Mass Market Paperback

MMP sau Mass Market Paperback este numele sub care se gasesc de vanzare prin aeroporturi sau chioscuri de ziare, carti de dimensiuni mici tiparite pe hartie proasta.
In general sunt carti care urmeaza primei editi. In ele gasesti povesti de dragoste, mistere politiste si asa mai departe. Arata ca asta din stanga.

A existat si in Romania interbelica o carte, care daca ar fi fost publicata in America, ar fi fost cu siguranta un MMP. A fost tiparita de 34 de ori in 10 ani. Pe scurt, un "best seller". Nu importa prea mult numele sau autorul. Cartea este mai mult decat usurica. Uneori chiar cretina. Insa, acum doua saptamani, cand am fost in Romania am cautat in mod expres sa pun mana pe ea.
Este un exercitiu excelent sa cercetezi mecanismele primare ale mintii. Sa vezi cum se invart ele in capul unui cititor cu o educatie neselectiva . Ce il determina sa dea pagina. Care sunt imaginile si constructiile care puncteaza la sigur. De ce Sandra Brown de exemplu a scris 60 de carti (de 60 de ori mai multe decat Dumnezeu) . Si spun ca exercitiul este excelent pentru ca-i foarte simplu. Ca un puzzle cu 4 piese.

Inapoi

Gata. M-am intors la New York dupa doua saptamani de Bucuresti. N-am ce poza sa pun deasupra textului. Unul din bagaje s-a ratacit inca de la plecarea mea in vacanta iar cablurile de la aparatul foto care erau in valiza respectiva sunt pe undeva prin Roma (si asta dupa ce au trecut prin Cairo). Defapt acest bagaj a fost muzica de fond a intregii mele calatorii.
Atat de multe povesti se agita in mintea mea, dand sa iasa, incat am sa le mai las sa se cearna si daca mai am chef am sa le pun pe blog. Chiar daca nu sunt proaspete, sunt uimitoare. Exagerez.

Rach 3

Konstantin Somov - portretul lui Rachmaninoff

Sunt oameni care strang timbre, altii cutii de chibrituri iar altii, altele. Am gasit pe internet pe cineva care colectioneaza "Rach 3" -uri.
"Rach 3" este prescurtarea concertului numarul 3 de Rachmaninoff. O piesa extrem de solicitanta din punct de vedere tehnic din cate am inteles.
Aici este site-ul.
Colectionarul da note versiunilor si le comenteaza. Spre exemplu Vladimir Horowitz are nota 10 iar Rachmaninoff insusi are nota 7. Legendara interpretare a Martei Argerich are nota 8 "....din punct de vedere muzical este aproape un dezastru - spune colectionarul - insa un pianism incredibil".


Varianta pe care am ascultat-o eu este si cea mai populara. Este a lui David Helfgott si pe care filmul "Shine" a facut-o celebra. Are nota 1.5 (din cate am inteles ii lipsesc sute de note si este ceva oribil).

Apa Sambetei - jurnal de carte (03)

Sunt undeva pe la inceputurile occidentalismului in Tara Romaneasca (curios, in marea lor majoritate croite sub influenta ruseasca odata cu domniile regulamentare).
Am vrut sa vad cine a fost Kiseleff, si mai ales cum arata acest om despre care nu stiam decat lucruri vagi si faptul ca a lungit Calea Victoriei pana la Casa Scanteii.
Numele lui intreg era Pavel Dmitrievici Kiselev (citit, din cate am inteles, Kiseliov. Kiseleff era semnatura lui frantuzita). A luptat la Borodino impotriva lui Napoleon, a fost casatorit cu Sofia, contesa Sofocki, si a murit la Paris in 1872. Aici intr-un tablou de Franz Krüger.

"Cum arta a facut lumea"

Doi psihologi din Arizona (Sheldon Solomon si Jeff Greenberg) au facut urmatorul test:
Doua grupe de studenti - un grup de republicani si unul de democrati.
1) Fiecare subiect trebuie sa puna o portie de sos foarte iute in doua castroane si sa le dea - unul unui republican si unul unui democrat.
Rezultatul in prima faza: cantitatea de sos a fost aproximativ egala.
2) Subiectii completeaza un formular cu intrebari legate de moarte.
3) Se repeta procesul cu portionarea sosului iute.
Rezultatul: indiferent de grupul din care veneau, cantitatea de sos a fost aceiasi pentru cei de aceiasi culoare politica si dubla pentru cei cu viziuni opuse.

Unul din craniile imbracate in lut, descoperite la Jericho.

Experimentul a fost parte a unui episod dintr-un documentar facut de PBS. "Cum arta a facut lumea", iar episodul s-a numit "To Death and Back".
Sheldon Solomon spune la un moment dat: "... arta nu face altceva decat sa ia mediul inconjurator si sa ne dea control asupra lui, sa remodeleze lumea din jurul nostru si sa-i dea propria noastra imagine".

Dulcimer Player Deluxe

In seara asta David Schnaufer, "Dulcimer Player Deluxe".
Dulcimerul Apalach-ian vine din Germania (adus de emigrantii germani in America sub forma titerei in secolul 17).

Schnaufer spune ca "[dulcimerul] e inca un animal salbatic - inca nu a fost domesticit".
Excelent albumul

Adele - O femeie de milioane

O voce de femeie cu treceri impresionante de la accentul german (pentru cuvintele nemtesti) la accentul englez, facea o invitatie la "Neue Galerie" din New York sa vedem portretul Adelei Bloch Bauer (I).In 1907, la Vienna, Gustav Klimt picta portretul Adelei Bloch Bauer. In ulei si in aur. Tabloul fusese comandat de Ferdinand Bloch Bauer - un evreu cu avere uriasa din Austria acelor vremi.
In 1925 Adele moare, insa lasa prin testament acest tablou Galeriilor Nationale Austriece.
Odata cu venirea razboiului, barbata-su (Ferdinand) fuge in Elvetia iar tabloul si toate averile lui sunt confiscate de nemti. Ferdinand fiind mostenitor al tabloului (inaintea tuturor) ii schimba traiectoria. In testamentul lui din 1945, mostenitori ai averii lui sunt rudele lui. Printre ele si o nepoata Maria Bloch Bauer (casatorita Altman)
Aceasta Maria Altman dupa ce reuseste sa scape de Holocaust, ajunge in America. Dupa 60 de ani de la confiscarea tabloului de catre nemti (timp in care tabloul a trecut prin diverse maini si in final expus la Vienna), deci dupa 60 de ani, in 1999, Maria Altman da in judecata statul austriac - sa-i dea inapoi tabloul. Urmeaza o serie lunga de procese si cheltuieli fabuloase care au luat sfarsit in Ianuarie anul asta. Austria a pierdut tabloul. Pe strazile Viennei erau afise prin care isi luau ramas bun de la Adele.Luna trecuta Adele a fost cumparata pentru o suta treizeci si cinci de milioane de dolari. Suma este atat de mare incat nici nu ma impresioneaza. Suna abstract. Nu stiu daca exista vre-un alt tablou pe care cineva sa dea o asa suma fabuloasa.

Cumparatorul - un evreu cu o avere uriasa din America acestor vremi: Ronald Lauder, mostenitorul imperiului cosmetic "Estee Lauder" si proprietarul galeriei "Neue Galerie" din New York.

Femeia cu voal

In nicio alta pictura nu am vazut priviri odihnindu-se, ochi lunecand in gol asa cum sunt in "Femeia cu voal" a lui Rafael.
Pe urma este si mana dreapta, care doar in teorie este a femeii.
Geniu.

Un tablou naucitor

Aseara mi-a trimis cineva prin e-mail fotografia asta. Tabloul din cate am inteles este deja celebru. Nu poti sa comentezi nimic la el. Este "incomentabil". La inceput am fost ciuruit de atata prost gust.

O paranteza. Este suficient sa -ti imaginezi "frumosul-in-arta" curgand ne intrerupt printr-o teava. Din loc in loc teava-i crapata. Cate-o picatura cade prin crapatura intr-un lighean cu apa statuta. Zeama aia este kitschul.
Cand Dali a facut pestele lui de sticla nu-si imagina ca o sa ajunga in cartierul Militari, pe televizorul Diamant, vecin de mileu cu pescarul japonez.
Kitschul (in marea majoritate a cazurilor) este rezultatul distilarii unui lucru care candva a fost de bun gust. Cred.

Revin la tablou si la ce m-a determinat sa nu-l consider kitsch.
Spectaculos este faptul ca pictura este de factura narativa. Spun spectaculos pentru ca INTOTDEAUNA kitschul este decorativ si niciodata narativ.
Tabloul asta e adevarat. Nu-i nimic de forma. Totul e "pe bune".
Stefan cel Mare e la Iasi la Palatul Culturii, si-a pus vinul intr-un fel de pahar de coniac, toti sunt veseli, se bucura de vin. Au devenit umani. Voievodul nu face un toast. El da "noroc" barbateste. Calendarul care a intrat grabit in compozitie ne arata fara echivoc faptul ca este ziua lui Ceausescu.

P.S. Aseara ma uitam la pictura fara sa-mi dau seama cu cine seamana Nicolae C. "...parca asta nu a avut niciodata despicatura aia in barba". Si in clipa aia m-am luminat. Cu Becali seamana.

Sindromul Cotard

Exista un sindrom foarte rar si foarte straniu. Eu nu auzisem de el pana nu de mult. Este o boala mintala numita "Sindromul Cotard" - dupa numele celui care a descoperit-o si care la inceput a botezat-o "le délire de négation".
Cei care au acest sindrom cred defapt despre ei ca nu exista.
Trecand de la serios la gluma, am instalat ieri pe blog o harta care-mi arata cati vin sa citeasca blogul meu si de unde vin. Era un punct minuscul pe New York. Ala eram eu. Deci exist. M-am linistit.