Hearst Tower

Duminica am fost sa fotografiez doua cladiri dintr-o serie mai mare despre zgarie-norii New York-ezi.
Una din cladiri este Hearst-Foster Tower (300 west / 57th street). Ce e interesant la cladirea asta e ca a fost inceputa in anii '20. Au fost construite doar primele 6 etaje in cel mai rafinat stil Art-Deco insa din pricina depresiei financiare din 1928, lucrarile au fost oprite pentru aproape 80 de ani. Abia anul trecut a fost terminata.

"Negriciosul" lui Zola

"....Elles appelaient ainsi entre elles, sans rire,
de ces noms de vieux grigou et de moricaud,
les deux hommes qui payaient, un commerçant
du faubourg Saint-Denis, de tempérament économe,
et un Valaque, un prétendu comte, dont l'argent,
toujours très irrégulier, avait une étrange odeur."

Émile Zola, "Nana" (1880)

Alphonsine

Am gasit ieri pe internet desenul de mai sus. E facut de Johannes Gros si face parte dintr-o serie de 10 planse in aquaforte numite "Une Courtisane romantique".
Femeia din desen e Alphonsine Plessis. Care nu e alta decat Marie Duplessis amanta lui Alexandre Dumas fiul, care nu e alta decat Marguerite Gautier, care va sa zica nu e alta decat "dama cu camelii" care, in fine, nu e alta decat Violetta Valery din Traviata.


Camelia pe care o purta in piept (din cauza tuberculozei era singura pe care o putea tolera nefiind parfumata) era un semn al faptului ca era disponibila. Dumas precizeaza cu detalieri mundane ca 25 de zile camelia era alba iar urmatoarele 5 era rosie.
A murit la 23 de ani, bolnava de tuberculoaza (cum altfel) si a fost inmormantata in cimitirul Montmartre.

Palatul Ghica

La Caciulati, nu departe de Bucuresti exista acest palat care apartine, din 1924, Academiei Romane (din cate am inteles).
Palatul a fost construit in 1822 de Alexandru Ghica care si acesta la randul lui avea pamanturile mostenite de la taica-su, banul Dumitrache Ghica. In fine, Dumitrache la randul lui le cumparase in 1807 de la boierul Ianache Mavrodin.

Inca un "Punctum"

A aparut in sfarsit si al doilea numar din PUNCTUM.
http://www.punctum.ro/punctum_magazine.php

Ikizukuri

Ikizukuri e un fel de mancare japoneza. Carne cruda de peste. Ma rog, asta nu-i mare scofala la urma urmei. Chestia e ca pestele e inca viu cand il pune pe farfurie.
Bucatarul baga mana intr-un acvariu, scoate pestele, ii taie carnea de pe parti si ce ramane din nenorocitul de peste il pune in niste proptele. Chelnerul ti-l aduce ornat cu crizanteme. Tu mananci carnea cruda in timp ce te uiti la peste cum palpaie in farfurie, da din coada si beleste ochii la tine. Rugator: "Nu ma manca!".
Era si un banc. Un taran prinde un peste de aur (normal). Pestele ii zice:
- Tarane, nu ma omori, te implor! Iti implinesc trei dorinte, tarane, daca-mi dai drumul inapoi in apa
Taranul ii da un pumn in cap si-l omoara:
- Pe cine ma-ta faci tu ma "taran"?

Pofta buna!

Liniste

Un articol minuscul din Evenimentul Zilei pomeneste de strada unde se afla scoala generala unde am invatat.

"Cele mai zgomotoase zone ale Capitalei sunt Bulevardul Magheru si Cartierul Ghencea, unde valorile poluarii fonice ating maxima de 81 de decibeli. ..... Cea mai mica valoare a poluarii fonice a fost inregistrata pe strada Pascani din cartierul Drumul Taberei, unde maxima zilei nu depaseste 58 de decibeli."

Asta mi-a adus aminte de o poza facuta asta vara. Vroiam sa schimb filmul dar mai aveam o singura pozitie in aparat. Drept care am executat-o:

Program de voie

Enorm a trecut de cand nu am mai trecut pe blog. Intotdeauna cand chiulesc asa de mult simt nevoia sa ma justific in vreun fel, sa spun ca totusi nu am risipit toate zilele astea si ca sa-mi iert oarecum acest pacat ma apuc sa povestesc ce am mai citit ori ce muzica am mai ascultat si asa mai departe. Adevarul e ca muzica pe care am ascultat-o a fost cam tot aceiasi - ba chiar am avut vre-o doua zile in care am ascultat patologic de mult o singura piesa din ultimul act din Lucia di Lammermoor cantata de Callas; pe urma de citit am trecut doar peste lucruri usoare (unele insa chiar foarte misto cum ar fi de exemplu scriptul de la "Pulp Fiction". Excelent!), messenger, e-mailuri, doua zile iesit si mers cu bicicleta apoi urmatoarele doua iesit si dat zapada, alte cateva pagini scrise la carte si in general program de voie.

Cantecul Ungurilor Sinucigasi

Prin 1935, un ungur (care prin anii '60 s-a aruncat pe fereastra) a compus un cantec numit "Szomorú Vasárnap" - "Duminica Sumbra" pe romaneste.
Se zice ca multi si-au luat zilele pe muzica asta - un bun exemplu a ceea ce psihologii numesc "Efectul Werther" sau sinucidere prin imitatie.
Drept urmare a fost interzis o vreme in Ungaria.
Cantecul a fost tradus si cantat prin multe alte locuri. "Sombre Dimanche" in Franta, "Gloomy Sunday" in America sau Anglia, etc. L-au cantat Ray Charles, Serge Gainsbourg sau Björk
Dar aproape peste tot cantecul a facut victime si a fost uneori interzis pe unde a fost cantat.
Eu nu-l ascultasem. Drept care, am ascuns lamele, cutitele si otravurile si l-am cautat vitejeste pe internet.
Am gasit trei versiuni pe care am sa le comentez indata:
1) Billie Holyday (inregistrarea din 1941)
2) O americanca din zilele noastre (nu i-am retinut numele)
3) O unguroaica pe numele ei Angéla Póka (o inregistrare de anul trecut)


1) La Billie Holyday nu sunt prea multe de comentat. Vocea ei senzationala, jazz, atmosfera si cam tot ce te poti astepta de la ea. O melodie ca oricare alta. Am trecut cu bine testul primei ascultari. Am mers mai departe

2) Clipul incepe cu vocea din OFF a cantaretei care zice ceva de genul:
"Billie Holiday canta piesa asta edulcorat, defapt asa s-a nascut muzica pop (rasete in sala). Eu am sa o cant asa cum trebuie cantata."
Bai si incepe sa o cante. Nu am reusit sa o ascult pana la final. Dar nu din cauza ca m-a rascolit, ci pentru ca femeia aia (rau imi pare ca nu i-am retinut numele) facea un fel de muget lugubru pe fiecare vocala, lungea vorbele inexplicabil de mult, lasa notele in jos. Pe scurt, ceva de nedescris. Dezamagit, am cautat sa ascult melodia asa cum suna "la mama ei" - respectiv in ungureste.

3) Era inregistrata la o emisiune TV cred.
Incepea cu vocea comentatorului tipand la public:
"Szoooomorú Vasárnap ..... Aaaaaanghilooo Pooookoooo (adica "Angela Poka canta melodia Duminica Trista"). Si se apuca aia sa cante... ce mai freamat, ce mai zbucium. Am inteles de ce le-a venit alora sa se impuste. Infiorator.
Un fel de Jeana Gheorghiu, sarind si miorlaind versurile: "kedvesem gyere el, pap is lesz, koporsó, ravatal, gyászlepel.".

Poate ca in 1935 suna altfel. Poate ca insemna ceva. Pe mine insa m-a lasat confuz.

Albgardistii erau mai interesanti

Intotdeauna am gasit un fel de fascinatie in albgardisti. Aveau uniforme mai frumoase, erau mai pitoresti si asa mai departe.
De exemplu Pavel Bermondt-Avalov. Are atitudine, un pic cabotina in cum pozeaza dar una peste alta e aproape un personaj livresc.

Sau Roman Fyodorovich Ungern von Sternberg, care si-a inghitit Crucea Sf. George inainte sa-l execute bolsevicii. Practica budismul si credea despre el ca-i reincarnarea lui Gengis Han. A fost pentru 5 luni de zile dictatorul mongolilor.

Sau baronul Vranghel, pe care l-au fugarit comunistii pana la Marea Neagra. Situatia era cam asa: in spate bolsevicii in fata marea. Atunci Vranghel le-a zis la osteni:
- Veniti cu mine (nu stiu exact unde) sau stati aici si va halesc comunistii.
Si-au plecat toti in Turcia.