Romania colorata a lui Horst Grund

Am sa incep cu doua vorbe despre Horst Grund (29 Iulie 1915-8 Mai 2001) si-am sa spun ca a fost unul din cameramanii germani in timpul celui de-al doilea razboi mondial care a documentat pe pelicula, pentru buletinele saptamanale de stiri ale Reichului, mersul trupelor germane pe frontul de rasarit.
In materie de cinematografie de razboi a venit cu o idee originala. In timpul unui atac al aliatilor, nefiind decat el singur, fara asistent, a cuplat pe un singur cap de trepied doua aparate de filmat cu focale diferite: o Askania Z cu un teleobiectiv de 300mm si un Arriflex de 75 de mm.
Incadrarea o facea printr-un binoclu prins deasupra aparatelor.
Pe langa Arriflexul si Askania din dotare avea cu el si o Leica. Nu, n-a pus si camera pe trepied ca sa faca si poze. Pozele le facea separat. Si aici vine partea interesanta.
In drumul spre Rusia, Horst Grund a facut cateva fotografii si in Romania. Poate ca a facut mai multe imagini decat am gasit eu. dar chiar si asa este interesant de vazut cum arata Romania anului 1941 in culori. Foarte multe dintre poze au fost facute in zona Dobrogea-Marea Neagra, el fiind corespondent atasat trupelor de marina.
Asadar:
In prima imagine titlul pozei spune "coloana de soldati intr-un oras". Evident este Bucurestiul la piata Kogalniceanu

Imaginea asta e absolut colosala: Nazisti facand safteaua unor tiganci florarese... (nu-mi dau seama unde este fotografia facuta)

Eine butelkutzan mit tzuikan ?

Copii de prin Dobrogea

O turcoaica si un turc, posibil pe undeva pe langa Braila



O biserica de prin zona deltei (?)

Un lipovean in fata acelei biserici

Un taran si un copil

titlul original este Romania - marinar pescar barbos

Marea Neagra

Dobrogea


Concurs de aruncarea stufului intre matelot si Capitan


Vacar dobrogean calare


Soldat desenand marea. In planul doi se vede Constanta

Cazinoul din Constanta

Tot cazinoul

Constanta vazuta dinspre port. La chei este ancorat puitorul de mine "Carol"

Soldati marsaluind prin Constanta

Constanta


Soldati romani prin Constanta. De remarcat faptul ca, desi aflati in mijlocul celui mai mare macel al omenirii, oamenilor le pasau de flori. Generatie dupa generatie lumea cumpara tot mai putine flori. Cumparam doar constransi de obligatii din pacate.

"Resedinta de vara a regelui Carol" - asa se cheama fotografia.

Asta-i chiar Horst Grund

Tot el cu un "Kamerad"


O mitraliera pe afet si un arriflex pe trepied

Mitralior si operator. Constanta in planul doi.


Horst Grund
Frumoasa e Constanta (dar mai frumoasa-i viata)

Pe acoperisul unei vile din Constanta (sau cel putin asa zice titlul)

Cherchez la femme...


Soldati romani marsaluind


Un Dornier 24 (locul seamana cu Sf. Gheorghe)
Sistemul cu 2 aparate de filmat de care pomeneam mai sus

Pe Marea Neagra - Horst Grund si Leica


(In acelasi context, interesante sunt si cele 5 poze ale lui Hugo Jaeger, tot din 1941)

Jean Auguste Dominique Ingres - "Printesa de Broglie"

Pana sa vad in realitate primul tablou pictat de Ingres, nu eram un mare admirator al picturilor lui. Le stiam, le vedeam ca fiind importante, dar nu eram impresionat.
Asta pana am vazut prima oara la Metropolitan tabloul numit "Printesa de Broglie" sau pe numele intreg (faceti loc) "Printesa Albert de Broglie, née Joséphine-Eléonore-Marie-Pauline de Galard de Brassac de Béarn"


Ingres a detestat intotdeauna portretele la comanda. Pictura istorica era in vremurile de atunci "all the rage" si asta era ceea ce isi dorea el sa faca.
Pictat in jurul anului 1852, tabloul este aparent ultimul portret comisionat artistului infatisand o femeie.
Pe langa dimensiuni (tabloul este in marime naturala), puterea este data de compozitia simpla de forma piramidala.


Volumul suprafetelor (fie ca-i vorba de atlazuri, dantelarie sau carne) o fac pe femeia din tablou sa fie vie. Ingres a vrut-o sa semene cu o statuie greceasca, insa te uiti la ea si ea iti raspunde cu o privire de lenesa melancolie, din inaltimea statutului ei social.



In dreapta sus este blazonul familiei care-i asigura trufia aristocratica.


La gat poarta in loc de crucea clasica un medalion ce imita un artifact paleocrestin. Asa era moda in vremurile alea.



Tot in spiritul giuvaerurilor neoclasice sunt si bratarile, inelele si cerceii.


Pe scaun sunt aruncate nonsalant manusile albe de matase, evantaiul inchis si un sal brodat cu fir de aur. Ele ne spun ca femeia se intoarce de undeva de la un bal sau o soarea oarecare. E un moment oarecum intim, cand personajul iese din spatiul public si intra in cel domestic.

Tabloul, care si acum pastreaza rama originala aleasa de Ingres in 1853, a fost comandat de sotul femeii Jacques Victor Albert duce de Broglie (mai tarziu prim ministru al Frantei).


La cativa ani dupa terminarea tabloului, pe cand avea 35 de ani, printesa de Broglie moare de tuberculoza. In urma nefericitului eveniment, Jacques Victor muta tabloul intr-o alta incapere, in spatele unor draperii. Lucrarea ramane in posesia familiei de Broglie pana in anul 1958 cand se alatura colectiei private Robert Lehman (cea mai mare din America) si ulterior donata Muzeului Metropolitan in 1969.

Bine de stiut

Oarecum acunsa pe Youtube se afla o colectie de cinematografie ruseasca aproximativ 80 de lung metraje titrate in engleza (nu stiu cat o sa mai dureze din pricina problemelor de copyright). Asa ca ma grabesc sa vad/revad cat mai multe, cat mai repede.
Pomenesc doar cateva din cele mai stiute filme de acolo:

Gara pentru doi
Andrei Rubliov
Anna Karenina (1967)
Oglinda
Moscova nu crede in lacrimi
Nostalgia
Pe Donul linistit
Cainta
Calauza
Taxi Blues
Zboara cocorii
Insula
Intoarcerea
Piesa neterminata pentru pianina mecanica
Razboi si pace (varianta scurta de 5 ore)
Albul Bim ureche neagra.

Filmele sunt taiate in bucati de 10 minute minute, insa puse impreuna sub forma de playlist ca sa nu stai sa cauti urmatorul fragment.
Deci, link-ul :
AICI

Anatomia obiectivului de 50

Acum cateva luni, aparatul foto a luat o cazatura in bot.
Camera nu a avut nimic, insa obiectivul (Canon 50mm f/1.8) s-a facut pe din doua.
Pentru cei interesati sau doar curiosi, asa arata maruntaiele celui mai simplu obiectiv EF

"Za"

M-a impresionat nu atat lista in sine. Comparativ cu numarul total al crimelor politice din perioada respectiva, 346 de condamnati la moarte sunt o nimica toata.
Pentru mine impresionanta este semnatura.
O actiune motrice de cateva secunde si un automatism de rutina, ajung sa fie incarcate de atata filosofie existentialista. O semnatura apasata, cu creion albastru. Acel punct infinitezimal care se afla exact in centrul de refractie al istoriei si al destinului.
"Za" (se aproba) - I.V. Stalin

Lista cu 346 condamnati la moarte intocmita de Lavrenti Beria si data lui Stalin pentru aprobare in ianuarie 1940

Colosul

Goya fiind pictorul meu preferat, am evitat in general sa scriu despre el aici pe blog. Nu stiu de unde sa incep si unde sa ma opresc.
Totusi. Acum cateva luni, am citit un articol in editia online a gazetei englezesti "Times" un articol care sta sub titlul "O greseala colosala? Lumea artei tulburata de capodopera lui Goya"
Asa cum o arata si jocul de cuvinte din titlu este vorba despre tabloul numit "Colosul". Adica acesta:


Ideea e urmatoarea. Dupa multi ani, timp in care a fost privita drept una din marile lucrari ale lui Goya, s-a descoperit ca a fost pictata de Asensio José Luis Diez. Dupa ce s-au uitat atent cu lupa la tablou au vazut ca nu-i bine pictat (sau nu asa de bine cum se asteptau de la Goya) si cand au pus lupa intr-un colt au vazut ca acolo scrie mititel A.J.
(Ca o lamurire: Acest Diez a fost mana dreapta a lui Goya cand a pictat frescele din "La Ermita de San Antonio de la Florida" si semna cu initialele A.J.)
Hotararea a fost definitiva. Tabloul a fost scos din catalog si trecut sub rubrica "in stilul lui Goya"
Taberele sunt impartite. Cativa continua sa creada, totusi, ca autorul este Goya.
Printre necredinciosi ma numar si eu. Nelamurirea mea este una simpla. 80 de ani cat a fost expus la Prado, nu s-a uitat nimeni in coltul tabloului sa vada ce scrie acolo?
Si-apoi, descoperirea mie imi pare cel putin bizara, verdictul dat cu usurinta, avand in vedere greutatea metaforica a lucrarii. Facand o comparatie e ca si cum ai spune ca s-a descoperit ca "Luceafarul" e scris de Veronica Micle pentru ca Eminescu nu avea cum sa foloseasca pleonasmul "cobori in jos" iar pe spatele manuscrisului scria V.M.. E absurd.
Nu contest faptul ca e posibil sa existe 2-3 pensule date de Luis Diez, insa povestea din tablou este mult prea mare pentru ucenicul lui Goya. Este echivalentul pictat al romanului "Razboi si Pace".
Asa cred eu.

Am uitat (evident)

Stiam eu ca e in Iunie, pe la inceput, dar nu mai tineam minte exact ziua. Ma refer la faptul ca, din 6 Iunie, am intrat in al patrulea an de cand ma opintesc la blogul asta.
Asa ca, momentul fiind expirat, in loc de "Ziua Blogului Meu" am sa sarbatoresc "Ziua Cititorului Blogului Meu". Am sa-ti multumesc pentru ca ai trecut pe-aici, ai citit si ai lasat comentarii frumoase care m-au impins sa mâzgălesc mai departe.
Multumesc.

Un tablou, un nebun si o ploaie de aur

15 Iunie 1985.
Uniunea Sovietica.
Leningrad.
Pentru angajatii muzeului Ermitaj este o Sambata ca oricare alta. Este aproape ora pranzului cand randurile vizitatorilor incep sa se ingroase.
In muzeu intra un tovaras deranjat psihic, avand in mintea-i tulbure un scop precis iar in buzunar un cutit si o sticluta cu acid sulfuric. Se duce direct la un anumit tablou, il stropeste cu acid dupa care il sfasie de doua ori cu lama cutitului.
Lucratorii muzeului raman blocati. In Uniunea Sovietica nimeni nu indraznea nici macar sa se gandeasca la asa ceva.
Dupa ce ordinea publica a fost adusa sub control (nu e greu de imaginat prin ce mijloace avand in vedere ca nici acum nu se cunoaste numele atentatorului) tabloul a fost scos din rama, dus intr-o camera, asezat in picioare si timp de ora si jumate angajatii luau apa in gura si o pulverizau pe tablou ca sa stopeze arsura acidului.
Pe seara, cand procesul chimic a fost definitiv oprit, aproape o treime din tablou era distrusa. Din nefericire aceasta treime era exact in mijloc.
Dar in URSS, "un monument al barbariei" nu trebuia sa existe. Tabloul trebuia restaurat.
Cu un amstec de miere si clei de sturion au fost reparate straturile de vopsea care incepusera sa se desprinda. Din pricina "dusului" care a stopat acidul, tot vernis-ul devenise laptos si a trebuit ca tabloul sa fie tinut in vapori de alcool.
Au fost prelevate esantioane si puse la microscop, panza radiografiata, locurile unde vopseaua s-a topit si s-a amestecat cu grundul au fost inlaturate milimetric si repictate dupa tehnica originala, etc.
A durat cu totul aproape 13 ani, pana cand tabloul - acum inramat sub sticla - a fost re-asezat in galeriile Ermitajului.
Tabloul, unul din reperele colectiei inca din 1722 cand a fost cumparat de catre Ecaterina cea Mare, se numeste "Danae" si a fost pictat de Rembrandt.

Lui Rembrandt i-a servit ca prim model nevasta-sa - Saskia van Uylenburgh. Spun ca a fost primul model pentru ca mai tarziu Rembrandt s-a razgandit. A sters fata nevestei si a pictat in loc pe cea a amantei - Geertje Dircx.

Tema este una destul de prezenta in pictura apuseana. Au pictat-o Titian, Tiepolo, Tintoretto, Klimt si multi altii.
Povestea pe scurt a temei este cea a unei femei (Danae) care este inchisa de catre tatal ei. Acestuia ii fusese prezis ca va fi omorat de catre nepotul lui. Dar cum Danae nu avea niciun copil, batranul isi inchide fata.
Numai ca, intr-o noapte, Zeus afland de frumusetea femeii, se transforma intr-o ploaie de aur si astfel ajunge in camera fetei. Evident, Danae ramane insarcinata, il naste pe Perseu care, cativa ani mai tarziu, implineste profetia si il omoara din greseala pe batran.

Acest moment, chiar de dinaintea venirii lui Zeus, este surprins de Rembrandt.
Nu vedem ploaia de aur, ci doar pe Danae orbita de stralucirea ei.


Cat de simplu, si cat de frumos.