ce cauta doamna serioasa din Romania (desi am incercat si pe paginile din jur) asa ca am mers mai departe. Din seria "Limba noastra-i o comoara", aflam ca cineva (?) cauta "job de curatenia".
Mai departe , din ciclul "Tristan Tzara este poetul meu preferat"- un anunt care poate fi citit oricum (in diagonala, dreapta-stanga, in oglinda):
Urmeaza un anunt fantoma din seria "Speranta moare ultima", plasat acolo unde ii este locul: la rubrica "Diverse".


Iar la final, "la creme de la creme". Un anunt din ciclul "Cum sa ne distram cu bani putini - Capitolul unu: Vulgar, da' subtil..."


Cam atat pe ziua de azi. Mai am de citit un articol-reclama despre Vrajitoarea Aurelia Ardeleanca care, aflam din ziar, are si website. Aici, vrajitoarea poete fi vazuta cum vorbeste la telefon in timp ce i se arde mancarea.

Bunica sefului

Azi a intrat la mine in birou seful cel mare - Patronu', cum s-ar spune pe romaneste. Tinea in brate un tablou. Il tinea intors - nu vedeam decat sasiul panzei.
- Poti sa-mi faci o poza la un tablou?
- Sigur.
- E facut de bunicul meu.
Dupa care intoarce tabloul.
- E bunica mea. Ma rog, bunica mea vitrega.Evident m-am dus pe internet sa vad cine este bunicul. Nu m-a surprins sa aflu ca bunicul era un mare pictor (Link-ul aici) , care a studiat la Paris cu Matisse si prieten bun cu Chagall. Spun ca nu m-a surprins pentru ca tabloul chiar e foarte misto. Ba chiar am gasit-o pe internet si pe "bunica vitrega", intr-un alt tablou. Era asezata in acelasi scaun dar de data asta era "vestida". Ca Maja lui Goya.

Tu! La vot, cu tine!

Aseara am votat.
Pot sa spun ca e o oarecare experienta. Se voteaza la Scoala, ca in Romania. Aici insa se termina asemanarile. Pentru cine nu stie, procesul e destul de alambicat. Cu mici variatii, procesul e cam asa:
1) In primul rand te inregistrezi cu ceva vreme inainte. (Eu m-am inregistrat pe internet, am printat si am pus la posta formularul)
2) Primesti prin posta un carton unde iti zice unde sa te duci sa votezi.
3) Te duci la scoala corespunzatoare.
4) Arati cartonul la intrare. Pe cartonul ala e un numar (la mine de exemplu era 43).
5) Esti directionat la cabina corespunzatoare numarului. Poate sa fie un avantaj sau un dezavantaj. La mine de exemplu erau 2 oameni in fata mea. La cabina alaturata erau 10 persoane la coada.
6) In dreptul urnei predai cartonul. Esti cautat intr-un ceaslov.
7) NU-TI CERE NICIUN ACT DE IDENTITATE (!). Te pune doar sa semnezi sub semnatura deja scanata de pe formularul initial. Banuiesc, ca daca nu seamana iti cere "boletinu".
8) Intri in cabina unde se afla o "masina de votare", care poate sa fie electronica sau mecanica - la mine era mecanica si arata cam asa:
9) La baza masini este un levier cu maner rosu. Tragi levierul spre dreapta.
10) Apoi ai un panou cu numele candidatilor si in dreptul fiecarui nume ai un buton ca o cheie. Iti alegi "catindatu" rotind butonul corespunzator.
11) Cand ai terminat, tragi levierul ala mare la loc in stanga si din punctul tau de vedere votul s-a incheiat.
12) Numaratoarea voturilor nu se socoteste la nivelul intregii tari, ci voturile se dau unor electori. Numarul de electori variaza de la un stat la altul (de ex NY are 21, California 55, Maryland 3). Ca sa castige, presedintele trebuie sa primeasca cel putin 270 de voturi de la acesti electori. Sistemul e mult mai complicat dar cam asta-i principiul.
13) La 11 seara zice la televizor daca ai tras bine de levier sau nu. Ca la slot machine: BAR - BAR - BAR...ACK OBAMA